a treia cursa din viata mea. a doua pe gps. am mai luat un loc 2 si un loc 7 pana acum. m-am antrenat ca un caine. am tras de mine si de motor pana am facut bataturi peste bataturi si noada nu a mai suportat. am dormit cat trebuia, am macat cat trebuia si m-am hidratat. poate pare aiurea sa iei lucrurile atat de in serios ca un sportiv profesionist numai pt o cursa de weekend. nu e asa. e un obiectiv. daca il atingi, te agati de el pe mai departe ca alpinistul de urmatorul piton.

vineri. proba de noapte. un fel de prolog. nu puncta pentru cursa normala, dar insemna mult pt orgoliu, pt mandrie, pt ce au adunat ca tehnica si curaj baietii in timp. traseul era scurt dar foarte intens. trei ture pareau o vesnicie. dupa a doua ma ardeau antebratele, mi-era tot mai greu sa ma tin in scari. in mansa mea nu cred ca era cineva mai nou decat mine in sportul asta. cel mai bun era Patrick. un tip foarte priceput. are popria scoala de enduro. tre sa recunosc ca stiu minim 4 trucuri de la el. Start. am plecat tare. m-am lipit de roata lui si am incercat sa stau acolo. l-am depasit. m-a prins. l-am depasit. cat ne “harjoneam”, a avut ghinion si a rupt frana fatza. nu m-a m-ai prins. am castigat mansa. categoric sunt mai slab decat multi inscrisi la prolog. pt mine era destul. in semifinale am cazut cam rau si am decis sa ma menajez pt adevarata cursa.
sambata. enduro. padure. 4 ore. gps, o realimentare, praf, noroi, copaci, urcari, coborari “in cap”. m-am pierdut de cateva ori. am revenit in traseu. am disperat cand n-am mai gasit drumul. am injurat cand am prins o sarma la roata…o sarma?!??! in capatul lumii… e dificil sa iti dai seama “cum stai” in clasament in timpul cursei. practic nu vezi prea multi concurenti. afli abia la sosire. am ajuns primul din clasa mea, desi am plecat printre ultimii. am ajuns al 6-lea din tti. semn bun. trebuia sa astept urmatorii timpi si penalizarile. am castigat. o seva superspeciala mi-a umplut corpul. ce sentiment… probele astea nu tin de rating, autografe sau cate titluri ai…
duminica. eram cam frant, dar nu m-am lasat. cred ca m-am descurcat onorabil. enduro-cross…adica mai putine minute, mai intens, intr-un loc amenajat. spectatorii au din nou rolul lor. nu m-am facut de ras, dar nici n-am excelat. nue genul meu de proba. inca.

pe final un secret: baietii cu care ma inteleg cel mai bine si cu care stau cel mai mult la astfel de curse …vorbesc cu accent maghiar, vin din nordul tarii sunt foarte buni pe motor…si weekendul asta am inteles in sfarsit de ce exista “o conexiune” intre noi. ei nu se uita la posturi romanesti, nu citesc ziare deloc si pana de curand NU STIAU cine sunt si de ce face lumea poze cu un endurist.







