Familia mea

Familia mea e la Resita. Ii vad pe ai mei rar si din ce in ce mai rar. Eu n-am “ai mei” in apropiere. Nici cand mi-e bine nici cand mi-e greu. De acteva luni am “a mea”. E femeia mea. O iubesc. E jurul si imprejurul meu. La ea ma raportez si cu ea ma consult. Mi-a dat cele mai frumoase zile si cuvinte si vise din viata mea. Jur ca nu au costat nimic. Nu sunt cumparabile. 

Mihaela e omul care mi-a zambit mai frumos si mai des decat orice ruda, orice aproiat. E, dupa mine omul care are atata optimism si energie poztiva cat sa imparta si la cei din jur. E genul de om care “umple” incaperea in care intra. Cat a tinut valul de scandal, omul asta minunat de care va vorbesc abia isi gasea cuvintele intre suspine, intre lacrimi. Nu am vazut-o asa pe Mihaela si din ce vad prin preajma nu au mai vazut-o vreodata rudele, apropiatii sau colegii de televiziune.

Ce faci, cand toate astea se intampla cu omul pe care il iubesti? Ba nu…nu doar il iubesti…de iubit iti iubesti si bunica, un unchi…de omul asta esti legat emotional, chimic si cand stai mai mult de trei zile fara el simti ca un camion a parcat pe pieptul tau. (e o parte dintr-un sms pe care l-am scris nimanui, intr-o seara oribila…de ce nimanui? pt ca nimeni nu imi putea raspunde)

Afisari: 96112 | Publicat la: 24.03.2009 06:38 in: , 432 comentarii »
 

432 Responses to “Familia mea”

  1. mihaela radulescu

    …….ce faci cand ai un astfel de barbat ? il iubesti, desigur. de tot.

  2. ….ce faci cand intalnesti astfel de oameni? ii iubesti si ii porti in suflet, desigur. mereu. pe amandoi, pt ca fara unul nu poate fi celalalt.

  3. absolut!
    felicitari mihaela!
    felicitari dani!

  4. UAU superb…divin.Cine nu ar putea iubi un astfel de BARBAT.Felicitari amandorura pentru iubirea voastra ,ma regasesc in aceasta dragoste numai ca a mea dureaza de 18 ani(chiar daca am 31 ani) ceea ce va doresc si voua si chiar mai mult

  5. Va doresc toata fericirea din lume,sunteti superbi amandoi…va pup

  6. Bravo! Este printre cele mai frumoase declaratii de dragoste pe care le-am citit vreodata.
    Felicitari

  7. cele mai profunde cuvinte de iubire despre persoana iubita…ar fi ideal daca toti barbatii ar avea macar 1% din bunul simt si educatia lui Dani…mult noroc in continuare…si multa credinta…ca sa va ajute sa treceti peste toate impedimentele…

  8. Felicitari !!Cu un astfel de barbat treci mare cum se spune ,e mare lucru sa ai pe cineva alaturi atunci cand esti la pamant cu moralul ,aveti grija de iubirea voastra

  9. Sunteti norocasi ca v-ati “gasit” pe lumea asta….sa nu v-a dati drumul nicioadata…se vede ca sunteti facut unul pt. altul!

  10. impresionant jur am citit si chiarr ma impresionant.Lumea e rea ignorati-o .Iubiti-va mult si va sustinem suntem alaturii de voi ceea ce conteaza enorm .Va urez bafta in continuare va poop dulcik pe aman2:*:*:*

  11. adevarat

  12. o iubesc pe mihaela de cand ma stiu, sau, de cand o stiu.cand ai aparut tu, dani, te-am placut….nu era nimic la vremea aceea intre voi.te-am placut si mai mult, cand am aflat ca sunteti un cuplu si mai ales, ca va iubiti atat.inteleg ce simtiti, traiesc o poveste de dragoste cu nu mi-am imaginat vreodata ca ar putea exista.el e casatorit, eu, la fel, dar ne iubim de 10 ani, si din ce in ce sentimentele sunt mai profunde. sunt fericita asa, daca el n-ar mai exista in viata mea, n-as putea merge mai departe. va doresc toata fericirea din lume, e singurul lucru care conteaza in viata.

  13. Dani e un barbat adevarat care stie sa iubeasca si sa aprecieze o femeie deosebita precum Mihaela si invers… asta se vede din spusele voastre . Sunteti de invidiat!Felicitari!!:)

  14. Iubirea invinge!

  15. uite! d’asta scriu altii urat despre voi…din invidie!! aveti cele mai frumoase sentimente unul pentru celalalt si nu ai cum sa nu fii invidios cand vezi ca unii se iubesc atat de mult iar tu esti un frustrat care trebuie sa “scrie” la un amarat de ziar sa isi castige banii de paine…oamenii recurg la violenta (fizica si nu numai) datorita frustrarii..e dureros dar asta e natura umana! mergeti mai departe si iubiti-va la fel de mult, doar asa veti reusi sa treceti peste toate greutatile: IMPREUNA! suntem alaturi de voi!!

  16. Pe masura ce citesc, ma conving si mai tare ca am avut dreptate…Il iubesc pe Dani!
    Mihaela, nu te supara, nu mi-am propus nicio clipa sa ti-l rapesc..:), dar imi place Dani ca barbat….cineva il sfatuia pe Dani sa aiba grija de tine…si tu sa ai grija de el, desi stiu ca treci printr-o perioada grea…

  17. eu sunt tare curioasa cand o sa fiti lasati in pace..pana si eu m-am saturat si nu as vrea sa fiu in pielea voastra(de paparazzi)si as fii tare curioasa sa il vad pe Dani la altar cu supergirl sau in postura de tatic(O SA FIE UN SUPER BEBE FRUMOS,DESTEPT,CU SIMTUL UMORULUI ETC.Sper sa dispara revistele de scandal si voi sa va iubiti pana la 100 de ani.va pup

  18. Iti iei iubita in brate si nu mai spui nimic.Ea va intelege atunci si iubirea ta si sprijinul tau. Si va zambi iar. Iar sms-ul tau a ajuns unde trebuie, in sufletul fiecarui om care stie sa iubeasca.

  19. toti mai scriem din cand in cand sms-uri nimanui si toti ne gasim la un moment dat jumatatea, va iubiti frumos voi si sunt convinsa ca asta va face sa treceti mai usor peste tot ! felicitari Mihaelei pt custodia copilului !

  20. BUNA.VA IUBESC MULT PE AMANDOI.SUNT ALATURI DE VOI.SA FITI IUBITI SI SA VA IUBITI VESNIC………sunt sora lui betto,electricianul vostru……VA PUP

  21. Bravo,bravo,bravo!!!Nu pot spune mai mult…

  22. Esti un baiat minunat, eu si baietelul meu care are doar 3 luni iti urmarim emisiunea in fiecare dimineata, imi doresc ca Doamne-Doamne sa va dea puterea sa treceti pestye toate greutatile vietii si sa luptati impreuna pentru orice v-ati dorii in viata

  23. Ce minunat! Cred cu adevarat ca exista dragoste adevarata! Fiecare si-a gasit printul si printesa din visele copilariei! Sa aveti grija unul de celalalt si de iubirea voastra, faceti-o sa dureze vesnic in inimile voastre si vesnic in ochii tuturor! Iar Mihaela e o femeie extraordinara, o apreciez foarte mult din toate punctele de vedere! IUBITI-VA LA INFINIT!

  24. mesaros marinela

    daca cuv sunt scrise din suflet si nu compuse de cineva atunci sa sti ca m-ai facut sa plang,esti un suflet cald si plin de iubire de dat ,asta a vazut mihaela la tine,si bine a facut.sa fiti fericiti ca meritati.cu drag marinela

  25. traiti-va dragostea fara sa va pese de gurile rele, se vede ca sunteti facuti unul pt altul, mai rar asa dragoste,as vrea sa fie mai multi barbati asa sensibili ca tine, dani. am vibra de fericire, noi, Evele. va doresc toata fericirea din lume!

  26. ma bucur tare mult pentru voi bravo.felicitari voua

  27. bravo dany esti foarte tare imi place de tn ca povestesti desckis despre viatza si tot ceea ce simpti……apropo buna emisiune bravooo>>>>

  28. Bravo!!! Tine-o tot asa. Esti un om minunat care are alaturi o femeie care il iubeste si pe care o iubeste.Restul nu mai conteaza…

  29. Asa cuvinte frumoase de la un barbat pentru o femeie nu am auzit in viata mea!!!Sunt uimita!Va dorec cat mai multa fericire..si noi oricum nu bagam in seama ce zice presa…asteptam sa-si faca si Razvan un site;)va pup

  30. A fost un soc la inceput cand a aflat toata lumea de relatia voastra….apoi au acceptat usor, usor situatia…. acum…se nasc fel si fel de barfe… ca de, asa e romanu’….’e mai usor sa t-e uiti in gradina altuia decat in gradina ta’….Bravo voua!!!!!!Ignora-ti cat pute-ti de mult barfa!!!SUCCES!

  31. minunat!!!!dani esty super!!mihaela si tu la fel!!!!eu nu mai am cuvinte doar atata va mai spun:iubiti-va mult de tot pentru ca meritati sa fiti fericiti!!!!

  32. Totusi, iubirea
    Si totusi există iubire
    Si totusi există blestem
    Dau lumii, dau lumii de stire
    Iubesc, am curaj si mă tem.

    Si totusi e stare de veghe
    Si totusi murim repetat
    Si totusi mai cred în pereche
    Si totusi ceva sa-ntâmplat.

    Pretentii nici n-am de la lume
    Un pat, întuneric si tu
    Intrăm în amor fără nume
    Fiorul ca fulger căzu.

    Motoarele lumii sunt stinse
    Retele pe căi au căzut
    Un mare pustiu pe cuprins e
    Trezeste-le tu c-un sărut.

    …….
    Sunt cateva strofe din poezia”Totusi,iubirea”de Adrian Paunescu si care eu cred ca se potrivesc cu fumoasa voastra poveste…

  33. FARA CUVINTE….VA SUSTIN PE AMANDOI.SA RAMANETI IMPREUNA.

  34. Foarte frumos…va doresc toata fericirea din lume!!

  35. dani,eu am iubit un barbat mai mic cu 8 ani.crede-ma,a fost cea mai completa prioada din viata mea.a fost intr-un mare fel.doar iti spun,nu te intalnesti de doua ori in viata cu asa ceva.e senzational sa traiesti,chiar si pe ascuns,o experienta unica,pe segmentul respectiv,desigur.as da orice sa pot scrie o carte despre asta.tu nu stii cat esti norocos!

  36. Draga Mihaela si Dani, multumiti-le nebunilor astora care nu au loc de voi. Pe langa faptul ca au scos din voi tot ce e mai bun,au adus langa voi si energia iubirii noastre, a oamenilor care va sunt alaturi.Sunteti frumosi si plini de lumina…

  37. SMS-urile netrimise ajung la destinatar intotdeauna, chiar daca fara cuvinte…Privirea ta cand ii iei obrajii in palme ii vor spune totul.

    Uite un mesaj netrimis,dar pe care el l-a simtit, pentru ca l-a citit direct din sufletul meu… “Am atatea sa-ti spun…atatea sa-ti arat…atatea sa aflu…Ma depaseste sentimentul asta…dar e atat de bine…Si este pentru prima data in viata mea in care vreau cu adevarat sa ma las purtata de val…poate pentru ca am obosit sa tot inot impotriva curentului…sau poate pentru ca am asteptat atatia ani sa te intalnesc…atatia ani sa te iubesc…

    Nu stiu ce va fi…DAR STIU CE ESTE.Si e mai mult decat in visele mele…Visez cum va fi, stiu ce mi-ar placea sa fie…si imi tremura genunchii ca la 15 ani…”

  38. Sunt o fata simpla, din iasi…in urma cu un an m-am indragostit de un baiat. La momentul ala ma indragostisem doar de imaginea lui, pentru ca i-am vazut profilul pe deja celebrul ‘hi5′, mi-am imaginat ca si el ma place macar putin, pentru ca in fiecare saptamana aveam cel putin o vizita pe profilul meu…asa ca am decis intr-o seara sa-i las un mesaj scurt, fara sa ma astept la vreun raspuns, voiam doar sa ma linistesc. Si mi-a raspuns, spre surprinderea mea, asa ca am inceput sa conversam pe messenger, in fiecare seara, la inceput, pana tarziu in noapte cand unul dintre noi adormea cu capul pe tastatura, sau nu mai era coerent in ceea ce spunea. Dupa 3 saptamani a venit primul ‘Te iubesc’, surprinzator, din partea lui. M-a speriat si l-am rugat sa inceteze, pentru ca era primul care imi spunea asta…si dupa 2 zile de analize riguroase asupra sentimentelor mele i-am spus ca il iubesc. Dupa 2 luni a venit si prima intalnire, iar dupa 4 luni m-am mutat in Craiova, nu cu el, ci in gazda.Mi-a fost greu, si desi el a venit cu propunerea de a ma muta, tot el a fost cel care a vrut sa se termine intre noi, pentru ca se speriase, nu si-a dat seama pana atunci ca il iubesc atat de mult. Am avut de indurat multe, atat din partea lui, cat mai ales a familiei lui. Dar acum dupa 1 an, ne iubim poate mai mult ca atunci, si nu regret ca am facut pasul asta, au inteles cu totii ca nu am urmarit si nu urmaresc nimic, pentru ca nu i-am cerut niciodata bani, am vrut sa ma descurc singura, si am reusit…Am vrut doar posibilitatea de a-l iubi, si de a-i arata ca il iubesc, am vrut sansa de a-l face fericit, pentru ca asta conteaza cel mai mult pentru mine, sa-l vad pe el in fiecare zi, zambind…Aveti incredere in voi, tot raul e intotdeauna spre bine…

  39. ce faci cand vezi doi oameni ca voi?(dani si mihaela)ii iubesti,ii crezi,ii admiri etc!!

  40. Foarte frumos ce ai scris! Va apreciez enorm. Sunteti oameni minunati. Numai din parte unui suflet care simte se poate auzi ecoul unor astfel de cuvinte.
    Suntem, cu sulfetul, alaturi de voi.. eu nu dau doi lei pe ce aud. Suntem multi romani isterizati de tara asta in care traim, desi , este o tara frumoasa si cu foarte multi oameni de calitate, foarte multi artisti. Si sunt multi oameni inteligenti, plini de discernamant, care pot sa trieze dintr-o stire si o inventie.
    Esti un om foarte frumos, Dani!
    yolanda, 21 ani

  41. Foarte frumos ce ai scris! Va apreciez enorm. Sunteti oameni minunati. Numai din partea unui suflet care simte se poate auzi ecoul unor astfel de cuvinte.
    Suntem, cu sufletul, alaturi de voi.. eu nu dau doi lei pe ce aud. Suntem multi romani isterizati de tara asta in care traim, desi , este o tara frumoasa si cu foarte multi oameni de calitate, foarte multi artisti. Si sunt multi oameni inteligenti, plini de discernamant, care pot sa trieze dintr-o stire si o inventie.
    Esti un om foarte frumos, Dani!
    yolanda, 21 ani

  42. este foarte frumos ce simti dar si mai frumos e faptul ca ai avut curajul sa iti pui pe tava, in fata noastra, aceste sentimente deoarece fac parte din intimitatea ta.nu credeam ca esti atat de sensibil.acest lucru ma face sa te respect, sa te admir si mai mult.Bravo!sunt convinsa ca, desi pare un cliseu, dragostea va invinge toate obstacolele care va stau in drum.succes!

  43. am plins cind am citit ce ai scris am simtit cum ca ti sa rupt sufletul.E un val care va trece,si va uneste si mai tare

  44. felicitari pt cuplul pe care il formati sunt sigura k impreuna treceti peste orice .inca o demonstratie k iubirea primeaza…..va felicit inka o data si un sfat fiti indiferenti cu cei care va critika relatia …

  45. Va doresc tot binele din lume,imi place cum gandesti,emisiunea pe care o faci impreuna cu Razvan si cuplul tau cu Mihaela,multa sanatate si fericire si iti multumesc pt ca imi faci diminetile mai vesele cand ma uit la emisiunea ta.

  46. nu l-am crezut pe Dani atat de romantic
    in emisiune lasa alta impresie dar din ce am citit m-a dat pe spate.
    Este un tip f.f.f simpatic si nu stiu care femeie iar rezista.
    Va pup pe amandoi si aveti grija unul de celalalt

  47. va ador pe amindoi, va urmaresc mereu si trebuie sa fiti puternici pt ca imptreuna treceti peste orice… sinteti speciali, deosebiti si mie tare drag de voi

  48. dani esti un om minunat si meriti toata dragostea mihaelei si sunt sigura ca,atunci cand ai avut scandalul acela cu presa ti-a fost foarte greu sa lupti impotriva atator raufacatori si atator invidiosi si mai ales ca ai si tu parinti,parinti care sunt departe de tine si de sufletul tau,de inima ta si mult prea departe pentru ati oferi o inbratisare si a te incuraja in acele momente mai grele pentru tine dar tu ai fost mereu un invingator si ai trecut si de momentele mai grele,cu capul sus si falos cum sunt banateni pentru ca orice ar fi tot BANATU-I FRUNCEA,asa cum tu mereu,cand ai avut ocazia te-ai mandrit cu faptul ca esti resiteana. Ai ajuns acolo unde esti prin munca si truda personala si chiar esti un exemplu pentru multi tineri din ziua de azi,printr-e care ma includ si eu. Visul meu cel mai mare este sa ajun sa-l intalnesc pe Dani Otil, sa-l cunosc pe omul care mi-a dat putere sa invat si sa ajung la fel ca el, un om de televiziune cunoscut si care sa ajunga sus prin truda personala,la fel ca minunatul om,Dani Otil. Sper ca intr-o zi sa ajung sa fiu chiar eu persoana care v-a scrie in ziare despre Dani Otil,omul minunat si sensibil, pentru ca tu chiar esti o persoana sensibila chiar daca nu prea arati acest lucru.

    Felicitari pentru relatia pe care o ai cu Mihaela.
    Va sta foarte bine impreuna.
    Felicitari si pentru munca ta de pana acum si mult succes in continuare, atat pe plan personal cat si pe cel profesional.

    O persoana care te iubeste pentru ceea ce esti si pentru faptul ca nu ti-e rusina sa recunosti de unde ai plecat.
    Din partea mea ai tot respectul si admiratia pe care o meriti si pe care o vei merita mereu.
    -Diana din Resita-

  49. M-a emotionat foarte tare…Mihaela esti norocoasa ca l-ai intalnit pe Dani…Dani esti norocos ca ai intalnit-o pe Mihaela…Nu multi au norocul sa se iubeasca precum o faceti voi…Va admir enorm…imi sunteti foarte dragi amandoi si sunt convinsa ca toate aceste probleme vor trece si va veni si timpul cand o sa va puteti iubi linistiti…

  50. Este de admirat relatzia voastra chiar dak multi o critica.Iubiti-va mult vorba cuiva!

  51. E frumos sa vezi cum doi oameni normali ca toti ceilalti…isi impartasesc iubirea,in ciuda rautatiilor si invidiei care exista.Chiar si asa ati dovedit ca impreuna puteti treceti peste orice.:)

  52. sa iubesti….e cel mai frumos lucru…dar si dureros si trebuie sa fi puternic sa treci peste tot si sa traiesti fiecare moment la intensitate maxima…sunteti niste scumpi!

  53. c frumos

  54. Cred ca m-am uitat prea mult la telenovele cand eram mica[acum nu ma mai uit!!] pentru ca am devenit prea sentimentala: aproape ca mi-au dat lacrimile citind randurile de mai sus. Vorba lui Mircea Radu “Iubiti-va mult, BRE”:)) Iubeste-o mult, e o femeie grozava. Nu conteaza ca o sa tina 3 ani sau o sa tina o viata intreaga. Acum e a ta, e langa tine, va iubiti si acesta e cel mai important lucru.

  55. Mie imi place de voi super mult,va admir,sa sti Dani ca m-am uitat la tine si cand ai fost la emisiunea “fata-n fata cu presa”,ai avut mare dreptate…insa in ziua de azi in Romania nu prea mai e dreptate.
    Ma bucur ca va iubiti si ca sunteti impreuna din suflet va zic sa va ajute Dumnezeu sa ramaneti impreuna si sa treceti peste tot.
    Va pup pe amandoi.pa pa

  56. @Dani: te-am urmarit la Conferinta de Presa. Esti bun omule. Esti acid. Inteligent. Cald. Extraordinar de profund. Cu simtul umorului. Pacat ca n-ai avut cu cine sa discuti. Fac parte din media si mi-e cam…jena cu “jurnalistele” prezente. Esti bine Dani, da-i inainte cu tupeu!

    @Mihaela, keep him tight woman! He’s fkn` one of a kind!

  57. …citind aceste randuri mi s-a facut pielea de gaina-cum se zice la noi in Ardeal…simplu,sincer,profund…Va pup pe amandoi.Iar cand simtiti ca va afundati periculos de mult in mizeria celor din jur, amintiti-va ca ceea ce nu va ucide va face mai puternici.

  58. Hm. Simt nevoia sa scriu pentru a doua oara… Ai grija ca ai devenit cel mai bun prieten al meu. “O dau in comicarie” ca nu aveti nevoie sa va invete nimeni ce sa faceti !. Cum ce faci ? Ce, esti dezorientat ? Te duci la biblioteca, iei toate cartile cu cele mai cunoscute povesti de dragoste, vezi unde au gresit si cum se termina, si actionezi in consecinta, pentru a preveni finalul. Esti tinar…ai timp sa citesti ! Esti romantic si indragostit…ai destul timp sa suferi ! Dar este atit de dulce … nu-i asa ?

  59. imi place cum vb de mihaela…esti chiar super si imi place de tine..si nu bagati in seama toti prostii care cauta non in papura sa va barfeasca..ca asa fac invidiosii care nu se vad pe ei cat de ratati sunt…bravo voua :)

  60. …pur si simplu m.au trecut fiori. Ma bucur dani ca poti si ai curajul sa spui lumii ca iubesti,ai grija de femia de langa tine si ai grija de tine… sunteti superbi impreuna

  61. Ca tot a adus cineva vorba…Am pierdut CONFERINTA DE PRESA…si reluarea…am intrat pe site sperand ca este inregistrata…nu e…mai am vreo sansa sa vad emisiunea cu tine?

  62. de o astfel de iubire am avut si eu parte. zic am avut pt ca din nefericire, pt mine s-a incheiat. am ajuns la parerea ca tot ce e frumos se sfarseste repede,si in unele cazuri, tragic. sper ca in cazul vostru sa dureze atat cat vreti voi nu cat vor altii. va pup si sunt cu gandul alaturi de voi.

  63. CE CUVINTE MINUNATE!!!!TOATA ADMIRATIA

  64. Felicitari pentru ceea ce sunteti. Va admir separat si impreuna. Nimeni, dar nimeni nu are voie sa va judece. Ayan va intelege cand va fi suficient de mare.

  65. o asa dragoste rar sa gasesti…..felicitari! va admir si va iubesc pe amandoi!

  66. Mai Dani….se vede ca iubesti si esti iubit….Va felicit si eu de aici din Gherla/Cluj…toata admiratia si simpatia pt tine si Mihaela…..Sa fiti fericiti in continuare…va pup

  67. Nu va puneti cu prostii,n-o sa castigati niciodata.ei va bat cu experienta!:)
    Esti un barbat adevarat..si ea o stie!

  68. Sunt o admiratoare a voastra… si va felicit pentru cine sunteti, ce faceti si, mai ales, cum ganditi! Numai ca (si vorbesc din experienta personala), mai tarziu se poate dovedi ca ceea ce ati simtit si ati gandit la un moent dat sa nu mai fie valabil…sau va fi depasit…de evenimente… Ce veti face atunci?

  69. Daca exista ceva bun in toata nebunia asta cu presa e faptul ca ati descoperit,daca mai aveati indoieli, cat de multa lume – si vorbesc aici de oameni simpli- va apreciaza,va sustine si va iubeste neconditionat.Sunteti amandoi jumatatile perfecte ale aceluiasi intreg!CU TOATA ADMIRATIA SI RESPECTUL,magda

  70. credam ca le stiu pe toate!eh!m-am inselat!

  71. scriu ptr a doua oara…..felicitari, Mihaela, ptr faptul ca ai castigat custodia copilului. Ti-am tinut pumnii, am si eu un copil si mi-a fost frica sa ma pun in pielea ta. felicitari!

