muntii din jurul Buzaului sunt zona in care ne antrenam, ne simtim bine, ne bucuram de natura, organizam cateva concursuri pe an. Am invatat de la “baietii mai mari” care m-au luat sub aripa lor inca inainte sa invat sa-mi schimb singur bujia, ca trebuie sa mai dai si inapoi.

da, mai trecem prin gradini cand nu mai avem alta sansa, da, mai speriem cate un card de gaste, da, mai calcam iarba oamenilor…pentru toate astea, dar mai ales pentru ca ne uitam in jur, la suflete pt care putinul nostru inseamna mult, de cateva ori pe an ducem mancare, haine si jucarii in locuri in care numai masinile noastre de concurs ajung.

Exista oameni care fac din timpul lor liber un fel de arta a felului de a fi om si-atat. Cu oamenii astia am

montat cuiburi pentru vulturii pe cale de disparitie de pe ostroavele

Dunarii - o treaba grea, periculoasa, dar cu a naibii de multa adrenalina si

satisfactie…

Am urcat prins intr-o banala coarda fara ham sau asigurari ca sa o fac cum o fac ei. Treziti de la 4. Veniti din Prahova pana la calarasi. fara sa ii oblige nimeni. Dintr-o pasiune greu de tradus. Ca ei, unii pot curata gunoaie, altii ar putea planta pomi, unii ar putea sta cateva minute langa niste copii cu boli incurabile…unii ar putea incerca sa-si descopere un fel de bunatate pe care n-au avut unde si cum s-o probeze. Va dau idei cate vreti. Nu-s ale mele. Le iau si eu de pe unde vad ca functioneaza. Doar sa vreti sa stati pe-aproape.

in lume, nu oricine are dreptul sau onoarea sa lucreze cu WWF, cea mai mare organizatie eco de pe planeta. nu ma laud. anunt: am facut un film pentru ei. cu un singur personaj. eu. de fapt sunt prost. cu un milion de personaje. pasari, ganganii, broaste, frunze, pesti…si cam tot ce mai populeaza apele si ostroavele de pe Dunare. Regia si conceptul apartin Mihaelei, productia, unor super baieti de la Stage, sustinerea logistica Anei, Catalinei, pilotlui de elicopter, calauzelor, barcagiilor si acum imi iese din degete o lista ca la oscar. ma rog. se stiu ei. am filmat HD si asta ma bucura. totul se vede altfel. broscuta are detalii. valul respinge lumina altfel. 

filmul are o poveste simpla. cum ar fi sa am ostrovul meu. Doamne ce frumos ar fi. Read the rest of this entry »

Caritate pe muteste poate sa faca mama la Resita. Ea risca cel mult sa fie acuzata ca vrea sa devina presedinte de bloc. Eu o fac cum stiu eu si cum am invatat. DA…mai ales de la Mihaela. Pentru mine e mai mult decat un super om. E un Inger. Nu pentru ca ma uit eu la ea asa. Ci pentru ca vad cum se uita la ea copii, parinti, doctori, presedinti de fundatii, ambasadori. Pentru ca am vazut cum a mobilizat oameni in cazul oribil al fetitei Lianei si a lui Mita. Pentru ca stiu ca in Romania exista sute de copii care spun azi buna dimineata numai pentru ca exista Mihaela. Pentru ca stiu ca intr-un singur an a strans in campanii umanitare pe care le-a coordonat, inventat, sau promovat 7 milionae de EURO. Din banii astia nu si-a luat nici posete, nici sandale, nici cazari in tari calde.

Impreuna am decis sa dam la schimb primele poze in tara. Am propus public, un targ. Ca sa nu se mai ascunda diversi baieti cu obiectivele lor impresionante in parcarea blocului meu, ca sa nu se mai consume litri de benzina in urmariri fara rezultat, ca sa nu risipim aiurea resurse, am chemat toata presa interesata de subiect (credeti-ma, coada era lunga si pe mail si pe sms) la Hospice Casa Sperantei in Brasov. Un loc deosebit, unde niste supraoameni se ocupa de niste cazuri greu de explicat pe un blog, despre care nu s-a scris vreodata un rand. Cati “presari” credeti ca au venit? oficial doar unu.

