multumesc pentru urari…

pentru cei care intreaba cu ce trebuie sa te pregatesti: cu nimic-pentru inceput. in general oamenii au totul. e bine sa intrebi insa intr-un mail, sau la telefon. e important sa aiba marimea ta la fiecare din elemente.

aici ai niste profesionisti- http://www.airboost.com/

daca iti place treaba si vrei sa repeti experienta, iti e foarte util un wetsuit-costum neopren (cost 150-300 eur). e o investitie pe termen lung. tine cel putin 3 ani si il poti folosi la orice fel de miscare in apa, atunci cand nu e suficient de calda. nu iti poti cumpara unul insa fara ajutor. ai nevoie de un cunoscator, ca sa alegi corect (grosime, dimensiune, etc).

pentru curiosi ca mine… wake-board si wake-surf au legatura cu siajul barcii. adica cele doua valuri principale din urma ei. ei zic wake tocmai la aceste valuri. asadar wakeboarder esti, numai daca te folosesti de ele, faci sarituri, etc. altfel, esti doar un schior pe apa.

wake-surf, inseamna sa mergi pe o placa mica de surf, fara sa te ajuti de nicio alta forta, decat de glisarea pe val, in urma barcii. de placa nu te leaga nimic. culmea, ridicarea din apa e mai simpla decat la wakeboard. se foloseste o sfoara mai scurta si ma groasa, plasata in lateral, undeva spre coltul barcii. cu ajutorul ei, te ridici si te asezi pe pozitie… pentru ca valul sa fie mai mare si mai lin, pe coltul respectiv al barcii, e ideal sa mai chemi niste amici(nu e gluma!). asa ca, tocmai am descoperit un sport pe care il pota face cu colegii. eu le dau berea si plimbarea, ei imi dau greutatea prieteniei lor.

in rest, bine, multumesc, mai am un pic de vacanta, inteleg ca incepem imediat dupa 5 septembrie, asa ca profit, jucandu-ma in apa cu tot ce prind. azi fac 30 si sunt multumit ca am incercat aproape toate sporturile planetei. mai am cateva: polo pe cal, inot sincron, curling…si altele..

wake-surf e un sport destul de nou, aparut probabil din plictiseala celor care deja se dau foarte bine pe wakeboard. diferenta e in faptul ca se face cu o miniplaca de surf, fara legaturi de niciun fel.

plecarea din apa e foarte lina si ridicarea, desi pe uscat pare imposibila, e mai usoara (cred) decat la wakeboard sau ski nautic(acum imi dau seama ce batran e sportul asta, nici nu cred ca am mai scris vreodata schi…ski…nautic…)

alte diferente: te dai foarte aproape de barca. preferabil in siaj. iar daca te prinzi, ajungi sa eliberezi treaba si sa ramai in siaj minute in sir…coborand continuu pe valul creat. cine nu crede…cauta pe youtube 🙂

sfoara/funia/parama care te trage e foarte scurta si in general se tine numai cu o mana. nu ma pricep prea bine, dar cred ca e si mai putin periculos, picioarele fiind libere, placa nu se mai poate intoarce impotriva ta (am auzit de ceva accidente la wakeboard, chiar la mamaia).

eniueiz, e o treba un pic mai ieftina fata de wakeboard. sigur ca nu oricine isi permite barca, dar, in grup cred ca merita banii. decat sa parai un skijet limitat oricum de inchiriator si sa te mai ciocnesti cu vreun manelist, sau sa dai banii pe 10 beri la baldachinele la care danseaza fetele unse…

nu ma bag. dar la un calcul firav, tot imi iese mai ieftin. in oceanul atlantic, ora de wake-board/surf, face in jur de 120-140 eur-cu echipament complet si PROFESIONIST la carma. fata de 2 milioane sfertu de ora skijeg-ul si nici macar nu e stand-up…

da ce imi bat eu capul? era doar o recomandare.

P.S. am vazut ca e la moda sa dai la PR sa dea presei poze in care faci wake… da, ma puteti acuza. insa relax, nu e sport extrem. extrem e cand faci trick-uri. daca DOAR te dai, e ca la partie. pot si batranii si copiii…

a fost un superweekend la Ghimbav. nu-mi pare rau ca am intrerupt vacanta. era oricum un eveniment la care am confirmat prezenta de mult. mi-a placut ideea de la inceput. evident, nu o sa vorbesc acum despre calitatea “prezentarii” show-ului :). e tare ca desi am rugat bruma de ziaristi si pe cei care se prezinta doar ca ziaristi sa ii bage in seama mai mult pe piloti (intre ei fiind detinatori de record mondial, oameni cu care nu te vezi zilnic) tot ce a scos click-ul dintr-un eveniment de amploarea asta, cu peste 100.000 de spectatori platitori…a fost un material despre o bucatica de chilot…
bravos! sper ca profii de la jurnalism(daca ati trecut vreodata pe acolo) sa va dea un telefon de felicitare…
eniuiez, felicitari:
-organizatorilor care au mai demonstrat o data ca se pot face lucruri superbe si mari, chiar la mare distanta de capitala;
-spectatorilor, mai mult sau mai putin pregatiti, dar care s-au comportat admirabil;
-pilotilor, care au facut show atat pe cer, cat si printre privitori.

