RENUL de la neata a inceput sa aiba fani in lumea oamenilor! asta pt ca in lumea animalelor era deja un tip cunoscut.
dupa ce a incheiat sezonul de sport pe snagov, la jumatatea lui decembrie…acum a dat o tura prin oras in plin trafic pe schiuri. pt ca suntem prieteni, m-a rugat sa ii salut
prin intermediul site-ului pe toti cei care l-au ovationat (mai ales corporatistii iesiti la fumat si studentii iesiti la agatat in partea denord a capitalei).

…parc de distractii…
…poti sa casti gura ore in sir, sa bei hectolitri de cafea, sa te holbezi la lume…din aeroport iti poti cumpara suveniruri…si…minunea consumerismului…in aeroport, daca te straduiesti poti lasa mai multi bani decat in toata vacanta.
Cine dracu isi cumpara rolex de 8 mii sau hermes de 4…intre doua zboruri???
Pai daca nu isi cumpara nimeni…atunci de ce tin deschis?

Numai in aeroport si in parcul de distractii am mai vazut oameni la coada cu fete care exprima atat de apasat resemnarea…
Oriunde altundeva, la benzinarie, la cinema, la gogoserie…omul, de orice natie ar fi el…are un soi de neliniste pe chip atunci cand sta la coada. Se muta de pe un calcai pe altul, pufaie des, arunca priviri peste umarul din fata….mai pufaie o data…si e mereu vigilent…ca nimeni sa nu depaseasca randul…ei bine in aeroport…si in parcul de distractii…e altfel…
Imi place in aeroport…imi place in parcul de distractii…
Sunt de 6 ore intr-unul din cele doua…nou record personal…
Vacanta placuta tuturor…

cutia (lista) de cadouri

daca ar fi sa fac un clasament al anotimpurilor, ar arata asa:
1. toamna
2. vara
3. iarna
4. primavara
motivul e simplu: cantitatea de fun pe care o am in fiecare, legata de sporturile pe care le practic.
toamna este de departe cea mai ok perioada, mai ales daca nu ploua. imi iau motorul si ma duc pe coclauri pentru niste enduro ca la carte. nici motorul si nici eu nu ne supraincalzim asa ca placerea e mai mare. in toiul verii o las mai moale cu motorul si ma reprofilzez pe kite, waveboarding sau wakeboarding. ideea e sa fiu inconjurat de apa si de ceva valuri naturale sau artificiale.
toamna tarziu am parte de tristete combinata cu bucurie. trebuie sa imi duc jucariile care n-au treaba cu zapada in boxa de la euroministorage si sa imi scot schiurile si claparii care m-au asteptat un an. sigur, ma bucur cand ma gandesc la partii (mai mult cele de peste granita decat cele din Romania) si imi regasesc echipamenutl dar parca tot mai misto e pe motor. ca sa indulcesc momentul si sa imi placa si mai mult iarna, mi-a venit o idee: cum ar fi ca anul asta sa nu imi mai fac o lista de Craciun ci sa “imi pregatesc” o cutie? e ca si jocul ala cu “ce incape intr-o cutie” numai ca in varianta mea vreau sa aflu chestii cu care sa ma distrez iarna si care sa imi umple complet boxa de depozitare pe timpul verii.
m-am jucat un pic, am dat rapid un search in minte, si pe net, si am gasit niste chestii interesante. primele doua ar fi un snowmobil de 170 de cai si un motor pentru zapada (un fel de snowmobil pe doua roti). astea si-ar face treaba si ar pune iarna pe locul 1 sau 2 in topul meu. momentul despartirii de motor ar fi mult mai ok. acum nu mai trebuie decat sa astept sa vina mosu’ si sa ma faca fericit :). sper sa aiba loc in sanie de ceva motorizat, daca nu, aveti idee ce alte lucruri mai putin voluminoase ar putea incapea in cutia mea de craciun?
si daca tot suntem la capitolul “ce-as vrea sa…”, voi cu ce-ati vrea sa va umple mosu boxa de la euroministorage?