  72. wawwww…Dani m-ai dat pe spate,tocmai ce ziceam intr-un alt comentariu “cine a inventat intrebarea: ce a gasit MIHAELA la DANI?” cine a inventat intrebarea sa citeasca randurile tale…si va intelege perfect.Mihaela iti spun un sincer “FELICITARI”…esti diva…esti frumoasa…esti una dintre cele mai dorite femei din Romania…ai un copil minunat dar nu in ultimul rand esti cea mai norocoasa ca ai un barbat ca DANI langa tine.Poate sa-mi spuna cineva ca poate realiza toate astea?….care crede ca “DA” sa arunce cu piatra.Un “DANI” nu-i de ici de colo….va pup DANI SI MIHAELA

  73. Felicitari Dani,felicitari Mihaela

  74. Carmen Gradescu

    Bravo voua! O sa fiu mereu alaturi de voi, o sa ma bucur si o sa plang alaturi de voi……..Suneti f norocosi ca sunteti impreuna, aveti atat de multa iubire de aratat unul-altuia, incat v-ar mai trebui inca o mie de vieti ca sa vi-o aratati!
    Carmen Gardescu

  75. Bravo,Dani,bravo.Meritati sa aveti tot ce e mai bun pe lumea asta.Tot asa ca e bine,noi va sustinem si va iubim.:*>:D:D<:X Sa aveti grija de voi.
    Si as mai avea o curiozitate,ralatia ta cu Razvan nu e una foarte apropiata?Intrab asta pt.ca am vazut ca nu ai vorbit despre el aici?

  76. Este cea mai frumoasa definitie a iubirii!Un tip inteligent si care stie sa daruiasca iubire cu toata fiinta lui…asta a gasit Mihaela la Dani!Si pentru cei care nu sunt capabili sa inteleaga poate sa mai caute la search “blugii cu penis”…dar nu trebuie sa-i judecam…atat inteleg!va pup

  77. imi place felul in care iti exprimi iubirea,felul in care ai descris-o,numai un om indragostit o poate face,iar asta am vazut-o in diferite randuri in ochii vostri,noi,cei care am vrut sa o vedem…aveti grija d tot ce inseamna “voi”,iar noi va multumim ca ne-ati dat ocazia sa va aratam admiratia si sa va impartasim parerile.take care…

  78. Postul asta m-a inspirat sa scriu o…”compunere” care in cateva ore a devenit un articol pe un blog pe care l-am creat tocmai din cauza respectivului articol. E despre…iubire oarecum;)) Multumesc pentru ca m-ai inspirat. Sper sa fii iubit si fie ca povestea voastra sa nu se termine niciodata.

  79. Simona Grigorescu

    Va iubesc pe amandoi si sper sa va fie bine, sa va intregiti unul pe altul si sa nu va pese de mizeriilor celor ce au mult timp si…putina EDUCATIE !!! Sunteti prea reusiti si nimeni si nimic pe lumea asta sa nu va zdruncine viata si sentimente curate pe care le purtati unul fata de celalalt !!

  80. Sa fiti puternici si sa nu luati in seama rautatile altora!sunteti doi oameni extraordinari si meritati sa fiti fericiti!Respectativa si iubiti-va mult!sunteti minunati!

  81. Tocmai ma uitam la “Duminica in familie” si am auzit-o pe Mihaela spunand despre blog-ul tau si am zis sa intru si eu din curiozitate,pt ca tot ceea ce vi s-a intamplat voua in ultimul timp mi se pare o mizerie,si mie se pare o nesimtire din partea unor oameni ce se numesc “jurnalisti”.Cand am citit articolul de mai sus,pur si simplu am ramas fara cuvinte…uimitor cum iti poti exprima sentimentele in asemesea cuvinte,va doresc tot binele din lume si sper ca iubirea voastra sa danuiasca spre vecie..va pup

  82. nu pentru ca sunt resitean,ci pentru ca obiectivitatea,acest NORMAL,pe care fiecare ar trebui sa o aibe… ma obliga sa va vad drept o pereche reusita!Iar cei ce incearca sa va distruga raiul in care traiti,cu fel si fel de micimanii,sunt niste invidiosi …ce cu siguranta: “nu au avut parcat niciodata,un camion pe piept”,cum frumos spunea Otil…

  83. traim degeaba daca nu iubim,sper ca rautatea viermilor care nu-si traiesc fericirea decat in vietile voastre sa-i macine pana ajung pulbere

  84. Va urez sa va iubiti si sa va respectati toata vata. Nu va cer sa-i ignorati pe cretini, pt. ca , la ce v-au facut, nu se poate. Mergeti mai departe in incercarile voastre de a mai pune botnite la hiene si sacali! Mi-ar placea sa fiu puternica la fel ca tine, Mihaela!

  85. Dani, eu sunt o femeie de aceeasi varsta cu Mihaela ta , stiu ce inseamna sa iubesti cu adevarat, sa simti in privirea celui de langa tine toata lumina si caldura soarelui, sa-ti fie aproape imposibil sa existi departe de fiinta iubita, sa realizezi ca de fapt tu nu esti fara jumatatea pe care o iubesti. Iubesc un astfel de om de 18 ani cu aceeasi intensitate si daruire ca la inceput si nu-ti spun asta ca sa ma dau mare ci pentru ca eu te inteleg si simt ceea ce simti si tu pentru aleasa ta. Nu suntem persoane publice dar niciodata nu am fost afectati de ceea ce se vorbeste in spatele nostru si iti spun asta pentru ca eu sunt o femeie la 1,80 m iar sotul este un barbat cu doi ani mai tanar decat mine care are 1,73 m. Asa ca lasa lumea sa vorbeasca , asta-i rostul ei…. Mihaela,tu esti o femeie matura si cu capul pe umeri stii sa cantaresti si sa apreciezi valoarea sentimentelor lui Dani fata de tine, te rog din tot sufletul sa ai grija de acest om pentru ca nu o sa mai gasesti un alt barbat care sa te iubeasca asa indiferent cat de sus o sa te ridice cariera ta.

  86. Buna Dani,
    Foarte frumoase trairile tale,cuvintele, cu atat mai mult cu cat iti sunt impartasite. Eu am ramas in maternitate de curand si ma bucur ca vad emisiunea voastra de dimineata. Sunteti haiosi.
    Pupici

  87. Mda…ce sa zic,sa va dea D-zeu tot ce va doriti si sa va construiti o viata asa cum o visati voi.In ceea ce priveste presa…trebuie sa scrie si ei despre cineva,si de cine sa scrie in perioada asta decat de voi,trebuie sa treaca o vreme pana sa iasa alte ´´subiecte´´mai incitante.Singura chestie care m-a ´´deranjat´´ in tot ´´circul´´ asta a fost declaratia Mihaelei cum ca ar fi renuntat la 30 mil euro dupa divortul de Elan,de ce a facut-o?Acum cred ca e prea tarziu pentru regrete.De cand cu scandalul iscat in legatura cu asta Mihaela nu prea mai e ´´credibila´´ in emisiunea ei.

  88. Prietene daca o sa ai ocazia sa citesti mesajul asta invata si ia aminte:…iubirea incepe printr-o sclipire de simpatie,se substantializeaza cu forta afectiunii si se sintetizeaza in adoratie… iar acum iti vi prezenta un scurt istoric despre barbat si femiie: Barbatul este cea mai elevata faptura.Femea cel ma sublim ideal.Dumnezeu a facut pt barbat un tron;pt femeie un altar.Tronul slaveste;altarul sanctifica.Barbatul este creierul;femeia inima.Creierul faureste lumina;inima produce iubirea.Lumina fecundeaza;iubirea reinvie.Barbatul este puternic datorita ratiunii.Femeia este de neinvins datorita lacrimilor.Ratiunea convinge;lacrimile induioseaza.Barbatul are suprematia.Femeia preferinta.Suprematia inseamna forta;preferinta reprezinta dreptul.Barbatul este un geniu.Femeia un inger.Geniul este incomensurabil;ingerul indefinibil.Barbatul este un cod.Femeia o evanghelie.Codul corecteaza;evanghelia perfectioneaza.Barbatul este un templu.Femeia este sacrariul.Inaintea templului ne descoperim;inaintea sacrariului ingenunchem.Intr-un cuvant:barbatul este situat unde se termina pamantul femeia unde incepe cerul.Binecuvantata fie iubirea.Binecuvantate fiintele ce se adora.Sper ca acesta sa fie un raspuns la sms-ul tau, si sa nu uiti niciodata de unde ai plecat.Da un semn daca e cu putinta daca ai citit mesajul(daca nu…se subintelege.)Iubitiva mult pt ca doar iubirea e drumul cel mai scurt de la o inima la alta.Respect.

  89. Va admir si va inteleg! Iubiti-va muuuuuuuuult!!! :)
    Dani pe cand ajungi si la Resita,cu Mihaela???
    Numai bine va doresc!!! Cu prietenie. <<>>

  90. Sunteti un cuplu minunat! Vorbesti asa de frumos de Mihaela de parca ai cunoaste`o de viata. Sunteti doi oameni minunati cu caractere foarte frumoase, rar intalnite in societatea in care traim… Pentru mine e ceva imposibil de inteles cum presa promoveaza fel de fel de personaje, unul mai dubios ca altul, care nu au nimic de transmis – doar penibilitate, iar adevaratele valori, oameni de la care ai putea invata ceva sunt haituiti si jigniti prin articole defaimatoare… Dragi jurnalisti, pe noi nu ne intereseaza minciuni scornite de voi despre persoanele publice din Romania, persoane pe care noi le urmarim cu atata drag si pe care le apreciem pt toae eforturile depuse in ajutorarea altor semeni de`ai nostri.

  91. Felicitari familiei !
    Se vad cei 7 ani de acasa Dani pe care ii ai de acasa ,ai tai au cladit in tine caramida cu caramida si ii felicit pentru caracterul lor de “om adevarat” care ti l-am transmis.
    Ce au cladit acesti oameni nu poate si darimat de micinea ignorantilor de peste tot.
    Imi place mult de felul tau de a fii. O apreciez foarte mult pe Mihaela si e aproape imposibil pentru un om sa realizeze ce a reusit ea .
    Felicitari Mihaela !
    Dumnezeu va iubeste foarte mult pe amindoi!
    De asta tu ai reusit peste toate asteptarile multora,de asta ea are un copil asa frumos si de asta sunteti impreuna.
    E un mesaj din inima pentru voi asa cum simt eu.
    Respect

  92. Cristina Nastase

    “Dumnezeu ne-a dat 2 picioare sa mergem,2 maini sa tinem,2 ochi sa vedem,2 urechi sa auzim,dar de ce ne-a dat o sg inima?Pt ca pe cealalta i-a dat-o altcuiva ca tu sa o gasesti.”…..asa v ati intalnit voi doi care sunteti niste superbi….inimile voastre s au cautat si sa u gasit….ce draq nu inteleg astia care au ceva cu voi?????……va pup dulce, cristina

  93. Bravo!
    Chiar daca sunteti super mediatizati si ar putea parea in chip negativ, vedeti-va de ale voastre si neaparat folositi totul in scopuri pozitive…
    Oricum, asa – adica cu blogul personal – e mult mai bine, pentru ca transmiteti oamenilor ce trebuie. Felicitari!!

  94. sunteti atat de frumosi amandoi

  95. nici eu nu am pe nimeni lg mine, dar faptul ca in fiecare dimineata de ceva ani ma trezesc cu voi…in casa, sunteti membrii familiei mele, si cand cineva se ia de familia ta, ripostezi…as k, sunt datoare sa va sustin neconditionat in tot ce vi se intampla!

  96. foarte impresonant acest articol. va doresc sa fiti impreuna pana la adanci batranetzi :) iubiti’va mult :*

  97. Fi tare Dani…nu te lasa batut…Lupta pt femeia pe care o iubesty si ptr familie…
    :*

    ps…Tine-o tot asa cu emisiunea…:*

  98. alex din canada

    mai dani site-ul nu este prea stralucit inca mai ai de adaugat niste poze,clipuri alea,alea dar emisiunea e beton ma uit la voi de cand am plecat din romania si aicia ma mai uit dar site-ul antenei nu merge prea bine va salut cu respect,ciao

  99. cum spunea si La Fountaine “Adevarata proba a curajului nu se vede decat in primejdia pe care nu o mai putem evita.”
    independent de noi viata merge inainte …
    nu cred ca este un om care sa te inteleaga mai bine ca mihaela … sunteti frumosi, mai rar ca voi. multi ani inainte impreuna!
    nu am eu tocmai multi anisori, dar sunt destul de matura ca sa inteleg ce se intampla si sa imi fac o parere ; presa vorbeste :-j degeaba adevarat dar din asta isi cumpara si ei o paine. gata cu povestile ca s`a terminat publicitatea:)… te`am pupat bafta la servici.o zi superba

  100. Eu va doresc tot binele, insa de foarte multe ori trebuie sa ne gandim ce inseamna de fapt iubire… poate uneori e doar o obsesuie si nu trebuie sa confundam :( , Eu va apreciez pe amandoi si sper ca pana la urma sa fie bine din toate punctele de vedere.

  101. …..foarte frumos!!!!!!!
    Sunteti “reali” si “umani” :)…Ma bucur din suflet ca “sunteti oamnei” .
    Vreau sa va cunosc personal….vreau sa imi spuneti ca “gata s-a terminat si suntem doar noi trei si suntem fericiti”…..luptati oricat si cu oricine ptr fericirea si implinirea voastra!
    Felicitari ptr tot! “keep u’r way”!!!!!

  102. Plohod Cristina

    Foarte frumos….mi-au dat lacrimile…Love keeps us alive…so keep lovin’.Mult succes si multa iubire.Imi sunteti tare dragi!

  103. FFFFFFFFFFFFF FRUMOS….
    Dani…,Mihaela…iubirea si intelegerea conteaza!In viata e important sa ai pe cineva alaturi!Voi va aveti unul pe celalalt!Aveti grija de voi!E asa frumos sa citesti,sa vezi cum oamenii se iubesc…Invidiosii trebuie tratati cu indiferenta!

  104. Draga mea Mihaela,
    Am dorit dintotdeauna,sa te cunosc,sa te pot atinge,sa pot sta de vorba cu tine…..vei rade… insa uneori chiar te visez….
    Ti-am urmarit evolutia in timp….si nu pot spune decat ca….ma uimesti….da ….eu ca femeie , ma inclin in fata ta,si nu pot decat sa ma rog ca dumnezeu sa – si intoarca fata si catre multi altii spre a-i lumina.
    M-am gandit mult daca e bine sa-ti scriu…
    Ma regasesc in multe din pasajele vietii tale,am iubit , am fost ranita,descumpanita,poate ca inca nu mi-am gasit jumatatea androgina , acum in prag de 36 de ani(7 aprilie-o cifra marcanta nu???)si cu toate astea inca nu disper,ci mai sper,si visez la un drum drept cu multa lumina si iubire, visez la acea minune dumnezeiasca,implinirea pe deplin, bucuria de a da viata, de a fi strigata-mama!…..
    Citesc despre tine….nu ..e prea mult pentru o -bucatica- de femeie….nu cred….e prea mult….si prea mult bine…..
    Cand dai atat, cand faci bine….eu stiam ca binele ti se va intoarce,nu????
    E mult de citit, nu ma opresc,dar parca mi-e rusine de mine, ai facut atat bine, incat eu sunt un nimic,un nimeni,pe langa tine….si tare as vrea sa fiu ca tine-sa fiu -tu-macar o zi!!!!
    Te admir, si te apreciez,pt. ca esti femeie,mama,pt. stii sa dai neconditionat-iubire.
    Pt. asta -te iubesc-
    Vorbele de prisos-diva,vedeta,persoana publica,raduleasca-nu incap intr-un suflet mare.
    Esti OM! Si a fi OM azi costa….scump…..de aceea te iubesc!
    Viata ta iti apartine,cu tot ce e mai frumos in ea, cu bune, cu rele,cu lacrimi, cu suspine,cu caderi si suisuri…..e a ta…
    Te rog mult ,pt. ca te iubesc,nu-ti mai oferi viata pe tava, vei rade …stiu…vei spune -cat de siplu e sa spui asta-insa poate pe undeva si tu ai gresit….nu judec … caci nu-i asta treaba mea…
    Te admir,te sustin pt. tot ce faci si nu as vrea sa te schimbi,fii tu… ca sa ma inclin in fata ta!

  105. Wow! aproape k mi-au dat lacrimile cand am citit
    :)
    frumos…
    sper k intr-o zi sa-mi declare si mie cineva iubirea astfel

  106. mergeti mai departe …….imi pare rau de tot ceea ce vi se intimpla …va pup…eu acum sunt intr-un impas ..trebuie sa trec peste un hop….si nici ai mei nu sunt langa mine..
    cu toate ca vb zilnic nu ii simt aproape..(sunt ultimul an la farmacie iar sora mea este clasa a-12,sunt cu ea de 8 ani,doar noi doua, ne avem una pe cealalta,stiu cum este sa cresti un copil sa ai grija de el,sa te duci la scoala,dupa care sa te duci sa faci piata,sa faci mancare ,sa speli,sa ii pui masa si tocmai seara cand ea isi vede de ale ei (in sensul ca invata )eu sa imi vad si de ale mele)insa acum ma consider un om matur desi nu am decat 22 de ani …va pup si inca o data imi pare rau pentru tot ce vi se intimpla…..

  107. Cand vezi aproape zilnic articole denigratoare la adresa voastra iti dai seama a nu stiu cata oara de cata rautate pot da dovada multi dintre noi!…si imi pare rau sa vad ca multi dintre voi duceti o existenta atat de mediocra si de plictisitoare incat nu aveti altceva mai bun de facut decat sa criticati niste oameni pe care nu-i cunoasteti si poate nici macar nu i-ati vazut vreodata… oare voi toti aceia care va gasiti mai in masura sa comentati viata altora doar citind ziarele de scandal sunteti “fara de pata” si atat de integri incat sa puteti afirma niste balarii cu atata ciuda si ura??? Este VIATA LOR!! ..atat si nimic mai mult si nu cred ca are nimeni dreptul sa-i judece!! Faptul ca ambii sunt persoane publice si au “avut tupeul” sa se indragosteasca in ciuda diferentei de varsta nu cred ca va priveste pe voi! …de asta nu mai dormiti voi noaptea!! Vedeti-va de viata voastra “perfecta” si lasa-tii pe altii sa si-o traiasca linistiti pe a lor! Au trecut prin prea multe si merita sa duca viata pe care si-o doresc!

    Nu va cunosc si poate – din pacate – nu voi avea niciodata aceasta ocazie insa imi doresc din tot sufletul sa traiti aceasta frumoasa poveste de dragoste tot restul vietii si sunt sigura ca aveti puterea si taria de caracter sa treceti peste toate obstacolele vietii!

  108. “Ce faci, cand toate astea se intampla cu omul pe care il iubesti?” … cred ca ai gasit singur raspunsul la aceasta intrebare; deoarece faci deja ceea ce “trebuie” si anume ceea ce simti, ce-ti dicteaza sufletul si chiar ratiunea!

  109. mda…dragutz si romantic sau “zece tiruri de lamai”:)) cum ar spune un tip controversat, tot din trust. Am simtit ca toate cuvintele tale Dani, precum si comentariul Mihaelei sunt din suflet…si totusi ce pacat ca “Dragostea dureaza 3 ani”, sau uneori maxim 3:(. Asa ca dragilor frumosi si destepti, traiti-va clipa aceasta la maxim, cine stie cand va mai intalniti cu ea!
    Sunt convinsa ca tot atat de multe lucruri cate aveti in comun va si despart (stiti voi:diferenta de varsta, statut, faptul ca Mihaela are un copil..etc), asa ca ma repet: profitati de perioada asta in care nimic din ce e rau nu conteaza si nu se pune contra iubirii voastre.
    Dani, baiat imoral si rau, esti un dulce asa indragostit cum imi pari in aceste articole!

  110. wow! este super emotionant si sper si va doresc din tot sufletul sa fiti mereu asa indiferent de presa si de gurile rele de pe orice canal de tv…important este ce simtiti voi cu adevarat nu ce simte ala care nu stie cum sa gaseasca un mic subiect pt a face un MARE subiect…fiti alaturi unul de celalalt si asa veti dovedi tuturor ca nu au dreptate dar cel mai important va veti dovedi voua ca aveti pe cineva alaturi indiferent de situatii..cineva care te asculta si cineva care iti sterge lacrimile si iti spune…SUNT ALATURI DE TINE!

  111. Asa iubire ,ca a voastra intalnesti mai rar.Familia si dragostea sunt cele mai importante lucruri, si sunt sigura ,ca iubirea voastra v-a depasi orice obstacol.Sa va iubiti mult ca meritati din plin.Sunteti cei mai buni.Doi oameni dragi mie.NEATZA SI DUMINICA IN FAMILIE cele mai tari emisiuni.

  112. Sunt pur si simplu uimita… am citit ceva in Gardianul si am reusit sa intru pe blogul tau. Felicitari… din ceea ce ai scris imi dau seama ce om minunat esti. Sa ai grija de iubita ta, trece prin momente grele si are nevoie de sprijin. Fereste-o cat poti de mizerii umane gen Bahmutanu si altii care nu isi dau seama prin ce momente cumplite trece femeia asta, ca mama in primul rand… musca ca hienele… rusine sa le fie.Iubeste-o pentru ca sunt sigura ca merita!

  113. salut tuturor! de obicei nu citesc ziarele sau revistele de scadal. despre scandal am aflat de la emisiunea “neatza cu razvan si dani”. nu stiu daca aduc vreun beneficiu cu acest commnent, dar parerea mea e ca site ul, explicatiile date de voi 2(n.r.dani si mihaela) in emisiuni, raspunsul la provocarile oamenilor de orice fel reprezinta prea mult… cum sa dai explicatii despre viata ta personala? atunci nu mai e viata personala… eu cred ca exagerati un pic… poate si datorita impulsurilor… involuntar sau inconstiet va faceti publicitatea… e adevarat… banii ies frumos dupa articolele cu voi… dati prea mult curs provocarilor… ma uitam la primul comment al mihaelei… sincer vorbind, adolescentii fac asta(cu declararea dragostei in public)… dragostea adevarata e in doi. si punct… la fel si suferinta adevarata… suferinta intre 4 pereti… ganditi mai obiectiv… in rest tot respectul…

  114. Felicitari Dani! Ai demonstrat din nou ca esti un barbat deosebit,insa nu credeam ca esti asa romantic. Iti marturisesc ca m-am emotionat foarte tare cand am citit cele spuse de tine si obrajii mei s-au umplut de lacrimi. Mihaela este foarte norocoasa ca esti alaturi de ea,si acum mi-am dat seama cum ai cucerit-o.

  115. e fascinant sa iubesti asa cum va iubiti voi 2.adevarul e ca iubirea adevarata se traieste cu intensitate si e atat de placut sa traiesti asa.va spun asta pentru ca si eu traiesc o astfel de relatie de aproape 6 ani.iubiti-va mult!!!

  116. Felicitari dragilor,sunteti minunati,faceti ceea ce va dicteaza sufletul si inima—si cel mai important IUBITI-VA .Sunte-ti minunati.

  117. Mass-media va umbreste adevarata personalitate a fiecaruia dintre voi…,si e pacat…,deoarece cei ce nu va cunosc indeajuns de bine ajung sa creada tot soiul de baliverne.
    Eu va admir si sper ca relatia voastra sa dainuie forever!

  118. mai rar barbati ca dani otil. mihaela ai mare noroc k il ai langa tine pe EL. foarte frumos ai divinizat relatia dintre voi, felicitari.

  119. Si eu traiesc o astfel de dragoste. Si eu am 40 si el are 29 si nu am venit singura in relatia asta ci de mana cu fetita mea care atunci avea 8 ani, acum are 10…si ne iubim si suntem fericiti…..adica, ce vreau sa va spun este ca stiu cum e si mai stiu ca nu am trait niciodata ceva asemanator. Sa va traiti dragostea…restul nu conteaza.

  120. …iti doresc sa iubesti intreaga viata asa frumos si inalt…iar Mihaelei, sa fie iubita in fiecare zi ce va urma,cel putin atat cat o iubesti tu acum si chiar mai mult daca-i posibil…fica mea de aproape 18 ani, imi tot spune, judecand la rece viata mea, ca va ramane singura pentru ca nu mai exista dragoste adevarata, mi-ar place ca voi sa-i demonstrati contrariu, daca eu nu am reusit…

  121. SUNTETI CEI MAI FRUMOSI, SA VA IUBITI MULT.IAR TU DANI, SA AI GRIJA DE FEMEIA DE LANGA TINE, AI GASIT O COMOARA.VA PUP

  122. eu va felicit sincer si poate va invidiez un pic pt ca si eu am avut o relatie cu un baiat mai mic cu 5 ani decat mine si sincer a fost o relatie super frumoasa pacat ca nu a durat decat un an pt ca el era imposibil de gelos si am luat decizia de a ne desparti dar pot spune ca acum dupa 2 ani de la despartire inca ma mai gandesc la el.Am fost de partea voastra de la inceput. Va urez tot binele din lume si putere de a trece peste toti cei care vor sa va tavaleasca prin noroi.Va pup pe amandoi.