eu unul am avut parte de o surpriza, am urcat intr-un avion de acrobatie…si chiar am rezistat la cateva reprize. amanunte in prima saptamana de  Neatza … pt ca, mi-am filmat fata in timp ce era modelata de cateva G-uri…

ei bine, acolo pe scaunul din fata sunt chiar eu …oh

Evit sa pun pe site inscrisuri ale mai invatatilor vremii, din mai multe motive. La fel ii evit si pe cei care si-au faurit un soi de cultura de suprafata citind numai din autorii prezentati in Unica sau Cosmopolitan pe o coloana frumos colorata, la recomandari. Imi amintesc ca toti citeau Maestrul si margareta exact dupa ce a terminat Andrei Gheorghe cartea si recenzia. La fel ni s-a bagat sub unghii si Coelho…
Fac o exceptie insa, pt ca textul de mai jos, preluat din dilema veche
mi se pare genial…e o definitie. Iar daca privim Romania ca pe un tot…e si o definitie a noastra, a celor care stam si privim fara sa luam atitudine.
Enjoy!

Andrei PLEŞU | nici aşa
România lui Dan Diaconescu

În condiţii normale, despre Dan Diaconescu n-ar fi trebuit să ştim nimic. Inteligenţa lui nu depăşeşte marginile unei sprinţare şmecherii de Caracal, raporturile lui precare cu limba română se înscriu strict într-o funcţionalitate de duzină, înfăţişarea şi comportamentul lui pendulează între banal şi stînjenitor. Ar fi putut fi organizator de chermeze într-un tîrg de provincie, ar fi putut, în cel mai bun caz, să facă o carieră de activist în vreun consiliu judeţean din Oltenia. Dar pentru că sîntem în România, acest ins „fără însuşiri“ (cum ar fi spus Musil) a devenit milionar şi vedetă. Ziarele vorbesc de o avere aiuritoare (30 de milioane de euro, 2 Rolls-Royce-uri, un Bentley, 2 elicoptere, iaht, vile etc.). A fost premiat de Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română, dar şi de alţii, a fost şef la Jurnalul naţional şi la Cotidianul, face rating, vrea să se extindă pe piaţa internaţională, iar de curînd, după dramoleta cu arestarea, ameninţă că va candida la preşedinţie, în numele unui nou partid, botezat, nici mai mult, nici mai puţin, „Partidul Poporului Român“. Să fie vreun secret genetic? (Aud că tatăl milionarului nu e nici el de ici de colo: a trimis o scrisoare preşedintelui SUA, propunîndu-i să instaleze o bază militară americană la Caracal). Cum să-ţi explici un asemenea succes, cum să pricepi transformarea neantului în stea? Nu poţi decît să citezi un admirator al OTV-ului, care, pe un blog, îi spunea tandru patronului: „ieşti (sic!) cel mai tare!“. 

Dan Diaconescu nu are decît un singur criteriu: audienţa. Şi o singură abilitate: acomodarea la nivelul cel mai de jos al consumului public: cadavre pierdute, vraci providenţiali, scandaluri politice şi de familie, dezvăluiri senzaţionale. Prost-gust, trivialitate, sub-nutriţie intelectuală, hîrjoană calomnioasă, jeg. Justificarea? Lumii îi place. Lumea vrea! Lucrurile de genul ăsta îi plac, în orice caz, dlui Diaconescu. Ăsta e universul lui, dacă nu cumva mă înşel şi, de fapt, cînd nu e pe post, se dezmorţeşte niţeluş răsfoind Shakespeare sau Rimbaud. Da, lumea vrea tot soiul de ieftinătăţi, tot soiul de stimulente pentru viscere. Mă mir că nu vedem încă pe OTV execuţii în direct, seriale porno, copii torturaţi şi crime filmate „cu camera ascunsă“. Rating-ul ar deveni apocaliptic. Există, în fiecare din noi, o zonă inavuabilă de cruzime, curiozitate vicioasă, perversiune morală. A valorifica însă tocmai această zonă, a întărîta ce e mai rău în om, a face spectacol din mizerie, a convoca „publicul larg“ la o extatică bălăcire în lături e cinic, e iresponsabil, e ucigător. Sper că, din cînd în cînd măcar, Dan Diaconescu are mici insomnii, vagi nelinişti sufleteşti: în fond, e un periculos distribuitor de droguri, un instigator la disoluţie sufletească, la torpoare mentală, la sub-umanitate. 
Restul…in dilema…