Vreau sa le multumesc aici celor care imi fac viata mai usoara:
CITROEN-pt roti
EUROMINISTORAGE-pt spatiile de depozitare(am adunat prea multe jucarii)
KENNY-pt echipamentul de concurs
PIRELLI SI MOTOREX -cauciucuri, ulei si adiacente

beciul suspendat

azi de dimineata m-a lovit o intrebare: ce s-ar fi facut romanii fara balcon la apartament. o intrebare numai buna pentru o cafea bauta in graba inainte de a pleca la emisiune. probabil ca mi-a venit pentru ca eu nu am un balcon propriu-zis la garsoniera. nu ca tin neaparat sa am unu. n-as avea la ce sa-l folosesc. in primul rand nu as sta in el sa admir „peisajul” si in al doilea rand n-as avea ce sa depozitez acolo, asa cum face tot romanu’.
am impresia ca daca esti roman si stai la bloc, e aproape o responsabilitate sa iti umpli balconul cu tot ce nu ai nevoie in casa in mod uzual. il transformi intr-un fel de beci suspendat sau o boxa suspendata. de parca lucrurile pe care le pui acolo au nevoie de „priveliste” sau de lumina.
Cineva imi povestea odata ca in balcoane s-au tinut chiar si porci pe vremea comunismului cand in blocuri erau adusi taranii muncitori in fabrici. isi luau cu ei toata ograda si porcu cica ajungea in balcon. acum nu cred ca mai exista cazuri (sper) dar balconul a ramas locul principal de depozitare. cumva e normal daca te gandesti la conditiile din boxele de la subsolurile blocurilor.
in cazul meu nici macar un balcon cat toata garsoniera nu m-ar ajuta. n-am cum sa pun motorul acolo. imi si imaginez cum incerc sa il bag in lift in timp ce o salut pe vecina de la parter. solutia mea a fost sa imi gasesc un loc unde sa il las. si sa nu fie la prieteni. ca sa nu imi fac obligatii. e vorba de o chestie foarte utila si civilizata numita Euroministorage, depozit cu autoservire. imi duc acolo ce vreau: motor, echipament sportiv si toate lucrurile care mi-ar ocupa aiurea garsoniera. Doar castile le pastrez, pe post de bibelouri. trei lucruri imi plac cel mai mult:
securitatea. oricate lacate ai avea la boxa de la bloc sau la garaj, nu se compara cu supravegherea 24 din 24 si cu sistemul de acces cu card.
conditiile. temperatura, umiditatea si ventilatia sunt controlate. nu stiu nici un balcon sau boxa care sa faca asta.
spatiul oferit. daca ai prea multe lucruri si nu iti mai incap in boxa pe care o inchiriezi, te poti muta intr-o boxa mai mare care poate avea chiar si acces direct (auto) daca vrei. eu asa am si mi se pare cea mai utila pentru ce am nevoie.
folosesc de ceva vreme serviciile lor si imi plac. de aia am si logo-ul lor pe blog. m-au scapat de multe batai de cap „organizatorice”. merg acolo cand am nevoie, imi iau lucrurile care imi trebuie si le duc inapoi cand am terminat treaba cu ele. fara vecina care sa ma spioneze, fara lift care se blocheaza si fara sa imi construiesc balcon de depozitare la garsoniera.

au aparut o mie de sporturi/activitati. informatia circula prin aer. uneori vezi pe youtube ceva si esti sigur ca in scurt timp poti face si tu acelasi lucru.

si chiar asa e uneori. doar uneori insa. ori de cate ori postez aici sau arat in emisiune cate o activitate ce se poate transforma in hobby sau sport, primesc multe intrebari. mai toti intreaba cum se cheama ceea ce vad,  cat costa ustensilele folosite, de unde se cumpara…foarte putini intreaba “cine te-a indrumat?”.