  123. mi-a placut mult textul ,pana acum este cel mai fain ,nu stiu de ce ,dacand ai inceput relatia cu Mihaela nu-mi mai placea de tine ,iti gaseam si multe minusuri la matinal ,idei preconcepute ,credeam ca ai prinso intr-un moment mai delicat pe Mihaela si ai profitat ,acum dupa Familia mea..imi schimb parerea ,m-am inselat ,nu poti sa minti asa de frumos ,sa fi-ti sanatosi ,sa va iubiti cat mai mult posibil ….

  124. eehh! ce barbat…am inceput sa “il visez”, de cand l-am vazut la “conferintza de presa” la antena 2,cum ishi apara femeia pe care o iubeste(e putin spus)bravo lui shi cinste mihaelei….. p.s.cred ca toate l-am vrea aks :p

  125. oameni buni, pe mihaela nu o inghteam nici cu un vagon de lamai pana la dani. de dani nu am auzit pana la mihaela. de cand sunteti aman2, o iubesc , in ghilimele, pe mihaela. se vede clar ca este descatusata, este ea. este super. este libera. si cine nu vede asta este retardat. dani este super. super barbat. isi apara super prietena, femeia. FELICITARI. de cand sunteti aman2, va iubesc la pachet. in fiecare dimineatza inregistrez emisiunea voastra sa o pot vedea cand ma trezesc. sa spunem si de razvan ceva:). felicitari razvane ptr tot ce faci si ptr familia ta. felicitari crudu ptr capacitatea de a invata in timp record. felicitari vladutz ptr bucatareala. super echipa. dani, nu renuntza la lupta. eu ii faceam varza dc ar fi fost vorba de familia sau iubita mea. SUCCESURI. dc renunti, te caut si te ranesc:) mi ar placea sa stiu sau sa v aam in list aprietenilor mei. sper ca viatza sa ne puna fatza in fatza. VA PUPA CAPITANU SI VA IUBESTE !

  126. Sa aveti grija de iubirea voastra , sa ramaneti asa cum sunteti: MINUNATI !

  127. Ce cuvinte frumoase!Va potriviti sunteti o pereche foarte frumosa.Dani sa ai mai grija de Mihaela ..e o persoana foarte tare,buna si cu un suflet foarte mare.Mihaela esti o superba si tine-o tot asa.
    Pare rau Dani ca nu esti mai des alaturi de familia ta din Resita stiu cum te simti..da ma bucur ca e Mihaela alaturi de tine si te mai linistes-te.
    Va pup pe amandoi!tineti-o tot asa!

  128. sunte-ti superbi!!!

  129. …adevarul e ca esti un barbat care merita sa iubeasca si sa fie iubit de o femeie ca Mihaela…exista toate ingredintele disponibile pentru o iubire mare și o relatie frumoasa…depinde doar de voi sa stiti sa ”amestecati” fiecare ingredient in parte… iar dupa cum se vede pana acum, rezultatul este unul excelent. felicitari!!! și iubiti-va la fel de mult in continuare.

  130. dani te felicit. imi place blogul. am incercat de mai multe ori sa intru pe el dar nu mergea. am vazut de dim la emisiune ca merge si am vrut sa intru sa vad.
    am citit absolut tot ce ai scris pe el si mi se pare interesant. imi place ca ti`ai pus o mare parte din viatza ta pe tava. fiecare face in viatza asta ce considera ca este bine pentru el. despre relatia ta nu mihaela nu imi dai cu parerea deoarece nu imi place sa fac aceste lucru.

  131. Nu pot decat sa va urez multa fericire … sincer cand am citit mesajul tau postat dani mi-au dat lacrimile … asta e iubirea adevarata.Felicitari
    Mihaela esti superba te admir ff mult
    Pupici din Craiova

  132. mi-ar place sa cititi doar voi…am 44 de ani si trebuie sa ma credeti ca tin la voi ca si la copilul meu…poate tocmai de aceea mi-as permite sa va spun cate ceva….
    e destul de dificil sa “intelegi” oamenii, sa le intelegi gandirea, actiunile si mai ales modul de a iubi….”daca dragoste nu e, nimic nu e” se spune frumos intr-o rugaciune…am defectul de a tine cont de zodii…sunt fecioara si stiu caracteristicile leului(voi sunteti doua exemple exacte ale acestor zodii – va las sa va ganditi la asta)…dupa introducerea asta, o sa-mi permit sa vin cu cateva ganduri si”sfaturi”…: inca nu se stia nimic despre relatia voastra dar se vedea de pe sticla ca “ceva” s-a intamplat cu Mihaela….e nemaipomenit sa iubesti, nu conteaza varsta la care ti se intampla dar mai ales ca esti cine esti si ai varsta pe care o ai, nu-ti cobori standardele…ai si-mi place sa cred ca esti o”doamna” in cel mai pur inteles al cuvantului…recunosc ca ma intrebam ce se intampla cu tine…lumea in care traim(v-ati dat seama) este rea, este nebuna, e invidioasa pe binele nostru….sa ne pazim cu sfintenie binele, nu trebuie sa-l afisam….(sper ca puteti citi printre randuri pt ca nu pot fi prea dura)mihaela, stiu cum se poate simti o femeie care isi da seama ca este iubita…apara-ti iubirea, nu o arata lumii…toata nebunia asta parca l-a maturizat pe dani iar pe tine…din pacate sau din fericire toate problemele ivite presupun ca v-au sudat relatia…
    stiu ca dani va face orice sa-si protejeze ce-i al lui dar mai stiu ca el este genul care are nevoie ca sentimentele astea sa le traiasca in pace…o leoaica, ca tine, poate suporta mai usor vacarmul asta dar el are nevoie sa-si iubesca femeia, familia, in liniste…sa ma iertati ca-mi permit sa ma amestec cu restul lumii care comenteaza toate astea….mihaela tu ai fost, vei fi si-ti place sa fii in centrul lumii, sunt aproape convinsa ca dani e putin altfel…dar nu uita ca un barbat fecioara se apropie cu greu de cineva dar in momentul in care o face, o face asa cum trebuie si va suferi mult daca se va intampla ceva rau…iubiti-va mult si nu lasati pe altii in “lumea” voastra…sfintii parinti spun ca nu trebuie sa avem incredere in nici un om doar in Dumnezeu…si apropos de asta, o mare greseala….ai norocul sa-l ai prin preajma pe parintele Pomohaci, te rog vorbeste cu el….si acum o sa ma retrag, va rog din suflet sa ma iertati pt tot ce v-am spus….toti sfintii sa va ocroteasca!!!

  133. Mi s-a facut pielea de gaina cand am citit aceste randuri….Pe langa tipul ok, simpatic, amuzant…. adaug..esti un barbat deosebit…
    Aveti grija de voi….

  134. wow…au postat in proportie mare numai fete….sper sa nu fiu eu libidinosul “grupului”:). povestea voastra este, pe langa frumoasa, si foarte interesanta datorita diferentei de varsta dintre voi….nu va grabiti sa ma judecati cand spun asta!!! eu am o poveste asemanatoare in privinta varstei (ea-35, eu-25), nu la fel de zbuciumata, agitata….nici nu stiu care este cuvantul corect…fiindca defapt sunt convins ca este o relatie normala intre 2 oameni care se iubesc, numai ca se vede si la tv si asta o face mai “diferita”. eu am relatie de 3 ani si inca ma confrunt cu feritul, sa nu stie nimeni, ceea ce este foarte frustrant, dar asa am ales eu fiindca am gandit ca este mai bine pt colpilul, familia, cunoscutii ei,fostul sot si lista poate continua. oamenii judeca foarte mult fara sa cunoasca. voi ati avut un mare curaj si respect foarte mult asta. sunt foarte multe de spus pe subiectul acesta…..dar din pacate telefonul nu imi da pace:). (apropo, v-ati pus vreodata intrebarea ce am face daca intr-o zi am ramane toti fara tel. mobile? eu o sa ma gandesc si o sa revin cu un raspuns) Küsse

  135. Sincer…orice femeie se topeste cand citeste asa ceva…ii foarte norocoasa ca are parte de un asa om minunat ca tine si tu esti norocos ca ai o adevarata diva langa tine

  136. VOINTA=MIHAELA=DANI=LOVE.ASA VAD EU IUBIREA DINTRE CELE DOUA FIINTE.DRAGOSTEA INVINGE TOTUL.

  137. ”Ceea ce nu te doboara , te face mai puternic” , zic ca va reprezinta citatul acesta.
    Cred ca si D-ZEU va iubeste , altfel nu ne-am fi bucurat cu totii de inspiratia voastra ( blogul de autoaparare ) . Iti multumim ca ne-ai dat posibilitatea ”sa intram ”in tot ceea ce reprezinta fiinta ta( familie , iubire,sensibilitate , timp liber , prieteni , curaj)

  138. ai grija de Mihaela, acum are nevoie mare de cineva alaturi care sa o iubesca sincer si ea sa-l iubesca

  139. Neatza!
    In primul rand, aveti o emisiune super:*
    In al doilea rand, e bine k ti-ai ales o femeia precum Mihaela…
    Tineo tot asa.:*:*:*

  140. in primu rand vreau sa iti spun ca esti un scump, esti cel mai tare,iubesc cuplu tau cu mihaela si un mic sfat nu bagati in seama lumea invidioasa ca n are rost,din lipsa de ocupatie lumea barfeste si voi sunteti un cuplu super si va sta foarte bine impreuna,va pup dulce si salutati-l si pe razvan,va urmaresc in fiecare dimineata si sunteti cei mai tari.va pup

  141. Cand eram mica(nu ca acum sunt f mare-21ani)visam ca si orice alta fetita sa fiu printesa cu diadema,dar de vreo 3 ani de cand urmaresc “Duminica in familie” imi doresc sa fiu ca mihaela,dar fara diadema: la fel de puternica, responsabila si frumoasa ca ea !esti bestiala din toate punctele de vedere si nu o spun ca imi place sa fac comlpimente prea des..sa iti dea Dumnezeu muulta bucurie(de 10 ori mai mult decat ai suferit) din partea celor dragi tie si nu in ultimul rand din partea lui dani care mi se pare un om la fel de minunat ca si tine!sunteti adorabili dar mai mult impreuna decat separati:D sa stii ca va veni soarele si pe strada ta..niciodata nu e prea tarziu!va iubesc si va respect! Adriana C.

  142. costache nicoleta

    si sotul meu este mai mic decit mine cu 5 ani (sintem impreuna de 5)si abia acum pot sa spun ca am intilnit marea dragoste, nu-mi doresc decit sa mi-l tina Dumnezeu sanatos. Dani, va pup, sa fiti fericiti asa cum sint eu. Sa pui mina sa lasi urmasi ca tare esti bun in ceea ce faci! Pa! salutari si lui Razvan!

  143. Dani m-am bucurat enorm cand am auzit ca-ti faci site.Acum va putem lasa si noi urarile noastre de bine.Va iubesc mult de tot pe amandoi sunteti niste oameni extraordinari si ma bucur ca v-ati gasit unul pe altul.Va doresc sa treceti cu bine peste tot ce-i rau si sa aveti o viata linistita si fericita impreuna.

  144. Bucurati-va de iubirea voastra indiferent cat va dura ea. Atata vreme cat sunteti sanatosi puteti trece prin toate capcanele, bucuriile, necazurile vietii impreuna. Dar cand patesti ca mine si jumatatea ta se imbolnaveste si stai cu sabia lui Damocles deasupra capului in fiecare zi de 10 ani, datele problemei iau o cu totul alta intorsatura. Nu poti intelege decat daca treci prin asta. E cumplit, desi e posibil ca noi sa traim viata la o intensitate mult mai mare.
    Oravita.

  145. ce sa mai zic…cand am citi tot ce a scris dani mi au dar lacrimile si nu am decat 16 ani…cred ca esti o norocoasa mihaela cu un astfel de barbat langa tine… te felicit din tot sufletul

  146. Va felicit pe amandoi.
    Sunteti minunati :)

  147. hmm…. toate ziarele criticau relatia voastra…dar oare numai barbatii au dreptul sa iubeasca pe cineva care are o varsta mai mica?Femeile daca iubesc o “prospatura” sunt criticate imediat.Cred ca ii roade invidia ca nu au ce aveti voi ;).

  148. Modifici postarile ca la otv? o))))))))))

    Va pup baieti!

  149. Iubiti-va mult!Dani esti un scump,la fel si Mihaela.

  150. Mi-e drag de voi rau de tot :))(Dani si Razvan)sa nu va schimbati si sa o tineti tot asa, emisiunea e super.
    Dani orice ar spune lumea sa nu te lasi influentat, iubirea conteaza foarte mult in viata unui om, iar Mihaela este o femeie extaordinara.

  151. este impresionant de sensibil cum un barbat atat de tanar poate sa exprime atat de simplu si frumos ceea ce simte pt jurul si imprejurul lui….
    suntem atatea femei care ne dorim sa fim camioanele din sufletele barbatilor nostri si nu parcari in serile si noptile din drumul lor spre nu stiu ce…

  152. Buna dani..Ma bucur k pot sa-mi exprim parerile despre tine si Mihaela pentru k eu sunt una din fanele tale infocate..Eu am un prieten de 3 ani de zile si am trecut prin multe si am ramas impreuna si ne merge foarte bine..Trebuie sa precizez k prietenul meu e fan Mihaela Radulescu iar eu sunt fana Dani Otil..:P Iar prietenul meu va deveni, in aceasta vara, sotul meu iar una din dorintele lui ar fi sa o vada in realitate pe Mihaela, si mi-a zis asa: “dak o vad pe Mihaela in realitate, lesin…” :)) eu ma bucur mult pentru voi si sunt alaturi de voi in acesta mizerie cu presa si mass-media..iubiti-va mult si aveti grija de voi..sper k nu te-ai plictisit citind comentariul meu:P bafta in continuare in tot ce faci si poate o sa te vad in realitate in Resita pt k o sa ajung vara asta akolo..te pooop

  153. ..M ai impresiont..superb..e mare lucru sa poti citi in spatele unor cuvinte..

  154. Doar cei ce simt/traiesc o astfel de iubire inteleg … ma bucur pentru voi!

  155. Bravo Dani luptati pentru dragostea voastra,la fel am luptat si eu,adica noi ,si suntem impreuna de 15 ani si avem 2 copii frumosi.felicitari pentru tot ceea ce faceti si tu si Mihaiela bafta multa

  156. superb ceea ce scrieţi voi aici.aproape că nu mai credeam că mai există oameni în zilele noastre care îşi mai fac declaraţii atât de frumoase,spuse din inimă,nu copiate dintr o carte cu cuvinte frumoase.
    Sincere felicitări şi cât mai multă fericire!

  157. 2 oameni frumosi care se iubesc. vor exista in lume tot timpul pareri pro si contra indiferent de subiect. Nu trebuie decat sa mergem inainte, “no matter what” si sa credem in noi.

  158. Dani si Mihaela, aveti o poveste de dragoste frumoasa si sincera, dincolo de zvonurile mass-mediei. Felicitari !!

    Dani, in fiecare dimineata ma faci sa rad impreuna cu Razvan. Tineti-o tot asa !

  159. Este intre voi, iubirea pe care si-ar dori-o majoritatea celor ce scriu in acele ziare de scandal…!Si nu numai ei!Va doresc ca aceasta “perioada” sa fie vestnica.Dani, esti un model pentru multi barbati! Mihaela, asculta-ti inima! Va pup mult, mult.

  160. Numele meu este Gabriela si pot spune ca te cunosc de foarte multe vreme(doar din vedere).Am fost colegi de liceu la LMF u erai cu 1 an mai mare ca mine.Nu intaleg cum altii care nu te cunosc mai deloc isi pot da cu presupusul despre tine sau familia ta.Imi aduc aminte ca erai de pe atunci un tip foarte inteligent(dl Iancu te lauda mereu)cu mult bun simt si foarte indragit de multe fete,desi nu cred ca asta a fost vreodata copul tau.Ma bucur ca esti fericit ai langa tine cea mai frumoasa ,desteapta si sexi din lume si nu trebuie sa bagati voi in seama rautatile altora.Esti un tip OK noi Resitenii suntem ffffffff mandrii de voi si stii si u cum e cu strugurii acrii.Mult succes si sper sa te vedem vreodata si pe ACASA.

  161. In momentul in care am citit despre Diva si Dani,am avut o dezamagire.Nu credeam ca Dani va putea face fericita o Diva, asa cum este Mihaela Radulescu.Dupa 6 luni, ma bucur ca m-am inselat si acea dezamagire s-a transformat intr-o imensa bucurie, bucuria ca m-am inselat…
    Felicitari Dani pentru ca sti cum sa iubesti si esti iubit!
    Diva mea iubita, ma bucur ca esti fericita si ca iubesti!
    Va cer cele mai sincere scuze pentru faptul ca v-am pus la indoiala izbanda relatiei!
    Va pup si toate cele bune sa se indrepte catre voi pentru ca meritati!
    -dupa orice furtuna se arata soarele, si nu oricum, precedat de curcubeu.

  162. smekeri oamenii….bv lor. Sa n-aud ca v-ati despartit. Pup

  163. POATE MULTI NU CRED …. DAR SENTIMENTUL ASTA EXISTA NUMAI PENTRU CEI CE CRED IN EL … CEI CARE CRITICA SI FAC RAU SUNT OAMENI NEFERICITI PENTRU CA NU AU INTALNIT PANA ACUM IUBIREA .NU O INTELEG . VA DORESC SA VA IUBITI TOATA VIATA ATAT DE MULT .

  164. Dani felicitari..sa sti ca esti un om exceptional..la fel si Mihaela.Sa sti ca lumea asta e oribila , eu am 14 ani si ma minunez ce vad la stiri ..si eu sunt saturata de oamenii ca acestia …si de abia astept sa fac 18 ani si sa plec din tara asta murdara…va urez succes sa treceti peste toate obstacolele..si sa ramaneti impreuna mult timp sa nu va despartiti.:*:*

  165. Sunteti frumosi, inteligenti, speciali, transmiteti dincolo de ecran energie pozitiva cu care noi admitratorii vostri ne hranim, ne bucurati sufletele, ma bucur pentru iubirea voastra, iar pe cei cu suflete mici si meschine care scormonesc pentru a gasi si a exploata raul cu orice pret spuneti-le ca Isus a venit pe pamant pentru ca oamenii sa fie mai buni.

  166. Buna
    Nu vreau sa-mi spun parerea despre relatia voastra, pentru ca este ceva intim de care nimeni nu trebuie sa se lege, dar nu ai ce face atata timp cat sa inventat cuvantul “gottsip”

    Eu vreau sa va multumesc pentru tot ce faceti pentru acesti copii care au atata nevoie de noi, mai ales in aceste timpuri in asa zisul secol21,parca am fi in evul mediu.
    Sunt si eu mamica si va rog pe toti sa trimite-ti mesaj la 877 sa fim sotidari si s-ai ajutam.
    Doar 2 euro o nimica toata
    Va multumesc!

  167. “Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.” ( Rainer Maria Rilke )
    Felicitari!

  168. Mihaie4la este de a noastra ai grija de ea si iubitiva si sa facve.ti emisiuni bune sa putem sfi mindrii de voi moldoveanca tot moldoveanca este sa veniti la cheile bicazului va pup sa aveti grija de voi frum,osilor

  169. Dani si Miha , eu va admir si lumea poate sa vorbeasca in nestire, vorba proverbului , “gura lumi nu o astupi nici macar cu c…t , il mananca si tot vorbesc”.. In urma cu 3 ani iubeam enorm un baiat cu 11 ani mai mic decat mine si m-am despartit de el doar “de gura lumi”. Regret, ca am facut-o. Iubiti-va fara sa va pese de cei rai.
    Cu mult drag de aici de la Timisoara

  170. n-are importanta

    Nu stiu daca e coincidenta, asemanare, karma, dar povestea voastra seamana cu a noastra.
    Numai ca noi nu suntem persoane publice…, dar… tot la oprobiul public am ajuns.
    Intamplator (sau nu), la un spectacol am stat unii langa altii, dar nu am avut curajul sa va abordez.
    Povestea mea, si-altora, e veche de cand e lumea, dar sper din suflet sa nu se mai repete…Tare mi-as dori, tare, tare, ca alti copii sa nu treaca prin ce au trecut copiii nostri.
    Fostul meu sot nu ma vroia, nu ma iubea, persoana publica moncher, om cu capital…
    A plecat, dar divortul l-am bagat eu. Se intampla in viata ca dragostea sa se termine, dar cred, mai degraba, ca n-am fost decat un accesoriu de agatat la ,,botoniera” pentru momentele de iesit in lume…Nu a crezut ca-l voi parasi. Eram parte integranta din decorul din jurul lui, eram o mobila pe care o perii de praf…
    Am suferit ca a plecat, dar m-am scuturat si am zis ca viata merge inainte si asta e…
    Alaturi mi-a stat un singur om si a bagat pieptul de barbat in fata mea cand se aruncau pietre in mine…
    Acum e sotul meu, darrrrr fostul sot brusc ma iubea, brusc m-a iubit, brusc el m-a vrut, iar eu, otreapa, n-am vrut decat banii lui…Brusc plangea in fata copiilor cat sufera si a doamnelor binevoitoare, nu mai vorbim de domnii saritori nevoie mare…
    Credeam ca-i fac un serviciu ca-l scap de ,,ultima femeie”, cum ma alinta el, darrr cand ma duceam la el imi trantea usa in nas spunandu-mi ca nu ma vrea…
    Sa spun ca mi-a luat tot? Sa spun ca mi-a luat si copiii? Sa spun ca am fost pe strada? Sa spun ca am recunoscut si ce n-am facut/numai sa se termine…
    Sa spun ca si copii repeta cuvintele tatalui lor- cum ca respecta mai mult o prostituata decat pe mine?
    N-am vrut bani si daca am luat ceva le-am dat copiilor,EU AM DAT BANI DIN BRUMA CASTIGATA DE MINE, iar omul de langa mine(bineinteles ca cica sta pentru bani cu mine, ca doar nu m-ar putea iubi cineva si pe mine ,,ultima femeie”), m-a mangaiat si in ,,picarile” mele mi-a sters lacrimile, m-a tinut in brate spunendu-mi ca ,,nu toti barbatii sunt monstri”…Nu toti folosesc palmele pentru a te lovi, iar palmele unor barbati sunt facute pentru mangaieri…
    Zilele acestea am intalnit o femeie batuta (de aceea v-am scris), fugita de acasa, pe care sotul o agresase pentru ca, spunea el, era curva…
    Nu avea unde sa se duca fiindca la noi in tara nu exista asemenea amplasamente, desi… cica exista, dar va spun ca nu poti intra decat cu acte, pe care in momentul cand ai fugit sa iti salvezi viata nu te-ai gandit sa le iei cu tine…
    Am ajutat-o cum am putut, amintindu-mi de perioada cand eram batuta si alungata, bineinteles din vina mea…
    Poate ca voi puteti face ceva impotriva acestor atrocitati, poate puteti ajuta mamele pe care le hartuiesc si agreseaza niste ,,domni” si pe care nu are cine sa le ajute cu cele necesare luptei pentru copii lor…
    Interesant e ca nu numai barbatii sunt cei care lovesc, dar vin ,,doamnele” care n-au tinut vreodata un copil la san si incep sa te judece…,
    cum ca vrei bani… cum ca ea/ele sunt caste, iar tu, mama copiilor trebuiai omorata de mult… Sa va spun ca atunci cand ,,l-am luat” era sarac lipit? Daaaaaaaa, dar daca l-am ajutat inseamna ca aveam un interes…
    Am un singur interes-COPIIIIII!!! Am un salariu de 9 milioane si platesc pensie alimentara, iar din putinul meu le ofer lunar (pe langa pensia pe care o platesc), mancare si hainute…
    Stiti cate femei isi vad copii printre zabrele gardului? Stiti cate femei n-au voie sa-si tina copii in brate?
    Mi s-a spus ca am o iubire bolnava pentru copii, ca sunt mari si se descurca, dar nici un copil nu e destul de mare sa-si piarda mama…
    Probabil ca daca ar exista o fundatie care sa aiba profesionisti pentru momentele in care esti la pamant, in care parca toata lumea iti e potrivnica platind pentru pacatul de a fi femeie, pacatul de a iubi copilul si nu barbatul, poate ca nu ar mai exista copii pe care sa-i desparta cineva de mama lor…
    Va rog faceti ceva, voi, noi, impreuna, poate reusim totusi sa aratam ca urmasii nostri nu sunt ,,monede de schimb” si ca razboiul dintre sexe nu are nici o legatura cu faptul ca mama e cea care iti da viata si care are un important major in viata individului. Orgoliile masculine, deseori nejustificate distruge coilaria…
    Faceti ceva…

  171. FAMILIA MEA,

    ESTE APROAPE, SI CU TOTII SUNTEM AICI. FAMILIA MEA ESTE SOTUL MEU SI CU IUBITA MEA. INTR-O TARA SI UN STAT DEMOCRATIC LIPSIT DE PREJUDECATI, NE IUBIM CU TOTII. GRACIAS ENORMEMENTE BUIKA, GRACIA POR EXISTIR JESÚS.

