Scoala Comerciala Austriaca sustine tinerii sa invete o meserie

In ultimul timp, auzim tot mai des faptul ca tinerii nu reusesc sa isi gaseasca un loc de munca dupa ce termina liceul, facultatea sau chiar masteratul. De ce se intampla asta?! Sa fiu sincer, cred ca din cauza faptului ca, in mare parte, parintii isi indruma copiii catre scoli si profesii total gresite.

Ei bine, Sectia Comerciala a Ambasadei Austriei a dezvoltat inca de anul trecut programul o`SCAR, un program de invatamant profesional dual, dedicat absolventilor de gimnaziu. Aflat deja la a doua editie de inscrieri, programul o`SCAR continua sa atraga tinerii catre meseria de comerciant-vanzator.

Ce presupune invatamantul profesional dual?

Invatamantul profesional dual este un sistem in care elevii urmeaza cursuri teoretice si practice, pe care le vor folosi ulterior in meseria de comerciant-vanzator. In primul an de studiu, formarea elevilor cuprinde 80% teorie si 20% practica, in al doilea an cuprinde 40% teorie si 60% practica, iar in al treilea an de scoala ponderea cursurilor va fi de 28%, respectiv a practicii de 72%. La finalizarea cursurilor, absolventii o`SCAR vor avea prioritate la angajare in compania in care au efectuat practica profesionala: Billa, C&A, Deichmann, Hervis, Humanic, Kika sau Telekom Romania.

Unde poti urma programul o`SCAR?

Programul educational o`SCAR este dezvoltat in parteneriat cu Colegiul Economic „Costin C. Kiritescu”, colegiu care gazduieste sustinerea cursurilor teoretice din cadrul programului si dispune de 56 de locuri pentru candidati. Cursurile programului o`SCAR sunt sustinute cu entuziasm de catre profesori cu experienta ai colegiului Kiritescu. La finalul cursurilor, elevii vor primi calificarea de comerciant-vanzator.

De ce sa alegi programul o`SCAR?

Scoala Comerciala Austriaca este o alternativa pentru cei care doresc sa se dezvolte pe plan profesional intr-un timp relativ scurt. Cursurile cu accent deosebit pe pregatirea practica, faciliteaza accesul rapid la un loc de munca si independenta financiara. Formarea elevilor incepe in septembrie 2016 si dureaza 3 ani, timp in care tinerii beneficiaza de urmatoarele avantaje: pregatire practica in cadrul unor comapnii de renume, prioritate la angajare la finalul studiilor, bursa lunara de pana la 400 lei, cheltuieli de transport asigurate si alte facilitati.

Inscrie-te!

Inscrierile in programul o`SCAR se vor realiza in trei etape:

  • 13-17 iunie şi 21 iunie 2016
  • 16-17 august 2016
  • 1-2 septembrie 2016

Mai multe detalii gasesti pe pagina de Facebook a programului o`SCAR https://www.facebook.com/OSCAR.ScoalaComerciala/?fref=ts si pe site-ul http://daniotil.ro/ .

DSC_0349DSC_0370