http://neatza.a1.ro/video/B29AzVl0aUu

ca sa intelegeti unde bat, incep cu povestea mea: merg cu motorul de padure din 2007. am ceva rezultate si in campionat si in cele mai grele curse. anul asta am urcat pe podium in cea mai dificila cursa de pe planeta, la clasa de amatori. mi-am dedicat sute de ore din viata acestui sport. am citit despre hard-enduro probabil mai mult decat am citit in tot liceul, studiez tot ce apare, am vazut zeci de dvd-uri. se misca foarte putin pe net despre asta fara sa stiu. cu toate astea, sunt convins ca in primii doi ani n-am evoluat aproape deloc. adica m-am dat degeaba. poate am facut doar ceva muschi.

apoi m-am intalnit cu un cunoscator. l-am rugat sa ma ajute. a inceput cu intrebari banale. unde muti greutatea in curba? pe ce scarita apesi? m-a incuiat. mi-am dat seama ca fac lucrurile astea din instinct, dar n-aveam nici cea mai mica idee daca e corect. asa ca am luat-o de la zero. am ramas cu un gust amar. din doua motive, ce se regasesc in doua intrebari:

1. cat de mult puteam evolua cu cei doi ani in plus de practica, daca o faceam corect?

2. ma puteam oare rani grav, facand ceva total gresit?

nu intotdeauna ai bani sau timp de un instructor. cred ca fiecare isi face socotelile singur si vede care e eficienta. eu trag doar niste liniute. poate foloseste cuiva.

sa inveti ceva nou cu instructor:

plusuri

-inveti in conditii de siguranta; ajungi mai repede la un rezultat; afli din experienta cuiva; afli trucuri si ascunzisuri; daca esti mimetic, ai dupa cine sa te iei; din exterior, greselile se vad mai usor si poti fi corectat din timp; daca patesti ceva, are cine sa ceara ajutor; un instructor te poate integra mai usor intr-un grup de oameni care fac acelasi lucru, cu care poti schimba pareri, piese, informatii, etc.

minusuri

-costuri; timpul tau depinde de timpul lui; lipsa lui de tact te poate face sa urasti sportul in intregime;

nu pot sa nu imi amintesc un experiment pe care nu-l voi mai repeta niciodata. am gasit pe net o ustensila interesanta. pumpa-bike. o scula care merge pe apa fara motor si fara elemente flotante. am plecat cu o camera si un ipad pe snagov. ne-am uitat pe youtube la zeci de oameni care operau pumpabike-ul intr-un mod foarte simplu. am facut peste o suta de lansari pana la una reusita. nici nu-mi mai amintesc daca a fost o dupa-amiaza placuta…

am invatat pe pielea mea in timp, ca poti incepe un sport/hobby de capul tau, cu info de pe net, sau alaturi de un amic mai priceput…insa peste o perioada s-ar putea sa te prinzi ca faci unele lucruri gresit, dupa ureche sau ai evoluat foarte lent. mustaceam de vreo trei ani ori de cate ori vedeam un kite(zmeu) pe cer, in locuri pe unde umblam. simteam eu ca poate fi ceva intre noi, dar mai mult de un flirt nu s-a intamplat.

vara asta am ales sa ne cunoastem mai bine. si am mai facut cateva alegeri, care deocamdata s-au dovedit destul de intelepte:

1. nu mi-am cumparat echipamente inainte sa stiu cu ce se mananca(cum am facut cu motorul de concurs)

2. nu m-am dus pe un ochi de apa sa incerc de unul singur ce am vazut pe internet

3. n-am ales dintre prietenii care deja se dau, unul cu rabdare putina sau chef de glume pt primele indrumari

dupa ceva cautari pe net, niste pagini citite si cateva recomandari, am ales o zona cu vant constant si aproape zilnic pe toata perioada verii. zona se cheama alacati si e undeva in turcia, nu departe de izmir. legaturile cu avionul sunt atat de bune, incat daca iei primul avion de dimineata spre istambul (pe la 6), esti pe luciul apei pe la 13. exact cand vantul incepe sa bata in directia propice. am plecat cu mainile i buzunare. ma rog, mi-am luat un neopren(am mai recomadat neoprenul de cateva ori), chiar daca e plina vara. asta pt ca a face sport in apa nu e acelasi lucru cu o balaceala de vacanta.