    SIMONE

  172. Bravo! Ma bucur ca intre atatea rautati si oameni rai, mai sunt si oameni care se iubesc, sunt loiali, se sprijina reciproc, si mai au si taria sa o recunoasca, dincolo de toate controversele si ideile prconcepute ale celor din jur!
    Bafta in continuare, sa va mearga bine!

  173. Frumos!

  174. felicitari
    Dani!!
    Mihaela!

  175. Dany esti un tip super ! Te admir foarte mult! Urmaresc matinalul de cate ori am ocazia (pt ca sunt la liceu cls XII , sti cum e programul),dar ma bucur ca pot vedea duminica secvente din cursul saptamanii.Tu si Razvan sunteti niste baieti super de treaba si mereu cu zambetul pe buze.
    Despre relatia ta cu Mihaela , va felicit , sa ramaneti mereu impreuna pentru ca sunteti niste persoane deosebite. Va iubesc! Mult succes in continuare! Aveti grija de voi;)

  176. partea cu camionul am citit`o intr`un ziar zilele astea…

  177. IMI PLACE DE VOI…E FRUMOS CE SE INTIMPLA ACUM…DAR..CAND SE VA TERMINA ,NU STIU DE CE,SUNT SIGURA CA DANI VA SUFERI CEL MAI MULT…AM IMPRESIA CA UNEORI NU E ADEVARAT CE SE INTIMPLA INTRE VOI…PE MIHAELA O VAD ALATURI DE ALT GEN DE BARBAT…ORICUM,SA FITI FERICITI CAT VRETI VOI..

  178. Am 41 de ani (la aceasta varsta ai tentatia sa judeci altfel)si va spun cu mana pe inima ca sunteti frumosi si mai ales “curajosi”.Va urmaresc de mult si va admir….Am o fetita de 12 ani care de dragul vostru(razvan si dani)se trezeste si va urmareste permanent…Sa ne traiti!

  179. felicitari ma bucur pt voi ca va iubiti asa de mult,nu trebuie sa mai puneti la suflet toate rautatile si mizeriile din”presa” ar trbui sa tratati totul cu indiferenta.Indiferenta voastra cred ca i-ar durea mai mult.Sunt alaturi de voi Ramy din ORADEA

  180. Ti-am citit un interviu care l-ai dat la revista Playboy a fost prima oara cand am citit asa ceva la o “vedeta” de aproape 3 pagini:))
    - a fost fantastic, o exprimare a unui om care pare sa fi vazut totul in viata
    - o persoana la nivelul tau nu ar trebui sa dea atata importanta gurilor rele
    - tu si Mihaela va potriviti de minune la multe “aventuri” impreuna

  181. sunt putine cuvinte care sa exprime sentimentele sincere ale unui om, insa il relatia ta cu mihaela, consider ca ajunge si o privire. va doresc ca in viata sa aveti parte de fericire si implinire dar mai ales de liniste sufleteasca. sfatul pe care as putea sa il ofer, (si aici ma refer la reporteri) ar fi SA VA LASE sa traiti pt ca sunteti si voi fiinte umane, oameni normali, care au sentimente si care nu trebuiesc luati la miscto sau calcati in picioare pt ca asa le place lor. e drept ca si ei trebuie sa isi castige exestenta insa daca nu stiu sa o faca decat ranind alti oameni, mai bine sa o lase balta!!!!!
    sunt mandra de voi, desi nu va cunosc personal insa vi-am admirat munca mereu. iubiti-va mult pt ca va potriviti si daca ati ajuns sa fiti impreuna inseamna ca va meritati si ca nu a fost intamplator.
    pana va mai scriu :) pupici cu lipici
    cu stima pt dani si mihaela, alisia

  182. Va admir pe amndoi pentru naturalete, spontaneitate, inteligenta. Va doresc sanatate , fericire , fericire, fericire ! in rest stiti voi ce aveti de facut. SUCCES!

  183. si totusi exista iubire…

  184. Oare ce as mai putea spune????
    Cuvintele sunt in plus…
    MINUNAT!
    IUBITI-VA MULT!!!!

  185. NUMAI OAMENII FARA VALOARE ,EDUCATIE SPIRITUALA CUMPARA ZIARE DE SCANDAL GEN…. CAN CAN, LIBERTATEA,ASA CA NU ARE ROST SA VA ENERVATI DEGEABA.FACETI CE STITI VOI MAI BINE SI LASATI GURA LUMII …..MIHAELA ,SUNT O LEOAICA CA SI TINE SUNT CASATORITA CU UN OM CU BANI,DAR NU AM CURAJUL SA PLEC …………….SUNT LASA STIU DAR NU MAI AM NIMIC NICI MACAR SPERANTA.ASA CA TRAIESTE ,IUBESTE DIN PLIN SI PENTRU MINE. VA SARUT DRAGII MEI.

  186. O IDEE …MIHAELA OTIL SUNA AL NAIBII DE BINE. VA SARUT DRAGILOR.

  187. Felicitari!Sunteti puternici, bravo!Am crezut inca de la inceput ca aceasta relatie va dura…si va dura…

  188. Ce faci cand iubesti un barbat? Ii creezi locusor in viata ta…ii multumesti pentru sarutul care ti-l da dimineata, ii multumesti pentru faptul ca TE NUMESTE AL LUI…ii multumesti pentru CA EXISTA IN VIATA TA!
    Ne-am nascut sa iubim si sa umplem cu fericire viata celor din jurul nostru. Iar tie, minunate BARBAT (indiferent unde esti…cat pleci…cat stai)iti multumesc ca ne-ai invatat sa ne privim in oglinda, ca ne-ai invatat SA TRAIM!

    Iti multumesc ca existi in viata mea IUBITUL MEU DRAG!

  189. “Ce faci, cand toate astea se intampla cu omul pe care il iubesti? ”

    Multumesti Cerului ca l-ai intalnit si ceri putere pentru a-l sprijini si pentru a depasi totul impreuna.Eu va admir din toata inima.Si va si inteleg.Dar toate vor trece si lumea va uita si nu va mai comenta.Asa ca…putere multa si iubire si succesul e garantat.

  190. cu toate ca nu credeam ca o voi spune,mihaela a avut fler atunci cind l-a simtit pe dani,ce fel de barbat e.
    bravo voua,iubiti-va mult!!

  191. Minunate cuvite….mi-as dori si eu un barbat care sa vorbeasca asa si sa ma iubeasca atat de mult…
    Bucurati-va unul de celalalt, viata e atat de scurta si cu atat de multe probleme…

  192. IMI SUNTETI TARE DRAGI.MATUSA MEA,CARE M-A CRESCUT,MI-A ZIS CEVA:”FRUMUSETA-I TRECATOARE ,BANUL E AMAGITOR,MINTEA E FOLOSITOARE,DAR NU-I DATA TUTUROR”.ASA CA LASATI-I SA VORBEASCA CAT VOR,SI AVETI VOI GRIJA DE SUFLETELE VOASTRE…SI EU AM CUNOSCUT DRAGOSTEA MAI TARZIU,AM 41 DE ANI ,DAR MA SIMT MAI FERICITA CA LA 20.CHIAR DACA STAM INTR-O CAMERA DE 11M^2,SUNTEM FOARTE FERICITI,SI DESI NE CUNOASTEM DE MICI,VIATA NE-A DESPARTIT PENTRU A NE INTALNI IN MOMENTE FOARTE DIFICILE,UNUL FARA ALTUL,NU CRED CA REUSEAM,DE 10 ANI NE IUBIM DIN CE IN CE MAI MULT.SUNTEM DE INVIDIAT,CREDETI-MA,SI ASA VA DORESC SI VOUA.VA PUPAM.DANI SI PEPE

  193. …ai citit-o intr-un ziar care reproduce pasaje din ce ne scriem unii altora fara sa aiba vreo apasare. sper sa se simta ca musafirii aia nepoftiti carora nu le zambeste nimeni si carora nu le face nimeni loc la masa…

  194. Dani, esti prea finut pentru vremurile noastre, ti-am scris si in invitatia la ceai. Sa ai parte de tot binele din lume, sa fiti impreuna pana la final. De Miha ce sa zic, o persoana cu un suflet mai mare nici ca se putea. Va pup

  195. Dragii mei,

    Va admir pt curaj, pt puterea cu care luptati, dar mai ales…va admir pt iubirea pe care o purtati unul altuia. Ma uit la emisiunile voastre si observ…ca atunci cand rostiti numele persoanei iubite sau faceti referire la ea…o lumina aparte in ochii vostrii. Mi-e dor de sentimentele astea, dar eu sunt prea lasa pt asta…asa ca nu-mi ramane decat sa ma bucur pentru voi.

    Va doresc numai bine!

  196. Am auzit ieri, in emisiunea Mihaelei Radulescu, de existenta acestui site. Nu sunt genul de persoana care sa traiasca citind despre vedete. Nu prea le cunosc, nici pe astea de la noi, nici pe cele de pe alte coclauri. Dar voi sunteti speciali. Nu prea ma uit la tv, dar printre putinele emisiuni pe care le urmaresc, sunt cele ale voastre (recunosc, mai mult la “Neatza”, asta pentru ca duminica nu prea stau pe acasa…)Citind pe aici, nu ma pot opri sa las si eu un semn al trecerii mele! Povestea voastra este frumoasa, in acest moment. Parerea mea este ca ar trebui sa o traiti la maxim, nu se stie ce aduce ziua de maine. Restul…sunt mizerii! Salutari de la Bistrita!

  197. [...] mai mult aici: http://daniotil.ro/2009/03/familia-mea/ Acest articol a fost scris on Monday, April 13th, 2009 at 11:09 am si apartine de categoria Eu [...]

  198. :-) Am vazut-o pe Mihaela ieri la mall, unde facea emisiunea . Dupa o intreaga perioada in care m-am certat vehement cu prietenii aparand fiecare gest al ei si aratandu-le cat de frumos stie sa se reinventeze si cum nu exista alta ca ea, dupa reprize intregi cu iubitul, in care disputa devenise deja a noastra (m-am trezit raspunzandu-i lui la persoana I desi era vorba despre ea) am luat acest eveniment (am vazut-o in cane si oase) – ca pe un cadou binemeritat. :-)) Misto de tot! Faptul ca este cu tine, Dani, faptul ca a gasit la tine raspunsuri la pulsul ei, o imbogateste si mai tare si dezveleste inca o parte a ei faaantastica. Va pup pe totzi 3 … si… Ailaviu!

  199. Tare frumos mai scrii,copile cu suflet de barbat care a iubit mult in viata….
    Imi oferi multe surprize, care, crede-ma , ma bucura tare, de fapt, ma bucur pentru Mihaela, sau…., mai bine zis, ma bucur pentru dragostea voastra.
    Va doresc sa fiti fericiti si sa va traiti povestea in liniste,…sigur,…atit cit se poate in Romania….

  200. Asemenea cuvinte nu spune decat un om care iubeste, si cu siguranta este iubit la randul lui.
    Ma bucur tare mult pentru voi, si sper ca rautaciosii sa inteleaga ca mai presus de varsta, rang, averi si orice altceva e iubirea si intelegerea intre oameni.
    Bafta in continuare, si sa va mearga bine!
    Cu drag, Ioana.

  201. va iubesc mult…. am un nod in git
    va iubesc

  202. felicitari ,dani!!!!! inca odata iubirea invinge!!!!

  203. superrrrr!!!!!!!!mult noroc……meritati

  204. Va iubesc si va apreciez enorm! Iubirea care va leaga va da putere sa mergeti mai departe! Si eu traiesc o iubire cum poate multi si-ar dori, de aici porneste si invidia. Dar ce conteaza? Iubirea este cel mai frumos sentiment! IMPREUNA VETI REUSI!!!

  205. iubirea nu are varsta, iubirea este cel mai frumos sentiment,sa va iubiti intotdeuna si sa nu ve pese ce zice presa,oricum conteaza ca voi sa fiti oameni,multe fericire,noroc,sanatate va doresc din valea jiului,la fel si lui razvan acelasi urari. dani si razvan sa ramaneti tot asa de familisti. mult succes

  206. Multumim Dani si Mihaela ca ne aratati o particica de adevar din toata mizeria in care v-au tarat tot felul de oameni care asa gasesc mai usor sa-si vanda hartiile alea (numite ziare). Tot ce am apucat sa citesc nu imi arata decat faptul ca sunteti oameni normali ca si noi, oamenii care iubim din tot sufletul omul de langa noi, nu imaagini de care se agata unii pentru a fi mai interesanti. Voi sunteti deosebiti pentru ca faceti lucruri frumoase.
    Paste Fericit!

  207. Ma bucur sa vad ca sunt oameni care nu se complac si care au curajul sa puna capat atunci cand e cel mai bun lucru care l-ar putea face,si o iau de la capat,asta e ptr mihaela,un om pe care eu pers il adimir ptr tot ceea ce reprezinta ea,ii doresc numai bine si sa nu se schimbe,e un ex frumos ptr multe dintre noi,ptr dragostea v-astra de care aveti grija,si asa e normal cand iubesti,sa fie tot mai stransa si mai frumoasa.

  208. Multi ne regasim in aceste cuvinte,multi isi doresc o persoana care sa fie ca el, astfel de povesti sunt peste tot.Din acest punct de vedere dani si mihaela sunt cuplul de la care se asteapta mereu la asa ceva.
    Cea ce a scris a fost poate oglinda pentru multi.Doar in momentele cele mai grele apar astfel de cuvinte in rest totul e doar o fraza pe hartie, nimic mai mult.(e valabil pt toti)

  209. Eu am citi ceva fr pe un anumit sait si cred k merita sa citesti si u randurile astea

    Ce inseamnã de fapt iubirea? Pentru fiecare om inseamnã ceva, fiecare om are o definitie proprie pentru acest cuvânt. In DEX ea este definitã cam asa: faptul de a se iubi, sentiment de dragoste pentru o persoanã de sex opus, relatie de dragoste; sentiment de afectiune pentru cineva. Fãrã a face conexiuni cu realitatea aceastã definitie poate sã parã seacã si dificil de inteles. Dacã insã faci o legãturã intre realitate si definitie sigur o intelegi si zici cã e o definitie destul de bunã.
    In timpul adolescentei totul pare mai rãu decât este de fapt. De aceea e mai bine sã gândesti pozitiv. Daca acum plouã in viata ta, mâine va rãsãri soarele in mod sigur. Viata e, chiar dacã uneori nu pare, frumoasã. Când esti fericit, toatã lumea e a ta (sau cel putin asa pare dar oricum iti face bine sã crezi). O poveste de dragoste trebuie “gustatã” din plin indiferent unde o afli: intr-o carte, intr-un film, intr-o poezie, intr-un cântec iar cel mai bine e când o gãsesti in realitate. In acest timp pare ca e mai convenabil sa iti cunosti interesul si sa ai grija de binele tau. Nu e chiar asa…nu banii aduc fericirea, nici luxul, nici celebritatea. Oamenii fara dragoste dar cu toate acestea ar da tot ce au pentru o clipa de iubire. Un om egoist va avea mereu de pierdut. Va ramane singur si tot lui isi va plange de mila. Dar nu isi va vedea niciodata vina…asta e pedeapsa lui.
    Ce bine ar fi daca majoritatea oamenilor ar fi buni…de ce atunci cand îi ajuţi îţi sunt prieteni iar apoi îşi bat joc de tine? Am încercat de multe ori sã devin un om interesat…dar nu pot…de ce? Cum alţii pot şi eu nu? Mã gândesc adeseori: nu poate fi greu sã te cuplezi cu unul care nu-ţi place numai pentru bani. Apoi mã gândesc la nişte boşorogi de vreo 50 ani care poftesc la fetişoare din astea tinere. E o situaţie care îmi provoacã scârbã! Nu le pot înţelege pe fetele (femeile) care stau cu nişte obsedaţi sexual pentru bani…aş vrea sã am mai mulţi bani (aşa m-aş îngriji în toate sensurile posibile aşa cum îmi doresc eu) dar nu cu acest preţ. Uneori incep sa cred ca iubirea nu exista cu adevarat…si ca nu merita sa te indragostesti…pentru o clipa de fericire…o mie de clipe de suferinta…si apoi…vad un baiat…cu ochi incredibil de frumosi…un baiat bun…ma indragostesc…simt ca in sfarsit am gasit pe cineva care sa ma accepte asa cum sunt…si dupa aia…il vad cum se schimba incet cu incet…nu mai e bun…e rau…si imi face inima sa planga…si as vrea sa ii zic…iubire, nu e bun anturajul asta pentru tine…te schimbi in rau…dar nu pot…pentru ca nu mai vorbim…nici macar nu ne mai salutam…cred in continuare ca nu e un suflet pierdut…si tin la el foarte mult…dar nu cred ca mai am vreo sansa sa il am aproape…am gresit din nou poate neavand incredere…sau poate ca am avut dreptate…oricum nu voi sti niciodata…sau cel putin nu prea curand…pana atunci ma voi intreba mereu…daca am facut bine ca nu am crezut in vorbele sale sau daca am facut rau…un sfat de la mine pentru voi…incercati sa clarificati mereu o situatie incerta inainte de a fi prea tarziu….

  210. Mie imi place de voi ca si cuplu,va potriviti de minune,sunteti extraordinari si cred k nu trebuie sa va ascudeti de nimeni si nimic pt k e un lucru minunat sa iubesti si sa fii iubit,deci iubiti-va mult!!!!!!!!! nu luati in seama comentariile oamenilor,deoarece nu toti pot sa te placa asa cum esti,tot timpul va exista o persoana care nu te va placea,asa k concetrati-va asupra lucrurilor importante!!!!!!!

  211. bejan iosif octavian

    Am citit mai sus k visul unei fete era sa il cunoasca pe Dani. Eu l-am cunoscut, a fost destul de amabil sa faca o poza cu mine el impreuna cu prietenul lui Margineanu. Eu sunt o persoana cu handicap. Eu as vrea tare sa o cunosc pe Mihaela pt k vorba lui Dani e o persoana care cand intra intr-o incapere o umple de veselie. E o persoana care sclipeste de inteligenta.

  212. In primul rand vreau sa va urez ” UN PASTE FERICIT!” si va doresc sa fiti impreuna pana la adanci batranetii. Tu si Mihaela va potriviti de minune. Va iubesc pe amandoi sunteti super!!!!! Pupici de la Orastie.

  213. Draga Dani,Mihaela si Razvan trupa Craitele din Buzau va saluta si cu toate ca noi suntem prea mici stim si noi sa facem o bucurie celor mai mici ca noi ca atare am trimis si noi cate 2E celor aflati in impas si consideram ca si ei trebuiesc ajutati cum si noi poate am fost ajutati de altii la randul nostru. Am vrut sa lasam acest mesaj ca sa stiti ca noi tinem foarte mult la voi trei santeti o echipa formidabila impreuna cu cei de la Antena 1 si apreciem tote lucrurile bune pe care le faceti impreuna. Sunt foarte multe de zis dar poate nu este momentul acum si spatiul necesar ca atare indraznesc sa iti las o adresa de maill pe care o gasesti in site-ul nostru http://www.craitele.ro la sectiunea contact. Am fi foarte bucuroase daca am putea lua legatura cu tine cand mai vii pe la Buzau si poate nu se stie ne vom vedea la voi in emisiune. Cu dragoste pentru voi Craitele (Dana,Bianca,Dora).

  214. Mi s-a intamplat si mie sa scriu un sms in care mi-am “zbierat in soapta” durerea care imi sfasia sufletul…la fel, n-aveam cui scrie, nimeni nu-mi putea raspunde, nu reprezint prea mult pentru cei de langa mine, n-am facut nimic realizabil ca sa merit atentia cuiva…l-am scris si l-am trimis la un numar oarecare…si m-am racorit…a trecut un an si ceva de-atunci insa ma gandesc si acum la persoana care l-a primit, la primul ei gand si la cat de mult mi-as fi dorit sa-mi raspunda…numai bine,Dani…

  215. Multi spun,Dani,ca esti un norocos s-o ai langa tine pe femeia la care multi viseaza…Eu cred,ca cea norocoasa este ea pentru ca orice femeie adevarata si-ar dori un barbat-copil(o spun cu mult drag)ca tine.
    Fiti fericiti!

  216. pur si simplu va ador`!:*>:D<sunteti o pereche foarte reusita…va admir mult`!:)

  217. ce conteaza ….totul trece odata si odata`voi treceti peste orice ….va iubesc>:D<!!!!

  218. pur si simplu IUBIRE pura si simpla…
    va ador va ador va ador va ador…iubiti-va si fi-ti puternici…

  219. barbatii/baieti nu mai stiu cum sa se comporte cu o domna,domnisoara.cand intalni un barbat deosebit nu ne vine sa credem.acesti oameni buni trebuie pastrati langa noi si mai ales iubiti si apreciati.inca o data RESPECTELE MELE!

  220. cuplul anului :*

  221. Sa aveti Sarbatori frumoase, Mihaela si Dani! Paste fericit si celor ce tin la voi si va au in suflet in fiecare clipa.

  222. Dani si Mihaela, va urez Sarbatori Fericite!
    Pupici! :)

  223. Intrucat ce-am scris ieri, serveru nu m-a lasat sa postez :( here you go un scurt rezumat:
    Multi s-au intrebat ce a gasit Mihaela la Dani, printre care ma numaram si gasculita de “Je”, nu ma preocupa intr-un mod deosebit, insa mi-am dat si eu cu parerea sporadic, ca deh, omu roman se crede dator sa comenteze :) Urmaresc emisiunea de dimineatza si mi se parea Dani un copil…
    Descoperind blogul acesta, am descoperit un alt Dani fata de cel de la televizor, un suflet sensibil, care crede cu tarie in ceea ce face, care stie sa daruiasca si sa isi apere punctul de vedere, un om de caracter.
    S-a mediatizat atat de mult in ultimul timp povestea Mihaelei…cand, de fapt, fiecare ar trebui sa-si vada de propria ograda inainte de a arunca sfaturi si opinii “intelepte”.
    Imi place ca ati luat atitudine, ca va aparati dreptul la intimitate. Imi place ca sunteti amandoi frumosi, bine, ma rog, Mihaela un pic mai frumoasa :) dar ce e mai important e ca la voi frumusetea merge dincolo de imagine.
    Si ma bucur pentru tine Dani, ca ti-ai gasit familia, “jurul si imprejurul” tau :)
    Sarbatori Fericite si “iubiti-va mult” :)

  224. E pur si simplu magie!…pe care putini o pot atinge…cuvintele fiind de prisos…
    Va doresc sarbatori de paste linistite..

  225. cine nu si-ar dori asa declaratie de dragoste.bravo dani.

  226. sarbatori fericite mult noroc si toate visele sa devina realitate. PASTE FERICIT.

  227. nu stiu de ce trebuie sa-si dea toti cu parerea despre relatia voastra!!de ce nu va lasa sa va iubiti linistiti??cred ca asta va doriti cel mai mult…liniste (va admir intensitatea cu care iubiti)

  228. frumosi…

  229. Heyaaaa! Hristos a inviat! Va doresc liniste si pace multa in suflet. Ce misto ca va iubiti asa. Poate or mai invata si altii ca viata-i scurta si merita sa fie traita din plin.

  230. Dani, Mihaela,

    cand ma uit la voi, cand va citesc, cand va gandesc…e unul din putinele momente in care pot sa ma mandresc ca sunt romanca. Printre atatea taraturi care apar mai ales pe sticla, sunteti printre foarte putinii care apar cu demnitate si de la care avem ceva de invatat…si de la razvan, de asemenea :)

    Felicitari si multa bafta! Impreuna veti reusi si mai mult decat fiecare singur!