si-a facut treaba, intr-adevar, impresionat vizibil de povestea de acolo. Pot sa jur ca uneori cand ii e mai greu se gandeste la copiii aia. Ei bine, i-a luat exact o luna sa transforme si acest subiect intr-unul de tabloid. Ne-au acuzat ca nu ajungem de Craciun la copii, iar in timp ce ziarul cu titlul mizerabil se vindea la semafor, Dana, o prietena cunoscuta a Mihaelei, impreuna cu Mihaela umpleau o masina cu cadouri. Mai mult decat atat, am primit bani si in parcarea blocului de la oameni care au vazut cazul. E greu sa ai o lista de cumparaturi “MUST” in buzunar, facuta chiar de directoarea Hospice cu tot ce le trebuie copiilor ca sa nu le trimiti obiecte inutile si cu lista in buzunar sa citesti o porcarie la taraba.

Ma intreb cand au facut ultimul bine neobligat oamenii care scriu despre oameni care ajuta. Ma intreb daca isi mai amintesc ce mizerie au facut peste ani, cand o ruda apropiata afla ca are cancer. Ma intreb ce se intreaba ei cand li se intampla ceva groaznic, neprovocat si inexplicabil, imediat dupa ce au facut din niste copii bolnavi de cancer un subiect de tabloid. Probabil se intreaba “de ce eu?”

Da! In niste ani de tv, vreo 10 de radio si suma lor petrecuta pe scena, la evenimente, donatii, licitatii…am auzit de multe ori textul “io dau, dar unde se scrie?”. Ok. Pot fi de acord si cu asta. E un mecanism pe care l-a faurit societatea moderna. Nu romanii, nu Romania. Daca la finalul evenimentului tragi linie, aduni o suta de mii si ii trimiti la copii, putin te mai intereseaza sueta de la ceaiul dansant de dupa. Inghit in sec. Merg mai departe si sper ca data viitoare sa strang mai mult. E o arta sa strangi bani. Am vazut megabaluri cu meniuri exagerate si lux opulent, la care nici nu s-a anuntat suma stransa la final, desi in sala erau numai burghezi. Am vazut intalniri prietenesti, cu oameni fericiti ca ajuta, nu plansi si cu steagul coborat dintr-o falsa “solidaritate” care ii tinea exact pana in masina cu sofer, unde s-au strans sume care au dat peste cap toate sperantele organizatorilor. Ultima data am vandut un desen facut cu tempera pe un a3 cu 800 de milioane. Omul nu a vrut sa fie mentionat. Nu, nu sunt armasar pur sange al caritatii…trag si eu la o caruta. In fata mea trag cai mai frumosi, mai vizibili, mai coerenti, mai experimentati si mai credibili. Hai sa nu-i scuipam!

Celebra “giugiuleala” de la Tasuleasa, are si o versiune normala, fireasca, pe care nu s-a chiunit nimeni sa o prezinte in presa pentru ca nimeni nu are interes sa ajute fara obligatie si nici sa scrie despre ceva fara sfarcuri sau cuvantul porno in titlu. Daca vreti sa intru in detalii va zic doar ca jurnalistic giugiuleala a fost prezentata incorect judecand si numai dupa faptul ca administratorul hotelului in care am stat a vrut sa arate ziaristilor o camera “mai faina” decat cele in care am fost cazati. Asa ca titlul AICI s-au giugiulit….

Tasuleasa social e un mega proiect pe care il stiu de la Mihaela si de la Bucurenci. Evident din presa nu aveam cum sa aflu nici peste 20 de ani. Am fost acolo cand aniversau 7 ani de existenta dar si de munca, de impaduriri, de lucruri grozave facute in zonele in care omul prost care isi vede urmasii doar prin fanta portofelului propriu a facut ravagii. N-am fost singuri si nici n-am prea stat la hotel. Era prea bine afara si se vorbeau lucruri prea interesante la masa. Marcel Iures, Mircea si Ioana Cartarescu, Amalia Enache, Dragos Bucurenci si inca altii, toti excedati de energia unor tineri “roackeri” destepti, pasionati, talentati, relaxati si linistitori pentru viitor. 

pentru voluntari - verde003.ro, maimultverde.ro si tasuleasasocial.ro