regiunea cesme-alacati e una de turism intern. adica acolo merg turcii sa faca sport in general sau sa manance pesti cu familia. asta inseamna ca poate trece saptamana si nu auzi romaneste. cluburi sau discoteci ca in antalya sau la bodrum nu exista, iar locurile de cazare in general nu depasesc dimensiunea unor case mai mari. ei le numesc boutique hotel, dar in afara de dimensiune si faptul ca sunt simpatice, nu se apropie prea tare de boutique hotelurile din europa de vest.

ora de kite costa in jur de 150 lire turcesti (aprox 60 eur) daca vrei sa faci singur cu instructorul sau se negociaza pt doi, trei elevi. daca alegeti un grup, va bateti joc de bani, pt ca instructorul nu are timp sa va corecteze. revin la importanta instructorului, pt ca am auzit de accidente grave cu kite-ul. numai notiunile de siguranta incap greu in prima ora de curs. nu-ti poti imagina forta unui zmeu, decat daca manuiesti unul, macar de jucarie.

cu un pic de noroc, eu am dat de Ogan, o legenda a locului. un tip uscativ, calm, care face minuni pe placa si e iubit de toata lumea. nu m-am abtinut si seara, dupa primul curs, l-am cautat pe net. a luat ceva premii, e foarte bun si pe apa si pe zapada, dar poate cel mai important, a stat cativa ani in hawaii. cel mia mult mi-a placut la el ca are aceleasi trasaturi cu bunicul meu de la care am invatat sa conduc tractorul si inca o mie de lucruri.

cursurile au decurs normal, ma rog, asta nu e postare despre cat de repede sau lent invat eu, cert e mi-au ramas doua zile in care sa ma perfectionez singur, printre kite-isti mai cunoscatori sau mai incepatori. mai furi de ici, mai copiezi de colo…stiti cum e. daca vrei sa te dai singur si chiar ai venit cu mainile in buzunare, poti inchiria un kite cu aprox 200 TL (cca 80 eur) pe zi. e o optiune si pt cei care au venit cu placa, harnasamentul, dar nu au nimerit marimea zmeului.

aviz ziarelor care vor prelua…eu nu sar in nicio poza…pt cu nu ma pricep…

pentru incepatori, viitori incepatori sau necunoscatori:

-kiteboarding se face in zone cu vant constant, cu directie previzibila (si la noi la mare e vant, dar e un vant imprevizibil, uneori suparator)

-kite-istii sunt uneori imbufnati: cand nu bate vantul. decat vacanta fara vant, ma bine ii pui sa doarma in pat cu soacrele, imbratisati.

-in general kiteoarding se face in lagune, golfuri pt ca sunt valuri mai putine si apa e mica la distanta mare de mal(e mai usor sa relansezi zmeul cazut)

-nu e suficient sa iti ai un singur zmeu.in functie de vant, e nevoie de doua, trei marimi

-ca si in alte sporturi, e bine sa nu pleci singur, sau sa anunti exact locul de lansare si ora la care planuiesti sa te intorci(asta daca ii pasa cuiva de tine acasa)

succes si vant din….plin…

detalii in alacati, pe plaja….intrebati de Ogan sau pe http://www.givid.com

sunt un pic berbec uneori (si nu vorbesc de zodie). cand am auzit ca in zona in care imi odihneam oasele dupa romaniacs se face wakeboard pe cablu, am dat din cap si mi-am zis ca sport pentru turisti nu vreau sa fac niciodata.  gresit.