  231. Cat de frumos vorbesti despre femeia pe care o iubesti…Te admir enorm de mult…si imi pare foarte bine ca mai exista barbati care vorbesc atat de frumos despre iubitele lor…Esti genial ! Bucura-te de cei dragi tie…si fii alaturi de Mihaela mereu! Bravo! Felicitari pt toate articolele…defapt..eu nu le-as numi articole…pentru ca sunt scrise ca niste scrisori de familie…de la suflet la suflet ! Succes in continuare !

  232. sunteti cei mai tari din romania.Mi-a placut de prima oara cand v-am vazut.Mihaela mult succes in continuare,alte mama si-ar fi lasat copii pentru sume de bani foarte mari si lux dar tu nu esti asa esti un model de mama demn de urmat.Te felicit.Iar Dani simpatic .Sa ai grija de Mihaela este o comoara!

  233. “EI” – Calul moare de drum lung şi prostul de grija altuia.
    “VOI” – analizati-va pe voi si va veti da seama ca sunteti niste oameni impliniti, realizati prin ei insisi.
    “EI” – Capra e plină de râie dar umblă cu coada in sus.
    “VOI” – oameni buni, poate nu realizati cine sunteti! Sunteti cu adevarat frumosi, frumosi prin prestanta, inteligenta, prin respectul pe care v-il purtati unul celuilalt, prin tot ceea ce va reprezinta(emisiuni, declaratii publice, spectacole, acte de caritate).
    “VOI” – Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună.
    “EI” – La unii li s-a dat capul ca să nu le plouă-n gât.
    Si tot pentru “EI”- Traiti-va viata,singurul lucru pe care “l-ati demonstrat” prin ziarele voastre este ca sunteti niste frustrati, niste marionete. SFAT de la o fosta cititoare: Lasati-o jos, că măcăne.

  234. Chiar daca nu v-a cunosc si nici nu am avut ocazia sa va vad de cat la televizor mi-am dat seama ca sunteti niste oameni de treaba..cu suflet..eu euna sincer cand vad cazurile pe care le prezentati plang,,sunt insarcinata in 5 luni si stau si ma gandesc ce e in sufletul parintilor acelor copii??oare de ce ??oare de ce trebuie sa sufere copii care nu au gresit cu nimic?oare de ce oamenii cu bani nu ajuta macar cu putin?daca i-a lovit criza,,,de ce unii nu se gandesc ce s-ar intampla daca ar fii in locul oamenilor loviti de soarta?oare de ce pentru un copil,,nu se face nimic?oare asa e peste tot sau numai in imputita asta de tara?unde daca te nasti platesti,,traiesti platesti..mori platesti si mai mult?te rog sa ma ierti daca te-am deranjat cu ceva.imi pare bine ca am avut ocazia sa descopar poate 50%din Dani Otil ca om !!iti multumesc ca mi-ai dat ocazia !sa fii sanatos si nu uita DRAGOSTEA INVINGE INTOTDEAUNA!!

  235. Prin ceea ce ai scris ai descris iubirea in cel mai firesc si simplu mod.De ce sa ne chinuim sa alaturam cuvinte pompoase care poate pentru cel de langa noi nu vor reprezenta nimic,cand putem spune o fraza,banala,dar care sa-l faca pe cel de langa noi sa simta ca ramane fara respiratie.Simte ca o forta mai puternica decat imaginabilul,care nu poate decat sa te faca fericit…nu poate fi decat iubire.Mi-as fi dorit sa pot spune lucrurile astea cuiva sa ma inteleaga,dar de aproape 5ani stau langa un om care nu stie sa ma descoprere,sa-mi citeasca sufletul.De multe ori ma intreb…oare merita?

  236. E putin peste ora 7 dimineata si o curiozitate inocenta m-a impins sa iti vizitez blog-ul. Nu cred ca aveam anumite asteptari, dar, daca as fi avut, cu siguranta le-ai fi intrecut. Nu vreau sa te laud ca scrii frumos, ci vreau sa te felicit pentru ca scrii cu SUFLET si din SUFLET. Si asta, “dragul mieu Dani” este mai presus de orice.

  237. buna dimi …va urmaresc in fiekare diminiatza ..!! esti foarte talentat …sh razvan la fel sa nu credeti k l.am lasat pe dinafara ;) sh daniela crudu e o prezentatoare buna …ai grija la meteo prezinta.l mai detaliat !! pa va pup

  238. hey…olla ….sunteti bestiali ..va ador in fiekare dimineatza va urmaresc nu plek de akasa pana cand nu se termina emisiunea!!! dani sh razvan sunteti tari !! si u danielo imbrakate din nou in rochita aia k muulte buzunare !! sh voi baieti ..chemati la voi in emisiune pe cineva de la mondenii (mihay bendeac)!!!! va pupppppp

  239. Pt Mihaela
    am cumparat Marie Claire pt ca erai tu pe coperta si vreau sa-ti spun ca esti exceptionala , atat fizic cat si in interviul dat de tine.Oameni ca si tine merita tot ce-i mai bun pe lumea asta,pacat ca multi nu stiu sa te aprecieze.
    Te ador!!!!
    Dani e un “super” sufet la fel ca si Mihaela,sunteti fantastici amandoi.
    Cu mult drag!!!
    Dia

  240. nu sunt cuvinte indeajuns sa va putem lauda.si tu si mihaela sunte-ti niste dulci.tine-tio tot asa si nu ne dezamagiti.va iubim mult, lasati lumea sa vorbeasca ,o fac din invidie si din lipsa de iubire.cei care va vor rau sunt lipsiti de sentimente asa ca nu le dati importanta.protejati-va reciproc si iubiti-va ,iubirea e tot ce conteaza.

  241. ignorati tampitii din romania care inca mai cred ca dragostea are varsta ca poti cumpăra orice cu bani inclusiv educatie si clasa ca pe noi majoritetea romanilor ne intereseaza ziarele lor de doi bani si ca suntem foarte prosti asa incat sa credem aberatiile lor
    sunteti foarte frumosi si va sta de minune impreuna

  242. iubiti-va maxim!
    dani,sa nu o dezamagesti pe mihaela!
    e o tipa super!!!
    felicitari pt lupta pe care o duce impotiva tuturor pt.iubirea voastra!!!
    pupici!

  243. Cand am aflat de poveste, am fost sceptica, trebuie sa recunosc. M-am gandit ca doar vei profita de celebritatea ei ca sa ajungi si tu la fel de celebru. Nu mi-ai placut niciodata si poate ca d-aia m-am gandit ca poti fi un ” profitor “. Cu timpul, insa, am vazut ca relatia voastra este una cat se poate de sincera bazata pe sentimente reale si de o parte si de alta( atat cat se poate vedea ). Ma gandeam, in momentele alea nasoale prin care a trecut Mihaela, cu javra …… cu ziarul, ma gandeam ca vei fi coplesit si vei da bir cu fugitii. Ma bucur ca nu ai facut-o! Va doresc o relatie linistita , cu multa iubire si care sa tina o viata! ( ca sa moara dusmanii de necaz! ah, vedea-i-as cu unghia in gat )

    Felicitari pentru acest locshor, ca sa am unde sa te trag de urechi :D

  244. wow!! tu chiar esti sensibil,in emisiune pare ca nimic nu iti pasa si ca esti singur pe lume:)

  245. alina righeriu

    iubiti-va ca aveti o dragoste frumoasa as fi vrut sa am si eu un sot care sa-mi spuna asa cuvinte frumoase sa sti dani ca si parintii mei sun din resita eu stau in lugoj va iubesc si va admir va pup

  246. felicitari pt tot!!!!!!mihaela esiti minunata te ador!!!!!!!!felicitari!!!!!

  247. FFFF frumos ce a spus Dani!
    Ceea ce ma pune pe mine pe ganduri este urmatorul lucru ( este ceva pesonal ). Acum un an am cunoscut un om care am crezut si cred ca el trebuia sa fie. Oare el m-a facut sa cred asta? Sau asa am simti si eu. Imi spunea si imi spune lucururi frumoase ( apropo suntem casataorit, ne-am castaorit fff repede ), numai ca , nu stiu daca sunt spuse din suflet sau asa este el…spune lucurui frumoase doar de dragul de a fi auzite :(
    Acum 2-3 sapt am gasit pe un site niste lucruri care m-au facut sa nu mai cred in el si in ceea ce spune el. Avea o alta “viata” sa spun asa. Acolo era doar el, el purtand niste discutii cu diverese “pipite”, lucur ce m-a dat peste cap. Nu am reusit sa vad prea multe, ca deja eram mult prea bulversata de ce am vazut. El..sotul meu…cel care imi spune ca sunt sufletul lui pereche…face sau se dadea la fete..unele din acele comtarii erau cu 9 zile inainate de nunta noastra. Nu aveti idee cat m-a durut asta. Alte comenatrii erau ceva de genul…esti sexy, te pot cunoaste si eu…etc.

    Ma bucur ca, Dani o iubeste asa mult pe Mihaela.
    Si eu am crezut ca sunt iubita, nu doar iubita..am crezut ca sunt totul.
    Ideea este ca, doamnele mele, voi cele care veti citi acest mesaj…cel mai important este sa aveti grija de voi, sa fiti frumoase pt voi, pt ca poate nu veti afla niciodata ce fel de om ati avut langa voi..:(

  248. iubiti-va mult!!!!sa fiti fericiti!!!

  249. Uau si nimic mai mult nu pot spune.Doar k sunteti frumosi impreuna,va doresc doar pace si liniste,restul il aveti.Va iubesc pe amandoi de cand erati separati si va iubesc si acum cand sunteti impreuna.Lumea a vorbit si va vorbi,voi sa ascultati doar unul de altul si atat,ca si cand ati fi doar voi doi.Cand iti vine sa plangi,adu-tiaminte de clipele in care zambeai…

  250. Bravo Mihaela! Bravo ca mai poti iubi asa frumos, dupa toate prin care ai trecut! Este extraordinar atunci cand mai ai resurse, cand mai poti fii un “izvor nesecat”! Este minunat ca ai putut intalni pe cineva care sa-ti intoarca aceasta iubire, sa poti primi, in sfarsit ceea ce meriti!!! POFTA DE VIATA! Mai fa un copil. Incearca. Stiu ca iti mai doresti. Nu considera ca este complicat. Dani este un copil mare, fa-l sa devina un TATIC MARE. Fiindca o sa fie, o sa invete la inceput. Esti o luptatoare! O sa reusiti daca vreti amandoi. E pacat sa nu creati o continuitate a iubirii voastre: VIATA!!!

    Dani, iarta-ma ca am indemnat-o sa faca ceva, despre care nu stiu daca tu esti sau nu de acord. Se numeste implinire totala. La inceput simti un fel de teama amestecata cu curiozitate, apoi simti FERICIRE, ADEVARATA FERICIRE! Am si eu un pusti de 2,8 ani de care ma bucur in fiecare minut al zilelor ce se scurg. De cele mai multe ori cu neajunsuri: eu somera, tatal salariu mic. Ma doare teribil ca nu mai am bani sa-i cumpar jucarii. Uneori ma doare ca nu-i mai pot vedea in ochi acea sclipire cand ii ofeream o jucarie noua (Mihaela, mama, stie despre ce vorbesc). Ii vad insa bucuria ca mama este alaturi de el. Nu trece o zi in care sa nu imi spuna ca ma iubeste (uneori cuvinte in romana, insotite de un pupic si o imbratisare-contopire, uneori cuvinte in engleza, insotite de o privire dulce si mandra ca stie aceasta limba; este un pusti tare istet, energic, cu personalitate, de care sunt tare mandra). Ce cele mai multe ori ma uit la el si ma minunez ca este al meu, ca D-zeu mi-a dat asa o COMOARA. Tatal lui a asteptat mult pana sa se insoare, apoi a mai asteptat inca sapte ani pana sa fie de acord cu conceperea lui. Acum il iubeste ca pe ochii din cap si nu ar concepe viata fara el. Cum iti spuneam, inceputul este greu, apoi totul devine “drog”. Aveti tot ce va trebuie: IUBIRE, RESURSE MATERIALE, RESURSE UMANE (noi il crestem singuri, fara bunici). E pacat, acesta ar fii un fel de a-i multumi lui Dumnezeu pentru ceea ce v-a ajutat sa obtineti de la viata!

    Va pup pe amandoi, asa “imbratisati” cum sunteti. Sa va dea Dumnezeu “de tot”, asa cum spunea Mihaela mai sus. De tot, pentru totdeauna sufletele voastre sa stea contopite!

  251. Doamne!
    Imi adancesti si mai mult ideea ca barbatii cand iubesc, iubesc cu totul.
    Nu pot sa fiu decat inca o persoana din acest sir de mai sus si sa spun ca va doresc sa fiti fericiti. Cei mai fericiti, daca asa ceva este posibil.
    O meriti pe Mihaela pentru sufletul tau si ea te merita pentru ceea ce-i oferi.
    Grrr, devin prea sentimentala si nu-mi place.
    Numai ca stiu exact ce inseamna sa iubesti si sa fii iubit!

  252. Frumoase cuvinte…spuse despre o pers iubita…iubiti-va mult…!

  253. Dani, bravo tie ca stii sa respectie o femeie minunata, o doamna in adevaratul sens al cuvantului, o persoana care a trebuit sa treaca prin greutati pentru a deveni puternica.SA FITI FERICITI !

  254. asa arata lumea mea….lumea din mintea mea..asa cum o descrieti voi ..cum o simtiti si o traiti voi.Recunosc ca m-a emotionat puternic sms-ul scris nimanui si stiu ca undeva in lume exista si pt mine o astfel de iubire.bucurati-va ..iubiti-va..nimic altceva nu mai conteaza.

  255. Cred ca nu am citit in viata mea cuvine mai frumoase ca astea..Nu stiu daca pot comenta ceva..e ceva de comentat?am salvat ce ai scris si uneori il citesc sa imi amintesc ca iubirea exista in fiecare din noi si nu poate veni decat din scurgerea neincetata a clipelor linistite si senine.Ati avut ceva de suferit di cauza lumii dar ganditi-va asa : ce altceva e suferinta decat o oprire a fiintei noastre,o uriasa inertie care face sa apese asupra ei tot ce exista?Nu v-a doborat,ci v-a intarit .. Numai cineva cu adevarat sincer ar putea scrie ce ai spus tu. :)

  256. Nu credeam k mai exista cineva care sa iubeasca atat…ma bucur sa vad ca mai exista oameni care gandesc k mine,oameni care si-ar da propria viata pentru persoana iubita…Bucurati-va de iubirea voastra si pretuiti-o pentru k fara iubire nimic nu conteaza indiferent cati bani ai avea.Iubirea nu e cumparabila…Doar lucrurile “fara valoare” se pot cumpara cu bani…Felicitari voua!!!

  257. constantinmihaela

    mihaela,te rog sa te mai gandesti la decizia de a iesi din televiziune,pentru ca nu stiu ce as mai face duminica daca tu nu ai mai face emisiuni asa frumoase despre noi romanii.va pup pe amandoi si mult succes in viata.fiti tari

  258. va sta ff. bine impreuna:*

    imi place foarte mult emisunea neatza cu razvan si dani :x dar si duminica`n familie>:D<

  259. Gaciuc Gabriela

    Lucrez ca profesor de muzica si am 26 ani.Imi este foarte greu tinand cont de cat de rea este lumea mai ales ca predau la scoli la tara si mai am si probleme destul de grave cu sanatatea.Am hepatita c si imi este frica sa afle cineva deoarece lumea nu este destul de informata si nestiind ce insemna acesta boala judeca destul de rau.Va inteleg prin ce treceti dar nu cred ca pot face asta in totalitate.Este foarte greu sa faci fata la asemenea presiuni.Important este sa te simti tu bine in primul rand fiinca lumea stie sa faca rau nu si bine.Vorba aceea ca “gura lumii o acopera doar pamantul”este foarte adevarata.Trebuie sa fii alaturi de Mihaela si ea de tine fiinca numai impreuna veti putea sa treceti peste toate relele.Va doresc foarte multa bafta si fiti tari.

  260. cand a aparut Mihaela la tv mi-a placut totul la ea, apoi cand a aparut Dani mi-a placut ptr ca in plus este banatean de-al meu si acum implicit imi place de voi ca pereche. Nu ati incercat varianta cu: cainii latra caravana trece?

  261. Nu stiu daca unul dintre voi va citi acest mesaj, dar ATUNCI CAND UN BARBAT IUBESTE ATAT DE FRUMOS O FEMEIE !!… INCAT AJUNGE SA-SI SPUNA IUBIREA IN FATA LUMII INTREGI SI MAI ALES CAND SI FEMEIA LA RANDUL EI RASPUNDE IUBIRII LUI … ESTE …. CEVA ATAT DE FRUMOS!! INTR-O LUME ATAT DE URATA IN CARE CEI CARE SUNT INCAPABILI SA IUBEASCA SI SA VADA CE ESTE FRUMOS IN JURUL LOR VOR SA STRICE TOT !!
    Exact cum face un vierme …. alege sa strice cel mai frumos fruct !!
    Pentru ca sunteti atat de frumosi si foarte multa lume este alaturi de voi, VETI REUSI !! Pentru ca nu puteti lasa niste oameni fara suflet sa patrunda intre voi !! Va iubim !

  262. Sper ca Mihaele sa se razgandesca pentru ca mie mi-au placut tare mult emisiunile ei dar sincera sa fiu nu urmaresc toate emisiunile in schimb emisiunile de dimineata da,ba mai mult s-a intamplat de multe ori sa intarziu si la servici din cauza asta.Eu zic ca ar trebui sa tineti seama si de parerile noastre desi poate cuvintele nu prea pot vindeca rani.Dani azi la emisiune a facut ca un fel de repros ceva de genul ca noi am fi vinovati ca acele reviste sunt pe piata,ca scriu toate acele lucruri dar va intreb: daca voi nu puteti schimba nimic noi oamenii simplii putem schimba ceva?Si va garantez ca suntem mult mai multi cei care va urmarim la tv si care va apreciem dupa ceea ce vedem,ceea ce sunteti si ne aratati ca suneti;decat cei care citesc revistele ca la urma urmei fiecare sa-si vada de curtea lui(cum se spune pe la noi prin Ardeal).Eu v-asi sugera sa nu ne mai criticati asa aspru.Din partea mea tot respectul si toata stima.

  263. Oamenii se iubesc demult. Cred ca de la Inceput! E frumos sa-ti recunosti iubirea si mai ales sa o ajuti sa creasca. E frumos sa o faci vizibila si pentru ceilalti, dar nu prea mult, isi pierde farmecul… Ce am citit e frumos, dar pastrati-va taina pentru voi nu impartasiti celorlalti cum iubiti voi… lasati-i sa-si descopere propria dragoste necomparand-o.Poate voi sunteti acele suflete pereche care se cauta de la Inceput!

  264. este cel mai impresionant articol pe care l-am citit in viata mea!!! un astfel de barbat trebuie iubit,respectat si cea mai mare greseala pe care o poti face este sa-l lasi sa plece… ai grija de el mihaela pentru ca te iubeste! ESTI O FEMEIE PUTERNICA SI STIU CA O VEI FACE!!

  265. iata ca in spatele ametitului,comicului Dani se ascunde o persoana cu un suflet mare!Si sti ce Dani?O persoana asemeni Mihaelei,cu un suflet enorm,o persoana deosebita nu putea sa aleaga decat pe cineva ca tine!Si daca altii o considera o catastrofa(desigur pt ca ii incomodeaza)aceasta catastrofa o meriti si te merita!Nu stiu cum a inceput povestea voastra,daca a inceput cu “a fost odata…”sau nu da sper sa se sfarseasca cu “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”!Te rog daca ai citit mesajul meu vreau un semn la “neatza cu Razvan si Dani”…iar tu Mihaela cred ca si ca noi,publicul tau ne dorim a ramai,dar eu stiu ca nu ai cum sa iei o decizie gresita..(am doar 19 ani si mihaela tiganu sau radulescu sau cum vreti voi este idolul meu,este modelul meu in viata!)

  266. E incredibil cata dragoste emana cuvintele voastre…

  267. Superb Dani!
    Am citit aceste randuri si am fost surprinsa sa descopar aceasta latura profunda a ta.Imi pare tare rau ca treci prin momente atat de grele si vreau sa stii ca te susutin din tot sufletul.Asa ca de la banatean la banateanca…

  268. Tineti-va strins de mina si priviti inainte. Mergeti mai departe , uitati de toti si de toate. Drumul e al vostru, NIMENI nu va poate intoarce. Iubiti-va in fiecare zi ca si cum ar fi ultima.

  269. mihaela luchian

    m-ai facut sa mi se stranga lacrimi in coada ochiului cu aste cuvinte… mai dani

  270. IUBIREA E MAI TARE CA MOARTEA.

  271. Nu pot sa spun decat k esti un baiat de apreciat…sincer…e prima data cand iti citesc blogul si pot spune k mai rar baieti asa care sa-si exprime sentimentele in mod direct…si mai ales pe un blog vazut de o tara intreaga….trebuie sa-ti aduni toate fortele, sa ai incredere in tine, sa fii puternic…in viata asta nimic nu e intamplator, iar dragostea adevarata dureaza si la distanta…crede-ma…stiu ce inseamna…am trecut si eu prin asta si chiar stiu…gandeste-te ca ai o singura viata si cel mai important lucru este sa-ti fie tie bine…gandeste-te in primul rand la tine…toate se rezolva cu timpul…ai incredere in tine si lupta!!!!

  272. IUBITI-VA MULT!Sigur nu sunteti genul de oameni care sa plece urechea la fiecare barfa si rautate.Sigur insa toate acestea va afecteaza.Pe fiecare in parte.Dar nu lasati sa va afecteze pe voi, ca si cuplu.Sunt printre cei care au blamat relatia voastra la inceput.Imi pare rau ca am facut-o.Nimeni nu are dreptul sa judece pe altcineva.Mai bine ne-am judeca pe noi mai intai.

  273. CRED CA SUNT MULT MAI MULTI CEI CARE VA IUBESC SI VA RESPECTA DECAT CEI CARE FAC SUBIECT DE PRIMA PAGINA VIATA VOASTRA??!?VA RUGAM SA VAGANDITI SI LA NOI,PUBLICUL!!

  274. putere amandurora de a merge mai departe, liniste sufleteasca si zile frumoase!

  275. Hello again! Felicitari parintilor tai care ti-au oferit o educatie exceptionala si te-au crescut cu mult bun simt. Aveti o emisiune super misto. Sunteti cu totul atipici pentru divertismentul romanesc de scandal, imbacsit de manele, tupeu si prostie. Tocmai de aceea ar trebui sa fiti mai uniti ca niciodata. Tu, Razvan, Daniela si Vladut. Formati o echipa minunata. De aproape un an, am dat RAIUNO pentru voi. Banuiesc ca nu-s singura care a renuntat la un alt canal tv pentru a se refrisa cu voi, dimineata pe racoare. Sa aveti viata lunga impreuna!
    Restul e abur….cum spuneai tu, Dani.

  276. Suferinta inobileaza. Cat despre IUBIRE, putine persoane stiu sa iubeasca. Si este dovedit de numarul incredibil de despartiri. Dani, iubirea este integritate: niciodata o relatie adevarata nu produce rupturi sau rani propriei identitati. Dimpotriva, o implineste, o face sa creasca. E frumoasa si vie marturia ta… dar iti doresc sa ai parte de intelepciune!

  277. Foarte frumoasa povestirea ta, Dani.N-o sa spun felicitari pentru ceea ce simti, ci doar ca esti un nororcos pentru faptul ca esti asa.

  278. m-ati facut sa plang….e atat de frumoasa iubirea voastra….incat… M-ATI FACUT SA PLANG!!!

  279. Fara cuvinte…..emotii, admiratie, respect….. multa iubire…..

  280. ….fara cuvinte…si totusi…super!

  281. sper sa ramaneti impreuna si sa fiti fericiti.

    eu chiar sufar cand voi suferiti,sunt nervoasa cand voi sunteti nervosi,sunt fericita cand voi sunteti fericiti.

    aveti incredere in Dumnezeu si totul va fi bine.

    sper sa nu parcheze camionul pe pieptul niciunuia dintre voi doi,si sa va umpleti viata unul altuia in continuare.

  282. EMOTIONANT…REALIST…ADMIRATIV…CE FRUMOS…UN SUFLET CURAT…DUMNEZEU SA FIE CU VOI SI SA VA LUMINEZE CALEA.

  283. Atat timp cat aveti iubire si incredere unul in celalalt,restul trece pe locul al -II-lea.Priviti partea plina a paharului,toti cei ce arunca cu pietre in voi,nu fac altceva decat sa va intareasca si sa va uneasca spiritual.Fiecare om trebuie sa lupte pentru a-si merita iubirea perfecta…Luptati pentru voi

  284. Cand eram mica toata lumea ma intreba ce vreau sa fiu cand ma fac mare,iar eu raspundeam ca vreau sa fiu Mihaela Radulescu.Daca as fi si acum intrebata,as raspunde acelasi lucru.De ce?Pentru ca este o femeie puternica,profesionista … pentru ca este minunata si pentru ca are curaj sa iubeasca si sa spuna acest lucru lumii intregi.Nimic nu e intamplator,iar daca Dumnezeu a facut in asa fel incat sa va intalniti inseamna ca merita sa luptati pentru iubirea voastra.

  285. Dani, te felicit!!!! la cei cativa anishori ai tai :) dai dovada de-o maturitate pe care unii de 50-60 inca n-o au. Imi place cum reactionezi la toate prostiile pe care lumea si in special jurnalisti care n-au ce face, le spun pentru a denigra..:(..injositor pentru ei…dar inaltator pentru tine, pentru ca vezi valoarea omului de langa tine, si o aperi! Cred ca tu si Mihaela sunteti singurii din tara asta care si-au “permis” sa lupte contra unor jurnalisti…(nu gasesc insusirea care li s-ar potrivi, dar e mai bine asa…ca altfel ar fi prea vulgar s-o scriu aici)…Bravo Dani! suntem alaturi de tine!

  286. Loredana Gabriela

    super thare!!!
    mihaela e preferata mea

    iar tu esti…preferatul ei:))
    glumeam:D

    sincer,eu am o pasiune pt razvan,mi s-a luat dreptul de a ma uita la tine-colega mea de banca

    aman2 stam in aceashi banca in kre atzi spus ca atzi stat si voi,exact in aceleashi locuri…colege de clasa,prietenashe,etc.

    DE ACEEA VA ADORAM>:d<

  287. Dans lent

    Ai privit vreodată copiii într-un balansoar?
    Sau ai ascultat zgomotul ploii
    când cade pe pământ?
    Ai urmărit vreodată zborul
    în zig-zag al unui fluture?
    Sau ai observat soarele
    când dispare în noapte?
    Ai face bine să încetineşti.
    Nu dansa atât de repede.
    Timpul e scurt.
    Muzica nu va dura.
    Parcurgi fiecare zi în zbor?
    Când spui “Cum te simţi?”
    asculţi răspunsul?
    Când ziua s-a sfârşit
    te întinzi în pat
    cu sute de gânduri
    care îţi trec prin cap?
    Ai face bine să încetineşti.
    Nu dansa atât de repede.
    Timpul e scurt.
    Muzica nu va dura.
    Ai spus vreodată fiului tău
    “o facem mâine”?
    fără să îţi dai seama în grabă,
    de părerea lui de rău?
    Ai pierdut vreodată legătura,
    ai trăit o prietenie
    care s-a sfârşit pentru că
    tu nu ai avut niciodată timp
    să suni şi să spui “Bună”?
    Ai face bine să încetineşti.
    Nu dansa atât de repede.
    Timpul e scurt.
    Muzica nu va dura.
    Când alergi atât de repede
    ca să ajungi undeva
    îţi pierzi jumătate din plăcerea de a merge.
    Când alergi tot timpul
    Ziua e ca un dar niciodată deschis,
    aruncat.
    Ascultă muzica.
    Ai face bine să încetineşti.
    Nu dansa atât de repede.
    Timpul e scurt.
    Muzica nu va dura.

    versuri scrise o femeie cu cateva zile inainte sa moara..din cauza unei boli incurabile

  288. sunteti unici…imi pare rau pentru ceea ce vi se intampla acum.pentru plecarea mihaelei,pentru rautatile presei. sincer pentru cancan-urile zilnice urasc presa(si doar ce ma licentiez in jurnalism)….mihaela,mi-ar fi placut enorm de mult sa lucrez cu tine. te stimez si te respect pentru ceea ce ai reusit. ti-am citit cartea de 3 ori pana acum. mi-a ridicat de fiecare data moralul…chiar daca nu stii…m-ai ajutat cand vroiam sa renunt la jurnalism,mi-ai demonstrat ca poate undeva exista o portita si pentru acest domeniu,si ca la un mom dat o sa se faca si la noi presa de calitate. iti multumesc ca m-ai invatat indirect asa de multe. Sper ca o sa fi fericita impreuna cu baietelul tau si cu Dani departe de mizeria care este momentan in presa romaneasca. O zi,o seara cat mai placuta:)..si nu uita: zambeste mereu…asa ii sta frumos unei femei puternice

  289. incep aceste randuri spunandu-va ca si eu sunt cam in aceeasi situatie ca si voi,adica este o diferenta de varsta intre mine si prietenul meu de …15 ani,eu fiind de varsta mihaelei,am si o fata de 18 ani,sa stiti ca m-am luptat cu toata familia pana au inteles ca ne iubim.ai mei ziceau ca sta cu mine din interes,ai lui(adica mama lui)zicea ca stau cu el ca sa-i mananc bani ,etc…si pana la urma sau cam lamurit problemele,sper.eu am avut o casnicie…cu un sot care bea,care ma batea si am stat ca doar doar sa schimba,dar nu a fost asa,din contra din ce in ce mai rau si pana la urma am divortat.dar acum cate o data imi este frica sa spun ca sunt fericita cu adevarat,ca bunulDumnezeu mi la trimis pe acest baiat si vreau sa cred ca si el este fericit.parerea mea, daca mihaela este fericita alaturi de dani…sa nu faci vreo greseala mihaela daca pleci,dar avand in vedere ca pleci doar pt copil….nu te uita in gura lumii ca nu ei te fac fericita,iar tu dani daca o iubesti cu adevarat opreste-o sau faceti ceva sa fiti impreuna asta doar daca va iubiti cu adevarat.va doresc sincer din tot sufletul sa va dea Domnul tot ce doriti voi si inca o data va spun nu va mai luati dupa ce spune lumea,numai pamantul astupa gura lumii,va pup pe amandoi

  290. inteleg ceea ce spui…va doresc tot binele din lume…si sper ca toate aceste porcarii din presa si nu numai sa nu va afecteze niciodata, in vreun fel relatia. Toate cele bune :)

  291. Fara cuvinte,extrem de emotionanta poveste de dragoste! Sa fie vesnica si mereu atat de frumoasa! Meritati sa fiti fericiti impreuna!

  292. ceau,
    sunt Adela de la Oradea, Dani , se vede ca iubesti cu adevarat, asa ceva nu intalnesti de multe ori in viata, oricum eu vi-am urmarit emisiunea decand erati inca la National TV si a fost o emisiune in care era vorba de fetita cantaretilor pe care i-a ajutat Mihaela cu campania ei sa stranga bani si s-a descoperit si formularul care facuse asa valva, deci voiam sa spun ca vazusem emisiunea si ati avut-o la telefon pe Mihaela si pe fata ta Dani se vedea respectul fata de ea si pe langa asta o anumita stralucire in ochi pe care de ex Razvan nu o avea, de aceea nu m-am mirat deloc cand mai tarziu ati ajuns sa formati un cuplu.
    a fost greu sa treceti peste murdariile care s-au spus si scris dar dragostea si inteligenta voastra v-a dat putere si va v-a da in continuare.
    eu sunt divortata de 8 ani, am un baietel de 12 ani, am avut o relatie in care eu aveam 35 si el 24,cat a durat a fost frumos, si m-am lovit si eu de prejudecatile oamenilor, dar nu ne-a interesat, dar nu a fost sa fie.
    acum sunt intr-o relatie in care tot eu sunt cea mai mare adica eu 36 el 30, si pot sa spun ca asa n-am iubit si nu am simtit ca sunt iubita , ca acum, si am avut si avem si noi momentele noastre grele si e si mai greu ca avem 900 km intre noi, dar rezistam eroic ca ne iubim foartte mult si pentru prima data decand am divortat ma gandesc la casatorie din nou, pt ca simt ca am gasit omul cu care as vrea sa-mi petrec restul zilelor , ne-am cunoscut in momentul in care-mi pierdusem increderea in barbati si in faptul ca-mi voi mai reface viata vreodata.
    in concluzie vreau doar sa spun ca niciodata sa nu renuntati la visele si dorintele voastre si pot sa spun ca sunt un exemplu viu ca DORINTELE SE-MPLINESC.
    eu am mai tot trimis mailuri la emisiunea voastra, ca ma tot uit la ea, daca nu-s acasa la serviciu ma uit pe net la voi, inclusiv si duminica , pentru ca ma binedispuneti de dimineata,sa nu va schimbati , va completati unul pe celalt atat tu cu Mihaela cat si tu ca Razvan la emisiune.
    si Razvan e un scump si mi-e tare simpatic, iar Dniela e tare dulcica si deosebit de frumoasa, iar despre Vladut e fenomenal.
    sa mai spun ca am vazut in mall in constanta floricele din acelea care-si misca frunzele si a trebuit sa am si eu .
    va pup si va admir in tot ce faceti
    iar in ceea ce priveste ziarele si posturile ahtiate dupa scandal , sunt rusinea noastra
    IN FOND SI LA URMA URMEI CINE CE TREABA ARE CU VIATA ORICARUI PERSONAJ, PE CINE CE INTERESEAZA, TOATA LUMEA ARE DREPTUL SA-SI FACA VIATA ASA CUM VREA.
    scuze ca m-am lungit asa la scris , aveti grija de voi si sa nu va schimbati niciodata.
    o intrebare la final, daca Mihaela pleaca din tara, relatia voastra cum v-a supravietui? intreb pt ca eu stiu cum e sa tii o relatie la distanta, e foarte greu crede-ma.
    eu va doresc tot binele din lume si va pup, bafta si cu Dumnezeu inainte .

  293. sunteti minunati bravo voua pentru felul in care treceti peste orce…

  294. este cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care am citit-o in ultima perioada…va plac nespus de mult pe amandoi, ar fi frumos sa ramaneti impreuna..sa va dea Dumnezeu sanatate, putere sa suportati rautatea si prostia omneasca si sa nu uitati ca mai sunt si oameni buni si drepti pe lume si care nu casca gura la toate cretinismele si idiotenile din mass-media…

  295. CE TRISTA DUMINICA FARA TINE!!!
    VEZI ,MIHAELA CHIAR SI CERUL A PLANS TOATA
    ZIUA!
    TE IUBIM!

  296. …din nou …sunteti minunati…prea scump PRETUL CELEBRITATII…oamenii nu-si mai pierd vremea cu discutii sterile despre problemele universului…nici problema valorilor nu mai e la ordinea zilei[din pacate]…banul a facut din idealuri ceva desuet…cuvintele jignitoare la tot pasul …trebuie sa fiti tari ca pietrele …ganditi pozitiv si nu uitati ca sunt multi oameni adevarati care va respecta si va apreciaza…TOATE CELE BUNE si IUBITI VA MULT

  297. cand am citit randurile astea mau cupris fiorii..simi dau seama ca dani asta nu e baiatul care rade in fiecare dimineata ce este cu barbat care nu face alceva decat sa iubeasca si este acuzat si nenteles….eu cred ca este o persoana trista inchisa intro cutie din care nu stie cum sa iasi

  298. Draga Dani,
    Hai in familia Hospice!

    Iti place sa alergi? Vino la CROS!
    Vrei sa ajuti? Vino la CROS!

    “Alearga TU pentru Ei!”
    Sambata, 18 iulie 2009, de la ora 9:00 in parcul “Nicolae Titulescu” din Brasov

    In Brasov traiesc multi iubitori ai sportului, care practica din placere sau din ambitie alergarea, ca forma de mentinere sau imbunatatire a starii de sanatate dar si ca forma de socializare.
    Pe de alta parte in Brasov exista peste 16.000 de beneficiari indirecti ai serviciilor Hospice Casa Sperantei, oameni care pot sa spuna: “mama mea, copilul meu este sau a fost ingrijit de Hospice Casa Sperantei, ei m-au ajutat intr-un moment dificil din viata mea, vreau sa ii ajut si eu, la randul meu”.

    Pe toti acestia si de fapt pe toti cei care vor sa se bucure pe sine si pe cei din jur ii invita Fundatia Hospice Casa Sperantei si Asociatia Bucharest Running Club sa alerge un cros de 4 km pentru adulti, 1 km pentru copii 10-18 ani si 600 m pentru copii 6-10 ani.

    Toti alergatorii vor primi inainte de start tricouri, numere de concurs si apa de baut si vor face incalzirea cu traineri specializati. Odata cronometrul pornit vor fi indrumati de voluntarii postati pe traseu si vor fi urmariti si cronometrati de arbitrii acreditati.

    Vor fi premiati cel putin 18 castigatori, pe urmatoarele categorii de varsta: 6-10 ani, 10-18 ani si peste 18 ani. Premiile constau in vouchere abonamente la sali de fitness, intrare la bazin de inot, sedinta de echitatie, paint ball, bowling, intrare la loc de joaca si distractie pentru copii si alte surprize.

    Alergatorii sponsorizati de firme vor achita o taxa de 50 ron/pers in timp de alergatorii care nu au un sponsor vor contribui cu o donatie minima de 10 ron/pers. In plus, participantii sunt indemnati sa alerge pentru cineva drag care se lupta cu durerea sau in memoria cuiva drag pe care il poarta in suflet. Cei care care au alaturi un astfel de “erou” stiu prea bine: Ei alearga o cursa mult mai grea…este chiar viata lor pe care impreuna o putem insenina! La locul de start va exista un panou special unde partcipantii pot aseza fotografii sau mesaje dedicate celor care ii motiveaza sa alerge sau o incurajare pentru “familia hospice” (pacienti si echipa medicala).

    Dupa finish, pana la stabilirea rezultatelor alergatorii si sustinatorii lor se vor putea delecta cu un program muzical- surpriza. Premiile vor fi inmanate de reprezentanti ai Primariei, Directiei de Sport si Tineret, Asociatia Bucharest Running Club, Beauty Cult Health Center, Tequilla Bowling, Best Club, Athletic Gym Sport, Paint Ball Pro, Hotel Alpin, Centrul de Echitatie “Speranta” Poiana Brasov, Paradisul Acvatic, Happy Shark si altii

    Cum crosul este unul dintre antrenamentele publice care pregateste alergatori pentru Bucharest City Marathon, va constitui un bun prilej de a afla mai multe despre marele eveniment din 18 octombrie 2009, chiar de la organizatori, printre care si canotoarea olimpica Valeria Racila van Groningen (initiatoarea Bucharest City Marathon). Competitia este inscrisa in calendarul oficial al AIMS (Asociatia Internationala a Maratoanelor Sportive) alaturi de maratoanele de traditie din marile metropole ale lumii (Boston, Londra, Berlin, Chicago, New York, etc).

    Deja s-au facut primele inscrieri! Real Hypermarket, Liberis Publication/revista Prevention, Temad, Forex sunt sponsorii care si-au confirmat pana acum implicarea in eveniment. Vom avea alaturi pe una din veteranele Crosului “15 Noiembrie 1987”, doamna Ana Savu in varsta de 65 de ani, brasoveanca dedicate crosurilor. De altfel Hospice Casa Sperantei are o frumoasa legatura cu acest cros fiindca la editia din 2004 s-a numarat printre alergatori- dar unul neobisnuit: numarul 1 de concurs l-a purtat patul de spital impins de voluntarii de la hospice.

    Invitam pe toti iubitorii de alergare in aer liber sa participle la cros iar pe cei care nu au facut asta pana acum ii indemnam sa incerce si sa-si imbogateasca viata cu sport si sanatate sau cel putin sa vina sa-I incurajeze pe alergatori.

    Inscrieri la hospice@hospice.ro si 0728- 13 00 81, 0728- 13 00 91.
    Laura Iosub, Manager Atragere Fonduri

  299. sper sa nu a despartiti niciodata :x

  300. tot bambiliciul asta din presa ar trebuii sa va apropie si mai tare! daca le dati tampitilor astia satisfactia sa va vada peste 5-10 ani cuplati cu cine stie ce parodii, pe bune, ma dezamagiti. stick it together ca va potriviti de va sar capacele, vorbesc serios. si eu sunt leoaica si “suport” cu greu de mai bine de 1 an juma un tip Fecioara langa mine, ca sa mor de nu-mi vine sa-l pup toata ziua ca asa ne stau stelele ce sa fac, spiritul critic din barbatul Fecioara [dani,nu te supara ca nu prea ai ce critica] si-a gasit in femeia leu desavarsirea aia [fie si numai prin firea ei perfectionista chiar daca nu-i reuseste de fiecare data], care sa-l faca sa i se daruiasca TOT. asa ceva, asa sentimente, asa chemistry nu gasesti la colt de strada.I’m so glad for you both!pun pariu cu oricine ca voi doi va distrati impreuna mai bine decat toate cuplurile alea “cu acte in regula” de pe teveu ,la un loc. deci,fuck’em all si iubiti-va !
    pt Dani: nu exita “nu mai pot sa ajut”.just be there for her when she least expects it cause sometime that might prove to be more than enough.
    pt mihaela: watch some animal planet! leoaicele never give up no matter what. Esti iubita in modul cel mai down-to-earth posibil de un barbat de care poti sa fii mandra pe bune si ai un pusti absolut fenomenal care sunt sigura ca te duce pana in cosmos si inapoi numa cand iti zambeste.Ce altceva iti mai poti dori?! roaga-te la dumnezeu sa-i tina sanatosi si lasa lumea sa dea din gura.roamanu el zice, el tace!
    Va doresc numa bine!

    P.S: nah ca acu ma mustra constiinta ca i-am interzis iubitului meu sa-si ia KTM ca si el saliveaza dupa off-road [barbatii fecioara au uneori niste chichitze de-ti sta mintea in loc] dar n-am chef sa-l adun de prin shanturi ca-i scump foc. Mihaela, nu te trec toate apele cand il vezi pe dani pe 2 roti?

  301. cred ca orice femeie care a citit declaratia ta facuta mihaelei ar da orice sa aiba alaturi un barbat ca tine.dani iti scriu sincer si iti doresc din toata inima sa gasesti o cale sa fii alturi de femeia asta.e “a ta”,ea te implineste, te face sa iti arati si cealalta parte din tine…cea a iubirii de care toti avem parte mai mult sau mai putin.si ce daca a plecat la monte carlo?si ce daca va vedeti mai rar?si ce daca presa iti face zile amare?
    daca o iubesti nu conteaza.gandeste-te!!!!!!!!!stiu ca nu e usor, nu a zis nimeni ca e…dar merita…, femeia asta merita!!!!!!!!!

  302. cred ca m as indragosti pe loc de un barbat asa ca tine….esti un ideal pt mine…

  303. Vb candva cu un prieten al lui Dani…pe vreme cand Dani era un cuceritor..si avea o viata destul de dezordonata. Afirmam cu tarie ca va intalni o femeie puternica…frumoasa, capabila, care sa il linisteasca si sa ii arate ca viata e mai mult de o aventura de o noapte…si uite ca s-a intamplat…dintr-un om deziluzionat cumva de femei, Dani a devenit un barbat puternic, ce isi apara femeia…a redescoperit dragostea in cea mai pura forma…them against the world…si-au creat propria lume…si sunt fericiti…sau erau…nu mai stiu ..miahela a plecat..Dani a ramas aici…nu stiu ce se intampla..sper doar ca Dani sa nu se acreasca din nou. Sa pastreze in inima si in minte ideea ca dragostea exista..si ca femeile pot fi minunate atata vreme cat le descoperi..

  304. pai nu stiti ca ce frumos dureaza putin? pacat

  305. doamne…in viata mea nu am mai auzit ceva atat de frumos…de intens…extraordinar
    Bucura-te ca ai avut sansa de a traii asa ceva…multi nu ajung nici macar in vecinatatea acelor sentimente

  306. Am ramas…cel putin surprinsa dupa ce am citit ce ai scris. mi se pare ca esti unul dintre putinii oameni care reuseste sa surprinda in cateva cuvinte simple esenta lucrurilor, si asta fara sa faca uz de vocabular elevat, care sa denote gradul de cultura ridicat..mai ridicat decat al comunilor din jurul sau… Nu ma asteptam ca Dani Otil sa ma emotioneze, doar e un personaj despre care tre sa admit ca nu stiu prea multe, decat ca mai nou si-o pune cu Mihaela, sub pretextul ca se iubesc. sau ma rog, ca si-o punea, ea a plecat acum si l-a lasat cu ochii in soare… Am fost surprinsa sa descopar ca de fapt ea l-a lasat cu sufletul in soare, deschis, sa se usuce si sa se vestejeasca… Oricum, trebuie sa fii fericit pentru ca tu ai avut sansa sa gusti dintr-o iubire la care unii nici nu indraznesc sa.. viseze!

  307. si totushi iubrea iti da aripi..iti spun din propria mea experienta..acum cateva luni ziceam, ah iuberea…ceva trecator…dar acum recent am cunoscut un baiat, ce sa zic suntem de ceva timp impreuna, la inceput eram asa timizi,cand il vedeam aveam fluturashi in stomac, si ma gandeam bai ce se intampla cu mine? chiar sunt indragostita? acum cateva zile ziceam, “eh iubirea”..si uite a dat iuburea “peste mine”…tot ce as vrea este sa ramana asa cum este el,sa nu se schimbe, dar vezi tu, se mai si schimba omul si asta ma intristeaza si mai tare…eh acum sa ne traim viata, ce naiba o viata avem…trebuie sa ne traim viata la Maxim…

  308. m-a traznit sa gasesc in Familia mea cuvintele unui barbat admirabil, care nu fuge de persoanele/imprejurarile/sentimentele speciale.
    Dani Otil exista?… sau e legenda urbana?

  309. sa nu-ti dai niciodata familia la o parte pentru nimic sau pentru nimeni.

    familia e singura care nu-ti va intoarce spatele indiferent daca esti suparat,fericit,daca ai gresit sau nu…

    mama si tata sunt cei care-ti vor fi alaturi si la bine si la greu…ei nu cer sacrificii,ei nu cer responsabilitate,ei nu cer compromisuri ei sunt doar cei care te iubesc neconditionat…

  310. Omul nu a învăţat încă să guste frumuseţea singurătăţii. El caută mereu să se angajeze într-o relaţie, să fie cu cineva – cu un prieten, cu un părinte, cu o soţie sau un soţ, cu un copil… cu cineva. El a creat societăţi, cluburi. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Însă toate acestea sunt necesare pentru a-l face să-şi uite singurătatea. Fiind în mijlocul acestor mulţimi, încerci să uiţi ceva, ceva de care îţi aminteşti uneori în întuneric: că te-ai născut singur, că vei muri singur, că, indiferent ce ai face, trăieşti singur.
    Asta ne e soarta la toti,numai bine la amandoi si la toti cei cu ganduri bune.

  311. sunte-ti cei mai tari nu ascultati de gura lumii k e rea.va pup si sa va iubiti la fel de mult cum ma iubesc eu cu sotul meu.va doresc tot binele din lume

  312. sunteti de admirat oamenilor…..oameni pt ca (va)iubiti, ca stiti ce e respectul.Dani ,am vazut in seara asta o emisiune in reluare la diana munteanu,imi place de tn ,esti tare si ai un cuvant puternic de spus.Le-ai facut praf pe ziaristelele alea.Sa va fie de bn si longeviatate…

  313. Sunteti doi oameni inteligenti…Sper ca lucrul acesta sa va tina cat mai mult impreuna…pentru ca va sta bine impreuna…Presimt ca in curand veti ajunge mai populari decat cuplul Beckam:D(Doamne ajuta).

  314. Cuvintele sunt prea usoare si ieftine ,dar te ating … m-ai atins ,Dani , cu toata sinceritatea si stiu perfect ce ai simtit ..!! Ai putere , ai totul …ca si ea e tot cu tine .. poate nu fizic insa stiu ca o simti .. nu stiu unde vei citi aceste randuri , poate te vei intreba cine e cea care a scris randurile astea imprastiind numai emotie in jur …sunt un om simplu ca tine , cu o viata frumoasa !! aprecieri si o imbratisare calda de la un om ce mereu zambeste !! ….

  315. familia ta.sper sa te inteleaga si sa te sprijine.ai nevoie!

  316. Eram fericita cand va vedeam pe voi fericiti, fiind si eu in aceeasi oala… dar pt mine e mai rau….Mie dor sa va vad impreuna… :(((((((

  317. dani…. sunt convinsa ca mihaela TEiubeste INCA ….FOARTE MUUUUUUUULT…..

  318. incearca MARTIN EDEN Jack London si incearca s si rasp la unele com:)

  319. crede-ma ca esti genul de barbat pe care l-ar putea iubi orice femeie… si daca nu o face inseamna ca ceva nu e in regula cu ea….

  320. ce frumos….intotdeauna mi-a placut Mihaela pe tine Dani te-am descoperit prima data la National la matinalul de dimineata dar mai surprins, esti un barbat sensibil si cu un suflet mare!!! Va doresc toata fericirea din lume!!!

  321. cat de frumos ,cat de sincer e tot…….

  322. ce sa faci, il iubesti. asa se intampla de fiecare data, nu? ;-)

  323. cand am nevoie de o alinare…intru aici si recitesc ce ai scris…frumos,emotionant si din suflet!Felicitari!

  324. mihaela radulescu

    bravo

  325. mihaela.....si atat

    oooffff…cred ca incep sa te iubesc…la figurat.
    situatia in care esti acum, si cele prin care ai trecut pana acum se aseamana atat de mult cu cele prin care trec si eu.
    nu sunt VIP, nu sunt vedeta de televiziune. sunt o femeie, casatorita inca, de 39 de ani, indragostita pana peste cap de un barbat de ….31. Sentimentul este reciproc. Dar….pentru ca in toate povestile frumoase traite de oameni trebuie sa existe un dar, deocamdata nu se poate sa fim impreuna.

    de ce atunci cand exista o dragoste adevarata, fara nici un fel de interes, fara nici un fel de ….nu mai conteaza….de ce oamenii aceia nu pot fi fericiti ? tu ai trecut deja prin asta…eu inca trec…poti sa imi spui de ce ?

    de ce se fac speculatii la nivel de ferentari ? de ce nimeni nu intelege ca o femeie poate iubi si poate fi iubita de un barbat de 31 de ani ? de ce o astfel de relatie nu e privita ca una serioasa, ca o relatie ce s-a construit pe iubire, respect si mai ales incredere ? de ce nimeni nu poate intelege ca un barbat de 31 de ani poate iubi o femeie de 39, absolut neconditionat ??? de ce ??? crezi ca imi poti raspunde ??? te rog…

    se pare ca avem destul de multe in comun…

    PS esti super tare la neatza

  326. E prima oara cand in ROMANIA ma simt un nimeni si nu ma doare, nu ma deranjeaza “apelativul”, NU MI SE PARE JIGNITOR…iti multumesc ca m-ai facut un nimeni, nu aveam cum sa-ti raspund la mesaj…e cert…
    Iarta-ma
    E atat de usor sa faci pe cineva sa zambeasca :) daca am invata sa fim noi, si mai putin altii, daca am realiza ca e scurta viata si merita traita fara sa fii nevoit sa intorci capul la fiecare pas de teama de nefiresc si de necunoscut, de firesc si de cunoscut…
    Ufff, zambesc, deci imi e bine.
    Take care

  327. De ce am simtit nevoia sa “comentez” si eu?
    Sincer?
    Da, sincer!… din EGOISM, pentru ca stiu ca macar Mihaelei R. ii va aduce un zambet pe buze, si se va gandi…. who the “beep” is this girl? Her mind works a bit like mine :)
    It’s just payback Mihaela :) payback pentru ca I felt the same way each time I had the chance to listen to your thoughts :)
    Recunosc.
    E EGOISM! Does that make me a bad person?
    Hoping for a: “Neah!!!” :)
    Take care

  328. mihaela.....si atat

    egoism ….?????
    tu nu stii sa fii egoist…eu nu stiu sa fiu egoista. NOI nu stim sa fim egoisti.sau… ar trebui sa fim egoisti ? crezi ca ar trebui sa invatam sa fim altii ? ar fi ok ? eu zic ca nu. eu vreau sa fiu eu. cu bune si rele, cu defecte si calitati. nu am nevoie de aprecierea nimanui. dar, in schimb, ma deranjeaza criticile si rautatile nefondate. crezi ca ar trebui sa schimb ceva la mine ??

  329. mihaela.....si atat

    si inca ceva….nu te-am facut… nimeni… nu era vorba despre tine. doar ne gasim cam…in aceeasi oala. si deci daca am ales sa ma confezez, oarecum, tie, am facut-o pentru ca stiam sigur ca ai sa intelegi si pentru ca stiam sigur ca nu faci parte din categoria celor care catalogheaza o femeie de 39 de ani care iubeste un barbat de 31 drept pedofila.

    oooffff….de aia nu prea agreez modul asta de a comunica…mess, mail..etc

    modul asta stupid din cauza caruia nu poti privi persoana de dincolo de monitor drept in ochi, sa poti vedea ce reactie are, felul in care se uita la tine. de cele mai multe ori, o privire, o grimasa, un gest, face cat nu fac 334.000 de pagini scrise. deci…tu nu esti un nimeni. tu esti un OM.un om pe care il admir pentru modul in care stie sa isi pastreze relatia…

    PS…fituica infecta click ….nu ii lua in seama
    dezavantajul tau este ca esti o persoana publica. de ce ar trebui sa …beep…grija pe cineva, oricine, cu cine iti bei tu cafeaua sau iti mananci shaorma pe marginea trotuarului ??

    jurnalisti mondeni…niste scursuri…ii cunosc prea bine
    sunt in preajma jurnalistilor, intr-un fel sau altul, 10 ore pe zi

    gata….m-am racorit
    sa ai o zi asa cum ti-o doresti

    keep”n touch

  330. mihaela.....si atat

    am uitat ceva…….Neah !!!!!

  331. Pe alocuri I’ve been missundertood, I think.
    E ciudat si uneori sacaitor sa citesti randurile cuiva si sa simti nevoia sa-l acuzi de plagiat. Get out of my head, those are MY THOUGHTS!
    :)
    Prefer sa privesc persoana in ochi, prefer sa VAD ce simte si ce refuza sa simta, dar in conditiile in care blog-ul pe care ieri l-am vizitat pentru prima oara nu-mi ofera decat posibilitatea sa “type in some thoughts”, that’s exactly what I am GENTLY being “forced” to do.
    Sunt leoaica si ma salveaza la fiecare pas, sunt egoista pentru ca stiu cum sa o fac – elegant fara sa ranesc, sunt ceea ce sunt.
    Am scris aici, pentru a va arata ca mai exista si alt “tip” de oameni, pe langa cei ce va spun – “ce cuplu tare, cat va iubim”…
    Nu pot sa spun nimanui ceva fara sa ajung sa-l/-o cunosc personal. Si nu o sa pot vreodata sa afirm ceva despre cineva nefondat sau cu un minim de rautate.
    A judeca pe cineva e cel mai mojic mod de a-ti invinge singuratatea scaldandu-te in rautate gratuita.
    Nu pot!
    Sunt damn selfish!
    Take care
    (zambesc)

  332. P.S. Stiu exact cine sunt. Am o personalitate foarte puternica. Randurile scrise sunt oarecum o farama de dojana catre “senectute”.
    Take care

  333. P.P.S. I got my “Neah!!!” na na na na na naaaaaaaa
    :)
    Take care

  334. esti un super baiat ..au mai venit vedete la buzau dar toate au suferit de sindromul ”fitze” si ”impresii” iar cand lumea vroia sa faca o poza cu ei sau sa le ceara un autograf ”gorilele” te placau cu o nesimtire debordanda ”nu aveti voie sa va apropiati”…. tu ai fost diferit si in parcarea mall-ului din buzau ai facut poze cu toata lumea ai dat autografe si nu ai ”suferit de vedetarism ” …am apucat sa schimbam cateva vorbe in timp ce te schimbai …esti un super baiat …tine-o tot asa si poate mai veniti pe la buzau ..cu respect ..(sunt baiatul care ma duceam la sala si am vorbit cu tine cand te schimbai )respect

  335. mi-au dat lacrimile…nu am mai citit de mult timp asa cuvinte frumoase.Sper ca dragostea ta sa reziste la orice si sa va fie bine!

  336. mi-au dat lacrimile…nu am mai citit de mult timp asa cuvinte frumoase.Sper ca dragostea ta sa reziste la orice si sa va fie bine!

  337. Si de ce te mai intrebai ce a vazut la tine :-??

  338. Un asa om intalnesti dc ai noroc odata in viata…dc nu speri macar la o frantura din ce au ei oamenii asa ca voi doi :suflete pereche…Numai bine si sa fiti fericiti!

  339. Inteleg perfect ceea ce spui. Asta e iubirea, cel mai spectaculos sentiment ce poate exista. Ieri erai in pamant (sau cu camionul parcat pe pieptul tau) iar azi, plutesti linistit intr-un mediu din povesti.
    Aveti grija unul de altul pentru ca va meritati fericirea.
    Eu imi astept in fiecare zi “Mihaela” mea sa vina de la servici, imi e dor de ea in fiecare zi… E cel mai minunat lucru din viata mea.

  340. ce faci?… te nutresti cu dragostea lor… speri sa ai parte si tu intr-o zi macar de un 10% din ceea ce poate da, dani… sincer imi pare rau ca sunteti liberi 100% sa fiti cum vreti si cine vreti si cu cine vreti…

  341. Buna! Ar fi foarte bine dak toti baietii ar fi ca tine si ar aprecia asa ca tine femeia. Esti super Dani!!!!!! Felicitari la amandoi!!!!!!!!! va pupi!!!!

  342. Dani,ce a vazut Mihaela la tine,noi unele femei din lumea asta nu vom vedea niciodata,chiar daca unele dintre noi chiar am merita.Tu meriti sa fii fericit.Si Mihaela la fel.

  343. bravo Dani esti un baiat de nota 100 ,ai lasat in sufletele noastre un semn care nu se va putea sterge ,iar despre Mihaela o doamna in adevaratul sens al cuvantului …

  344. Chiar citesti ce scriem noi?
    Eu scriu oricum,pentru ca sunt fericita si trista in urma declaratiilor voastre.Traiesc prin voi,deoarece povestea voastra am trait-o si tare as vrea sa mai am puterea sa nu o opresc.
    Poate e un cliseu,dar M.are o sosie(putin fizic,dar atat de mult mental si sufletesc).Ma bucur atat de mult ca te are!Culmea,povestea voastra a inceput in acelasi timp cu a mea,chiar si sotul meu a observat asemanarile si era gelos pe tine,deoarece vedea prin mine si sufletul meu.Eu eram M.,dar cine era Dani?…E complicat!Stiti voi mai bine…O suferinta in plus la voi a fost datorita pozitiei de “diva si dani”.
    Tare mult mi-as dori sa putem vorbi intre sase ochi.Ar fi un calmant pentru sufletul meu…
    Nu cred ca se va putea si de aceea va “oblig”sa traiti asa,frumos si pentru mine…

  345. Un suflet di aceeasi dimensiune…
    Va imbratises cu mult drag!

  346. buna !sunt crina am 25 de ani ….si m-am gandit, ca fiind vorba despre familie, sa va scriu si eu….si eu am familia mea:):x …dar membrul cel mai important este fetita mea sarah:) de 5 ani….fetita mea este adoptata….este un copil special…ca toti ceilalti ingerasi….am adoptat-o nu din motive clinice ….ci din mila ,compasiune,poate un pic de imaturitate la cei 18 ani cand am gasit-o abandonata….vreau sa va felicit pentru iubirea voastra…pentru lucrurul special pe care il aveti….si sa stie toata lumea ca a iubii e cel mai frumos lucru din lume….si eu iubesc si sunt iubita…. in cazul meu au fost acuze….de exemplu cand am aparut cu Sarah pe strada unde locuiam toti vecinii ma acuzau ca ar fi copilul meu …facut cu cine stie ce barbat….lumea e rea …lumea vorbeste …dand dovada de inconstienta uneori….pentru mine nu mai conteaza….am familia mea…am copilul meu si am barbatul meu iubesc si sunt iubita:)….vrea sa o felicit pe mihaela in special….esti un model de urmat pentru noi….va pup si va doresc numai fericire….

  347. Iubiti-va mult…si bine.de cand o stiu pe Mihaela am IUBIT-O si am stimat-o.de cand te stiu si pe tine…te iubesc si te stimez..va iubesc pe amandoi si imi pare atat de bine ca sunteti impreuna….ca si cum o iubesxc pe mama mea..crede-ma….plang de fiecare data cand va vad…imi e atat de drag de voi.aveti grij unul de altul,va purtati cu atata dragoste si tandrete unul fata de altul…va respectati…e adevarat ca sunteti potriviti. iubiti-va….e frumos ceea ce faceti voi impreuna si pentru altii….va pup.nu mai ascultati vorbele urate si grele din partea ziaristilor…care asa se numesc…dar de fapt sunt niste gunoiae ..niste profitori de ocazii si niste prostituate care asteapta un altul…alt client..alta stire…pe care sa o ….va pup dulce

  348. Vorba aia: “Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine”

  349. Fir-ai a naibii Mihaela ! Fir-ai al naibii Dani !
    :) M-ati emotionat de-am plans ca naiba !:) Cata emotie,mai Oamenilor ! Cata iubire emanati ! Huh !!!Speranta mea muribunda a deschis ochii,si-a inghitit portia de jaratec ( precum calul Harapului albinos :) )si “ca a vazut cu ochii ei” ca mai exista oameni ( si ce OAMENI frumosisi la chip si la minte si la suflet ! ) mi-a zis: scoala muiere din haul in care te-ai ascuns sa nu mai auzi,sa nu mai vezi uratenii si spurcaciuni !! Scoala si vezi ca “inca exista iubire / inca exista Destin ”
    VA IUBESC SI PENTRU CA AM GASIT NISTE RASPUNSURI ! :) SANATATE SA AVETI CU TOTII !

  350. eu va port in suflet pe amandoi sunteti superbi,extraordinari si inteligenti si pot continua pana maine dar asemenea sentimente nu se pot exprima in cuvinte!!!

  351. o mare curiozitate…..mai sunteti impreuna….tu si mihaela…..va iubesc la nebunie……..si mias dorii sa va mai iubiti si sa fiti impreuna

  352. Felicitari, domnule Otil (te rog, totusi, sa im permiti sa iti spun “Dani”)!
    Sincere felicitari ca ai norocul de a fi iubit atat de intens, profund si minunat de o femeie asa cum e doamna Mihaela Radulescu! Si eu am avut privilegiul de a fi iubit candva, la fel, bineinteles, de o alta femeie minunata…Stiu cum e…
    Sa stii ca esti cel mai fericit om din lume si o merit…O meritati amandoi, si ma bucur sincer pentru voi!
    Sa fiti fericiti!
    Si va multumesc pentru faptele voastre bune si ca am privilegiul de a fi contemporan cu voi!

  353. Mi-ati rascolit dulapurile cu boarfe vechi si indesate. Le pusesem in spatele celor noi, proaspete, fromos mirositoare. Le indesasem bine, unele erau chiar bagate prin pungi bine legate la gura.. Speram sa le gasesc roase de molii, decolorate, urat mirositoare si sa fiu nevoita sa le arunc. Dar nuuu… le-am redescoperit brusc, intregi si cu culori vii. Si ce ma fac acum cu ele caci nu cred ca mi se mai potrivesc si nici nu pot sa le arunc? Insa am multe altele noi care se potrivesc cu acum. Sa le bag toate inapoi sa le indes mai bine ca data trecuta? Cu sau fara naftalina? Sa aleg totusi una – doua pe care sa incerc sa le port? Ar trebui sa renunt la unele dintre cele noi? Sau sa le asortez si sa le port impreuna? M-ati pus in mare incurcatura… si inca n-am decat vreo 30 de raspunsuri..si vreo 20 de intrebari peste 50…baaad Miki… baad Dani…

  354. Esti extrem de sensibil si ma emotionezi de fiecare data! Nu ai un frate singur? L-as iubi si i-as darui totul daca ar fi ca tine!
    Sa va casatoriti, tu si Mihaela, ca sa fie happy-end, in ciuda dusmanilor!

  355. cand am intrat p blogul tau si am citit c ma interesa legat de tine am inceput sa plang as da orice sa am un barbat ca tine langa mn care iubeste cum iubeste cum iubesti tu ma bucur penru tine si mihaela si daca nu o sa mai mearga cu ea sa ma cauti p mnine ce te iubesc mult desi sunt din constanta mult bine iti doresc de-ar fi toti barbati ca tine ar fi fericite toate femeile:)

  356. va vreau impreuna…pentru ca se vede ca va iubiti…eu as renunta la orice pentru cel care mi-e sortit…si te rog mihaela nu-l mai face sa sufere…ar vrea sa te tina strans in brate si sa te sarute…si crede-ma ca nu prea poate..adik ar putea…dar il retine ceva…succes…

  357. era fara familia lui…tu, mihaela erai tot ce avea mai aproape , acum Dumnezeu i te-a dus departe sa vada ce o sa faca ca sa vezi dak el chiar te merita…sau dak tu chiar il meriti…in unele momente ale vietii trebuie sa renuntam la ceva ca sa avem altceva…

  358. Salut Dani,

    Am urmarit multe emisiuni de dimineata si multe emisiuni in care s-au discutat ,relatia si viata ( probabila) a voastra.Am dorit sa vin cu un comentariu in acest blog deoarece sunt intr-o situatie asemenatoare cu a voastra( mai putin partea vedeta in media:))).
    Printr-o intorsatura surprinzatoare a vietii am inceput o relatie de vreo 3 ani cu o femeie care este mai in varsta ca mine cu 10 ani ( eu am 30 ani) si are si un copil de 13 ani.M-a atras din toate punctele de vedere si toate merg ok pana in momentul de fata.Treaba este ca eu nu am nici o problema dar lumea din jurul nostru ne demonstreaza zi de zi ca au probleme vis-a-vis de relatia noastra.Cel mai deranjant fata de orice critic( media ,ziare,etc) cred ca sunt cunoscutii si cei pe care ii consideram prieteni.Ca un exemplu ; am fost odata la munte cu mai multi prieteni si la o petrecere dupa cateva pahare unul imi zice : CE FACI DANI OTIL? CE FACE FII-tu?
    cu o privire si un glas in bataie de joc si dispret.Prietenii ma vorbesc intre ei si ma incoltesc cu multe intrebari in batjocora.Drept urmare am inceput sa selectez din ei si sa merg mai departe.Asa de mult incepusem la un moment dat sa cred ca nu e ok in ce am intrat.Mult timp nu mai ieseam impreuna cu prietena mea si baiatul ei,incepusem sa ma feresc de mine si asta deranjeaza cel mai mult, pana cand am considerat ca prietena mea s-a riscat mai mult si cu relatia asta ea a facut sacrificii mai mari,cu familia si cativa prieteni vechi ai ei ma inteleg super si m-am gandit ca ea ar putea fi mai judecata gresit decat mine si totusi a facut sacrificiul asta(a renuntat la o viata cu un trai in lux si fara lipsuri- ma refer la un sot cu multe firme si afaceri macro si mai ales ca ea nu a ramas cu nimik- este de apreciat ).
    In rest ce sa-ti spun da-i in judecata pe cei de la tabloide ,satisfactia unui proces castigat intr-o sala cu audienta iti hraneste orgoliul si iti da un zambet cool in coltul gurii.

    Succes

    Dan

  359. Asa rascolita nu am fost de…cine mai stie cati ani.Uitasem sa m-ai plang si la necaz si la bucurie…de fapt nu m-ai stiam sa ma bucur…VOI ati reusit sa ma scoateti din pietrificare…A fost o zi in care Intamplator eram acasa,si v-am vazut…Am plans Toata emisiunea..atata dragoste palpabila si reala nu mi s-a intamplat sa vad..Sa Fiti Fericiti…Va multumesc ca sunteti,va multumesc ca iar traiesc…Apropo sunt bucuroasa ca sunt mesaje si de la barbati..chiar daca destul de putini..

  360. Te admir pe tine,o admir pe Mihaela si admir frumoasa voastra relatie. Pot sa spun ca inteleg ce simti si eu sunt cam in aceasi situatie,departe de familie singurul meu sprijin e iubitul meu. va doresc o viata fericita impreuna si tot binele din lume.

  361. Salut Dani,

    Am urmarit multe emisiuni de dimineata si multe emisiuni in care s-au discutat ,relatia si viata ( probabila) a voastra.Am dorit sa vin cu un comentariu in acest blog deoarece sunt intr-o situatie asemenatoare cu a voastra( mai putin partea vedeta in media:))).
    Printr-o intorsatura surprinzatoare a vietii am inceput o relatie de vreo 3 ani cu o femeie care este mai in varsta ca mine cu 10 ani ( eu am 30 ani) si are si un copil de 13 ani.M-a atras din toate punctele de vedere si toate merg ok pana in momentul de fata.Treaba este ca eu nu am nici o problema dar lumea din jurul nostru ne demonstreaza zi de zi ca au probleme vis-a-vis de relatia noastra.Cel mai deranjant fata de orice critic( media ,ziare,etc) cred ca sunt cunoscutii si cei pe care ii consideram prieteni.Ca un exemplu ; am fost odata la munte cu mai multi prieteni si la o petrecere dupa cateva pahare unul imi zice : CE FACI DANI OTIL? CE FACE FII-tu?
    cu o privire si un glas in bataie de joc si dispret.Prietenii ma vorbesc intre ei si ma incoltesc cu multe intrebari in batjocora.Drept urmare am inceput sa selectez din ei si sa merg mai departe.Asa de mult incepusem la un moment dat sa cred ca nu e ok in ce am intrat.Mult timp nu mai ieseam impreuna cu prietena mea si baiatul ei,incepusem sa ma feresc de mine si asta deranjeaza cel mai mult, pana cand am considerat ca prietena mea s-a riscat mai mult si cu relatia asta ea a facut sacrificii mai mari,cu familia si cativa prieteni vechi ai ei ma inteleg super si m-am gandit ca ea ar putea fi mai judecata gresit decat mine si totusi a facut sacrificiul asta(a renuntat la o viata cu un trai in lux si fara lipsuri- ma refer la un sot cu multe firme si afaceri macro si mai ales ca ea nu a ramas cu nimik- este de apreciat ).
    In rest ce sa-ti spun da-i in judecata pe cei de la tabloide ,satisfactia unui proces castigat intr-o sala cu audienta iti hraneste orgoliul si iti da un zambet cool in coltul gurii.Succes

  362. Stimate Dani. Urmăresc cu foarte mare interes ceea ce se întâmplă în media zilelor noastre și cu fiecare zi care trece mă conving că trăim într-o lume care nu mai cunoaște nici dragoste, nici adevăr și din păcate nici respect pentru cei din jurul nostru. Tu și Mihaela faceți un cuplu frumos pe care atât eu cât și soția mea îl apreciem extrem de mult. Vrei să știi de ce? Pentru că ați luptat pentru dragostea voastră, nu ați dat înapoi atunci când cei care au încercat să vă rănească (și din păcate într-o oarecare măsură au și reușit)au spus tot felul de lucruri, când despre tine, când despre Mihaela. Voi fi foarte sincer cu tine, sunteți o pereche minunată, vă potriviți mai mult decât credeți iar eu vă doresc tot binele din lume. Era să uit, știi cum începe o zi liberă perfectă pentru mine și familia mea? O porție zdravănă din emisiunea ta, super. Mult succes și salutari Mihaelei din partea unor admiratori, eu și soția mea.

  363. De cand am descoperit blogul tau am simtit nevoia sa imi spun si eu parerile, e ca si cand stiu ca cineva ma asculta si ma intelege. Gandim la fel.
    Nu mai scriu nici corect gramatical din cauza vitezei cu care scriu…..Melodii care ma inmoaie: l-am descoperit pe Josh Groban la cateva luni dupa ce am ramas singura din punct de vedere fizic, nu e cea mai potrivita alegere pentru cineva care sufera de dorul iubitului, dar………uitati-va la ochii acestui baiat si ascultati-i vocea si versurile…..e dumnezeiesc!

  364. ce va ziceam, nu eram destul de aiurita acum mai si postez la alte subiecte.

  365. Dani, vreau doar sa iti spun ca eu nu stiu ce inseamna iubirea deocamdata. Sau poate stiu, dar vag…Am deabia 16 ani si tot timpul din lume :) Tot ce pot spune e ca imi doresc sa am si eu norocul Mihaelei si sa gasesc pe cineva la fel ca tine. Imi pare mie rau ca a plecat… si incerc sa imi imaginez cum te simti..dar sunt sigura ca o sa se intample ce a scris ea in carte si ca veti avea o fetita cu ochi albastri. Felicitari pentru tot ce faci si pentru tot ce esti. Eu chiar te admir..mult succes in continuare :*

  366. tocmai ce i-am balacarit pe carcotasi pe net…si ma mai uitam la ei!!! dar asta seara au sarit tare calul cu voi DAR ,dragilor ? cainii latra caravana trece….sa nu ii bagati in seama ; au nevoie de rating si ca si colegul vostru antenist ,Domnul de la acces di(n)rect,ca nu stiu cum il cheama,si-au varsat ficatii de dragul audientei si…ce sa vezi ca era in ficatii lor ? ceea ce este si in tartacute ….crema puka,vax albina !
    Va iubesc,Oamenilor ! Ganduri bune pentru voi !
    pup-o pe Mihaela sa isi faca sepuku invidiosii !:)

  367. http://mihaelaanddany.blogspot.com/

  368. :-J auzi, cum exista un singur DANI si o singura MIHAELA, cei care au tanjit dupa vreunul din ei, sau pur si simplu le place lor asaa..povestea asta, ce sa faca si ei ma, daca nu se poate cu bine trantesc cu rau ca doar na, estem romani si estem inteligenti si mai facem si emisiuni “mancati-as”. Ma, eu zic sa facem fratilor o emisiune in care sa ne legam si noi de astia de se leaga de viata altora..
    Si ca s`o citez pe una din prietenele mele, “daca ar fi sa ne coboram la mintea astora am dat dreaq de petrol” :)))
    Lasa`i in nenorocirea lor ..saracii.
    Va iubesc maaaa…

    http://mihaelaanddany.blogspot.com/

    Mai intrati pe blog!!!

    >:D<

  369. Daniii?:) Fusei la Gaudeamus,cumparai cartea Mihaelei si acum o vad la tv antena3..mai,Danii…frumoasa e,mai omule !..mai ca’mi vine sa strig ca la mine la tara,la sala unde se dadea film,in copilaria mea : Pupooooooooooo,baaaaaaaa!:)
    Va iubesc ! Gandurile cele mai bune !

  370. va ador…suntetzi perfectzi… nu conteaza ce spun ceilaltzi si voi stitzi asta…

    sanatate si fericire!

  371. SUNTETI UN CUPLU MINUNAAAAT!!! VA IUBESC MUULT!!! VOI REDATI NUMAI FERICIRE SI IUBIRE!!!!!!!:*:**:*::*

  372. Felicitari! de mult nu am mai plans citind un fragment pe un blog sau pe o pagina de internet, m-a impresionat sensibilitatea ta! Daca ar citi acest fragment poate multi ar intelege de ce diva este cu tine, ai un suflet urias si cred ca orice femeie s-ar simtii mandra sa sta in dreapta ta, gandurile tale au o puritate aproape copilareasca.
    Ms pt poza d ieri,prientenul meu nu e paparazzi cum ai spus in gluma sau in serios cand ne-a facut poza, suntem oameni care stiu sa respecte intimitatea celorlalti si care iti multumesc pentru tot ce faci tu, razvan si mihaela in televiziune.Felicitari!

  373. Amandoi…separat sau impreuna….sunteti ALTCEVA….pe ea, pe Mihaela, o iubesc din tot sufletul , de cand o stiu….pe tine, Dani, de mult mai putin timp te cunosc….dar am stiut din prima clipa ce iubeste Ea la tine….are ce…
    Va pup si va doresc sa fiti atatttt de fericitiii !

  374. FARA CUVINTE.oare cate femeii din lumea asta doresc pe cineva asa ca tine?multe ………….multe felicitari

  375. Dani felicitari pentru ceea ce ai realizat pana acum…Ai ajuns la performante visate de altii.
    aaa si:))) tare faza cu tigaia in cap=))))) Geniala ipostaza…Razvan stie sa incurajeze:)))
    Bravo voua!!!

  376. mai va doresc tot binele din lume…..Mihaela ai grija de tine.sa rezisti tuturor snobismelor din televiziune..Dane,,,,ai grija de Mihaela….

  377. Stiu ce simti si cum simti. traiesc aceleasi sentimente ca si tine, dar…eu am familia alaturi. totusi, el, e persoana pe umarul carei pot plange oricand, el, e persoana carei ii pot zambi, care fura un suras dupa o furtuna de lacrimi. El, e persoana pe care o iubesc.

  378. Doamne,mai copii…
    Parca nu sunteti pamanteni!
    Iubirea voastra molipseste.
    Iubirea voastra ne trezeste la realitate.
    Voi sunteti dusul nostru rece de dimineata.
    Voi sunteti binele de pe pamant.
    Voi si iubirea voastra …
    VOI
    Dani si Mihaela,sa nu incetati sa va iubiti ca vom fi mai rai,mai reci si poate chiar mai murdari in suflet!
    Iubirea voastra este MINUNATA !!!
    Am toata admiratia,stima,respectul ,pentru VOI !
    Bravo!
    Va doresc sa incepeti un an mai bun,cu si mai multa iubire!

  379. felicitari pentru amandoi.
    si eu am avut ceva asemantor in viata insa, nu am avut curajul sa continui.
    mi-as dori sa intalnesc personal sa simt inca odata vibratiile dragostei..
    va doresc succes..

  380. PS I Love You. Both .

  381. buna…daca ai stii de cand incerc sa pot sa iti adresez cateva cuvinte….te admir foarte mult si chiar te plac mult,recunosc:D dar cum nu se poate face nimic din chestia asta , stau si *privesc* de foarte departe(cu gelozie, recunosc) cum tu te bucuri de dragostea Mihaelei…cred ca intr-adevar o meriti!in rest …va urmaresc zilnic si va iubesc…pupici:)

  382. iello, cam tarziu am dat de blog-ul tau. Adevarul e ca resitzenii au o trasatura aparte…oricine ajunge sa-i cunoasca ii adora :) Si ma bucur mult ca Mihaela a gasit langa ea asa un sufletzel exact cand avea mai multa nevoie de intelegere.
    Mi-am adus aminte de ultima data cand am povestit (la intalnirea de 10 ani) si printre mishto-urile si balacarelile de grup mi-ai transhat o replica de genul “eu am fost ca tine…dar tu nu ai fost ca mine”. Replica din care eu am inteles ca inca nu mi-am depasit conditia ‘naiva’ de provinciala :)
    Eh…ce a urmat dupa acea intalnire de 10 ani seamana oarecum cu experientza prin care a trecut Mihaela..in sensul ca am trecut si eu printr-un ‘mirific’ divortz in urma caruia am ramas fara nimik, a trebuit sa o iau de la exact zero din punct de vedere financiar si la o perioada destul de scurta dupa aceea… am gasit si eu un sufletzel cum nu credeam ca exista. Nu am povestit prea multe despre relatia mea pentru ca mi-e teama ca n-o sa ma creada nimeni, de fapt nici eu nu credeam ca poate exista ceva asa frumos intre 2 oameni. In alta ordine de idei, ma bucur mult ca Mihaela te are langa ea, e foarte rar sa intalnesti prin Bucuresti oameni deosebiti ca resitzenii :)

  383. aveti talent literar amandoi. va potriviti si din punctul asta de vedere. eu zic sa va puneti serios pe scris pt ca aveti multe de spus oamenilor. :-*

  384. Sunteti niste frumosi si sa aveti parte numai de bine,cat despre gura lumii sa vb,stiti cum se spune dak nu esti discutat, nu existi, cert e ca cei ce scriu mizerii nu au o viata asa de frumoasa ca a voastra.bravo, ati demonstrat ca se poate, ca dragostea nu are varsta, prejudecati si ca invinge toate rautatile lumii.dani esti un inger,esti sigur visul oricarei femei, un barbat sensibil.mihaela, o luptatoare,cu un suflet mare cm a demostrat in mumeroase cazuri.felicitari, chiar va potriviti, meritati sa fiti fericiti.
    Eu una va inteleg perfect, traiesc de 2 ani o poveste asemanatoare cu a voastra, eu 35 ani,l el 29,eu mai conservatoare mai rationala, el mai exuberant mai plin de viata,timpul a trecut si iubirea e tot mai mare.am un motto al meu pt ceea ce sipmt pe el.IL IUBESC AZI, MAI MULT DECAT IERI, SI MAI PUTIN DECAT ZIUA DE MAINE.
    va pup.numai bine

  385. nu potzi ramine indiferent cind citeshti asha ceva,e inposibil sa nu-tzi vibreze inima la astfel de cuvine, de cele mai multe ori oamenii ce se iubesc Cu Adevarat n-au noroc sau sunt hartzuitzi emotzional de altzii…
    ma uit in fiecare dimineatza in ochii tai shi vad ca iubeshti,shi vad ca suferi…vad cum te schimbi la fatza de fiecare cind vine Mihaela in emisiune….
    ,,nu iubi lasa timpul sa-tzi faca ordine….”

  386. eu va apreciez si va felicit pt iubirea pe care o purtati unul pt altul in lumea asta de 2 bani..nu imi permit sa zic exact cum e…ca as vb urat..si nu se cade..desi lui dani ii place sa auda lucrurile asa cum sunt.
    eu nu citesc ziarele de scandal..nu de alta dar as imbogatii niste cretini care nu stiu sa scrie decat cine cu cine….,cand tragi un parz..etc..scz dar asa e…deci nu stiu cum a evoluat relatia voastra,dar am citit aici niste declaratii demne de respectul meu.va apreciez cel mai mult..iubirea adevarata e rara in lumea asta.
    mihaela e favorita mea,e femeia ideala,o femeie inteligenta,frumoasa,stilata..e modelul meu.
    eu va doresc tot binele din lume…sa va iubiti la maxim..de asta o sa va aduceti aminte mai tarziu cand o sa va uitati in urma si o sa zambiti..toate cele bune.anca.

  387. santeti minunati amandoi…aveti grija unul de altul si iubiti-va mult! sa auzim numai de bine!

  388. Superb…cum poti sa nu ibesti un asa barbat? cum poti sa nu lupti cu toata lumea rea pentru o asa iubire? Cum poti sa nu apreciezi asa oameni?
    Iubirea dintre voi doi este curata,sincera,frumoasa si pentru asta sunteti de admirat.
    Eu nu sunt fan Mihaela Radulescu,nu urmaream emisiunile ei,dar,ceea ce a facut,curajul de a lupta cu toate fortele pentru fericirea ei,pentru copil si pentru ,,barbatul ei“ nu face decat sa demonstreze ca este o femeie demna de urmat.
    Luptati cu toate fortele pentru relatia asta,nu lasati pe nimeni si nimic sa va desparta,sa nu le faceti pe plac nenorocitilor care au ceva cu voi tot timpul…Mihaela este intradevar femeia demna pentru un barbat ca Dani,educat,destept,cu un suflet extraordinar.
    Eu va doresc tot binele din lume,sa va bucurati de fiecare moment frumos din viata voastra,de fiecare clipa de iubire,si sa nu aud ca va despartiti in urmatorii 50 de ani ca nu stiu ce va fac!!:) va pup

  389. Pot spune sincer ca miau dat lacrimile…vorbesti atat de frumos…iubirea e ceva sfant…e ceva divin…e ceva foarte rar… E foarte evident ca o iubesti pe Mihaela… Iubeste-o,apreciaz-o,respect-o…pentru ca este o femeie care merita, este o adevarata luptatoare… Sunt sigura ca asta faci,se vede dupa zambetul tau cand apare ea in emisiune,se vede dupa privirea ta… Sunteti demni de toata ADMIRATIA si de tot RESPECTUL. va doresc fericire si succes in continuare!!! Multi pupici de la Constanta:*:*:*:*

  390. Buna, Dani
    Mi-am permis sa rup o frantura din ce ai scris in minunatul tau post, adaugand-o la ceva din blogul meu; insa am realizat ca am uitat sa cer si permisiunea autorului. Postul il poti gasi aici: http://selenegallio.wordpress.com/2010/01/25/warning-sweet-talk-tread-carefully/ Pe principiul better late than never, astept si acordul.
    Have a lovely day!
    Every day!

  391. Zilele trecute am auzit adresa blogului tau…si m-am gandit sa-i fac o vizita…zis si facut.Din momentul in care am intrat pe acest blog si am inceput sa citesc,mi-am dat seama ca esti mult mai sensibil si mai ok,ca persoana..fara fite si alte arfe de vedeta.
    In ceea ce priveste relatia ta cu Mihaela nu pot decat sa te felicit si sa-ti spun ca ai dat dovada de multa iubire pentru ea,iubire care iti este impartasita si de Mihaela.
    Multa bafta in tot ceea ce alegi sa faci in viata si mai ales in relatia ta cu Mihaela.
    Sa auzim numai de bine.

    aa..sa nu uit…ma uit zilnic la emisiunea ta si ma binedispuneti :)Mi-a placut foarte mult emisiunea de astazi ca i-ati adus pe cei de la IRIS.
    Anca Dinu

  392. MAXIM am spus! :)

  393. Genial :x

  394. frumos!
    va apreciez pe amandoi pt realizari, cat despre relatia de dragoste, profitati din plin, traiti momentul, intrucat viitorul ne rezerva lucruri neprevazute
    va doresc multa putere sa treceti peste necazuri si rautati, in rest multa sanatate

  395. nu puneti la inima rautatile , ganditi-va ca cei mai multi care va vorbesc de rau, fac asta din invidie. Daca ar avea si ei macar un sfert din ce aveti voi impreuna, poate ca ar folosi cerneala scriind de bine, dar lumea in care traim e rea, egoista, invidioasa, acra .Eu personal abia astept sa- i faceti celui mic si o surioara…asa…ca sa crape invidiosii…Iubiti-va!!!

  396. sa nu incetatii niciodata sa va iubitii….suntetii un exemplu unic…va apreciezz foarte mult p amandoi..multa putetre sa avetii k va trebe si sa trecetii cu bine peste tot.

  397. Bravo! Pentru ..tot, pentru voi, pentru ca scrii, pentru ce scrii. Citind,de fapt, recitind a nu mai tin minte cata oara, am realizat ca pe pieptul meu a parcat de 2 saptamani camionul…dar e minunat ca ai omul pentru care sa te doara asa…si merita fiecare secunda si fiecare lacrima.

  398. este foarte frumos….nu cred k am vazut niciunde atata sinceritate si curaj…!!

  399. PASTE FERICIT! alaturi de FAMILIA TA

  400. Lacrimi imi curg siroaie…….cat de multa dragoste!Nu mai am cuvinte……

  401. iubiti…pt ca asta e cel mai frumos pe acest pamant,chiar daca iubirea doare cum se intampla in multe cazuri,iubiti neconditionat.E ..cat de mult mi-as dorii sa fiu iubita macar jumatate cat am iubit eu..dar abia acum dupa aproape 15 ani( 7 mai) doare ca nu esti iubit la fel.inca il mai am aproape dar nu stiu cat,un om bun dar poate nu am stiu eu sa il apreciez ..cine stie..am fost la rau impreuna ,acum cand dupa atatia ani se intampla si bine el vrea altceva..asta e.Dar voi sa va iubiti mult ,nimic nu mai conteaza…

  402. Georgiana- Cristina

    dani, sa stii ca te apreciez foarte mult.ai un vocabular elevat si in plus, ma emotioneaza modul tau de referire la persoana iubita.intr-adevar se poate observa cu usurinta ca tu o iubesti pe Mihaela.Va doresc un drum calauzit numai de lumina, bucurie, sanatate si impliniri.aveti grija de voi si de iubirea voastra.:*

  403. Cand citesc declaratia asta,nu as zice de dragoste,pentru ca e mult mai mult de atat,ma vad pe mine.Nu e greu de explicat in cuvinte cat de mult iubesti,dar cuvintele astea “te iubesc”…au ajuns sa fie ceva banal.Ce poti face?Nu cred ca isi au rostul intrebarile in cazurile astea.Sunt sigura simpla ta prezenta in viata Mihaelei a fost de ajuns.Din cate am vazut eu,ea a fost o femeie calma,cu multe cuvinte,intotdeauna.Dar acum e radianta.De frumusete,de iubire,de calm…de tot.Si,la fel esti si tu….Nu mai esti doar Dani,cel care face glume la televizor de dragul nostru….Esti Dani,simplu.Care traieste frumos,cu o femeie frumoasa…Si nu ma refer la aspectul fizic.Nu vreau sa credeti ca va judec si ca eu stiu cel mai bine,sau ca imi dau si eu cu parerea pe aici,de dragul unei pareri.Eu spun ce vad…si sunt sigura ca vad prea putine,ca sunt mult mai multe,ale voastre!

  404. Superbi ! ;)

  405. Ultima parte, aceea care spui ca e o parte dintr-un sms e absolut superba, subscriu in totalitate la ceea ce spui acolo,chiar simti un camion pe pieptul tau cand stai mai mult de trei zile fara persoana pe care o iubesti, un dor nebun…

  406. ma trec fiorii din cap pana-n picioare
    Dumnezeule ,inteleg perfect ce simtit-ti ,ce spune-ti , ce transmite-ti
    nu foarte multa lume insa din pacate intelege asa ceva
    si stiti de ce ?
    pentru ca noi avem ceea ce se numeste inteligenta emotionala
    multi nu inteleg
    e ata de frumos sa fii asa
    chiar daca unii spun ca nu e bine si e adevarat pentru ca ai mult de suferit
    dar e pacat sa treci prin viata si sa nu simti asa senzatii si trairi
    sunte-ti minunati
    sa fiti si sa va iubiti in continuare

  407. bine ca ai zis ca e “a mea”
    nu stiam ca femeia e un bun,un lucru si ca o detii ca pe o minge dupa c dai toata ziua cu piciorul in ea si dupa c nu mai ai chef o arunci in dulap ,acum ca ai clarificat ma simt luminat
    cea mai tampita expresie posibila “a mea ” sau doar un cliseu ,in general cliseele sunt tampite sau doar mi s pare tie nu?
    nu o sa-i inteleg niciodata p cei care simt nevoia sa foloseasca expresia asta cretinoida,
    scuze ca nu m-am exprimat si eu prin cuvinte pompoase si zaharoase de ex: sunteti superbi ,va sta bine impreuna ,casa d piatra ,love is in the air,ura manutele sus si alte penibilitati
    pa

  408. sunteti frumosi.. dar as vrea sa stiu dak mai esti cu ea????tu esti un baiat fff frumos .si mihaela e femeie frumoasa..
    cate odata esti prea increzut si nu-ti sta bine tu esti prea dulce sa fi asa :*:*:*

  409. Exista asa ceva?

  410. craciuneanu cristina

    Inca voi doi nu erati impreuna,erau doar mici zvonulete,pe cand eu imi doream (si nu stiu de ce),ca voi doi sa fiti impreuna.Mi-am dorit mult de tot…asa va vedeam eu…facuti unul pentru celalat.Cand mihaela si-a lansat cartea la tine in emisiune si sotia lui Dan Teodorescu ti-a recitat atat de frumos,ti-am vazut emotia atat de puternica pe care o aveai…era clar ca deja sentimentele voastre erau f. profunde.M-am bucurat din tot sufletul,am simtit emotiile voastre deodata cu voi si am plans odata cu tine.Mi-e draga relatia voastra pentru ca sunteti doi oameni minunati.Cineva iti spune mai sus ca uneori esti prea increzut si nu iti sta bine,sincer mie imi place si cred ca nu ai mai fii tu daca nu ai fii asa.Doamne ajuta si sa fiti sanatosi

  411. stii ce imi place mie a naibii de tare la voi doi?…ca ma faceti sa visez,sa cred in iubirea aia mare pe care o intalnesti o singura data in viata…sunteti asa ca un basm pe care l-as citi non stop…si ca in orice basm finalul trebuie sa fie fericit…asta va doresc eu voua…sa fiti impreuna si peste 40 de ani iar privirea voastra sa exprime aceeasi duiosie ca si acum:)…va iubesc mult de tot:*

  412. am vazut emisiunea de dimineata…mai exact acel fracment in care mihaela citea din noua ei carte. din cuvintele ei puteai sa citesti emotia si dragostea pe care o are fata de dani…iar pe dani il citesti doar cu o simpla privire….ii lucesc ochii de cate ori o vede…se emotioneaza decate ori o aude ca rosteste un cuvant. asta da e dragoste, o dragoste intre doua persoane diferite dar totusi cu atat de multe in comun. imi doresc sa traiesc toate acele sentimente ca te fac sa te simti unic.

  413. Eu cred ca ar trebui sa te gandesti f.serios la ai tai , sa ii ai aproape sau sa ii vizitezi cel putin o data pe luna; ptr ca familia este cel m.important lucru pe lumea asta si nici nu iti dai seama cand ei dispar definitiv din viata noastra.Eu una ii multumesc lui Dzeu ptr parintii mei

  414. frumos e cand iubesti:) :X:X:X:X:X… va doresc numai bine :*:*:* si iti multumesc ptr tot… esti un “om mare”:):*:*:*:*:*

  415. si apropo… foarte frumoase cuvinte… sincer… cand le citesc.. ma inmoaie:)… nu stiu dc.. probabil ajung paNA la suflet… am multe de invatat:)…si vad ca de la tine invat multe… [ma refer la acest site] [macar asa]… deci.. RESPECT ptr cei care gandesc ca si tine!!!! si clar… respect pentru TINE!!!!!:) :X

  416. ..am citit cu mare atentzie tot ce sa spus ,scris despre voi…ma bucur mult sa vad ca oamenii va plac,ca aproba relatia voastra..as fi trista si dezamagita daca intr-o zi asa citi in ziarele de specialitate ca nu mai suntetzi impreuna….sunteti atat de frumosi,discreti si buni,un exemplu pentru multi …

  417. am ramas fara cuvinte………ce oameni minunati

  418. Eu va inteleg foooarte bine,pe voi ca si cuplu.stiu cum e sa te privesti cum va priviti voi,stiu cum e!Ma bucur enorm ca v-ati gasit si sper sa ramaneti cu acele sclipiri in ochi!
    asa ne priveam si noi,eu si sotul meu,de ceva timp suntem si casatoriti si avem doi copii minunati!
    Sa va iubiti !
    Mihaela,felicitari esti o femeie minunata si cu un BARBAT la fel de minunat!

  419. Dani esti deosebit…

  420. meritati tot ce este mai bun si mai frumos de pe aceasta lume.

  421. Un barbat nu isi dovedeste barbatia prin numarul femeilor cu care a fost ci prin numarul femeilor pe care le.a refuzat spunandu.le .. : “Acasa ma asteapta femeia pe care o iubesc !”♥

    Chiar esti un om deosebit, Dani. >:D<
    Felicitari parintilor pentru cei 7 ani de acasa!

  422. Parintilor tai trebuie sa le multumesti pentru ce esti azi, pentru ca te au educat asa sa ai un suflet mare, pentru ca iubsti intens, iar iubirea ta pe care o daruiesti e egala cu iubirea pe care o primesti.esti un om “mare “.

  423. Va doresc fericire si noroc! Dar am o intrebare pt Mihaela: daca dorinta lui Dani ar fi o sotie si copii, crezi ca poti i-o indeplinesti?

  424. Felicitari. Rar in ziua de azi vezi doi oameni ca se iubesc din suflet si ma doare . Sau pierdut sentimente, s-a piedut bunatate , s-a pierdut increderea sau tandreturile sau chiar sclipirea din ochi. eu una traiesc pentru iubirea absoluta si traiesc o frumoasa poveste de dragoste de 3 ani si acelasi sentiment frumos il am zi de zi cand deschid ochii si il vad langa mine . Fericirea nu mai e la indemana tuturor .si de acceia ma bucur cand vad oameni ferici o mai completeaza cu o picatura pe a mea. :)

  425. Demult nu am ramas fara cuvinte dupa ce am citit ceva… Frumos.. foarte… Si e de viata…

  426. incredibil… nu pot sa cred ca un barbat poate sa gandeasca asa, sa simta atat de profund!! de admirat!!

  427. Va doresc fericire maxima!!!!

  428. jos palaria in fata voastra!sunteti adorabili! iubirea voastra ma bucura nespus!

  429. Ce frumos!

  430. Va iubesc si va admir enorm.Sunteti niste oameni minunati si meritati toata fericirea.Migaela e ghidul meu de “asa da” in viata,e un exemplu de femeie si de om in general.O iubesc din toata inima si va doresc sa aveti parte de liniste si de fericire.

  431. Scuze, mi au mai scapat niste litere, ma grabesc sa mi culc fetita :)

  432. Sunt un om în varsta din Bacau,va admir foarte mult pe amandoisi va felicit pentru dragostea voastra.
    De asemenea sunt FANUL emisiunii ,,Neata cu Razvan si Dani,,

Lasa un comentariu