am intrat pe net si am citit putin. mi-am resetat gandurile imediat. cablul ofera o noua dimensiune sportului pe apa. faptul ca lipseste valul barcii, pe care wakeboaderii il folosesc ca pe o trambulina, nu e un impediment. la cable wake(o sa ii spun asa, pe scurt), sariturile se fac cu o alta tehnica(o gasiti oriunde pe net), insa zborul e unul incredibil de frumos. plusul e dat de inaintarea consanta a cablului, tot timpul pe aceeasi traiectorie. in felul asta pregatirea unei sarituri e mai simpla, factorii constanti fiind mai multi. un alt plus, e dat de inaltimea la care se leaga saula de cablu. asta face ca saritura sa fie ampla, plutirea mai lunga, coborarea mai lina. sariturile seamana mai mult cu cele din kitesurfing(sportul ala cu zmeu).

fiind novice in sport, m-am limitat la ale mele. intai am vrut neaparat sa invat sa “decolez” cu saritura. exista doua feluri de a pleca de pe ponton. stilul amator, adica din stand in fund, cu placa in apa…foarte simplu pt cei care au invatat cu barca. se mai poate pleca din saritura, daca ea e executata la momentul potrivit. plus minus, marja de eroare e mai mica de o secunda. mare lucru nu ti se poate intampla, poate cel mult sa rada un ponton intreg de tine. daca sari prea devreme, placa se fa scufunda si saula te va trage pe burta. daca sari prea tarziu, saula va lua atitudine si placa va ajunge probabil ultima in apa.

video

un altu lucru destul de dificil(ca incepator), e sa dozezi tensiunea in saula si sa iei trasa potrivita “la colturi”. cablul formeaza un dreptunghi deasupra apei, nu o elipsa. asadar, “la colturi”, viteza riderului pe apa se dubleaza aproape instantaneu. daca treaba te ia pe nepregatite e destul de greu sa te redresezi. aici intra in actiune o barca ce tine de stabiliment si face ture de recuperare pe lungimea cablului (aprox 150m).

in ultimele zile am reusit sa sar trambulinele, insa fara giumbuslucuri prea complicate. oricum nu cred ca mi-ar fi iesit si ma alegeam doar cu un set de spalaturi cu apa sarata. sa ne vedem lungul nasului…

plusuri cable wakeboarding:

-potential ridicat pt sarituri si trick-uri

-complet eco

-accidentele pot fi tinute sub control

-potential turistic imens(am vazut copii de 6 ani si batrani de 60), bar/restaurant la botul…

-rampe si trambuline montate permanent

-concursuri/competitii internationale usor de organizat

-costuri mici

-si cel mai important amanunt, cablul se poate monta pe lacuri unde barcile NU au voie.

minusuri:

-daca nu esti concentrat pe sarituri, ci pe plimbare ti se poate parea plictisitor si repetitiv

-nu vezi locuri noi, nu poti alege zona

eniueiz, nu ma pricep prea bine, vreau doar sa mai deschid o ferestruica spre un sport care se poate face lejer in romania, tara schijeturilor conduse de manelisti si a barcilor din ce in ce mai mari, care apar pe unde nu te astepti.

am fost vazut pe la mare, prin oras cu o bicicleta un pic mai neobisnuita si am primit o multime de intrebari. banuiesc ca a starnit si curiozitatea unor trecatori ce nu au apucat sa si formuleze…

m-am gandit ca de aia am site/blog, sa mai fac si recomandari

asadar bicicleta se numeste DB0 sau db zero…e desenata de ROBRADY DESIGN-niste tipi geniali care au lucrat pentru corporatii mari de pe planeta si au venit cu solutii ce iti ridica perisorii pe ceafa daca esti macar un pic admirator al inovatiei.

de ce e electrica daca e bicicleta? nu mai bine iti iei scuter? bicicleta nu inseamna sport?

sport cu bicicleta se face oriunde altundeva decat in oras. in oras circuli/te relaxezi/te deconectezi/rezolvi probleme de trafic si parcare. motorul electric nu pedaleaza in locul tau. el te ajuta. ati urcat vreodata  (in bucuresti) podul Grant? in orice oras din tara, cea mai mica panta iti poate taia cheful de mers cu bicicleta in ziua aia. sau te poate face sa transpiri asa tare incat nu prea mai vrei sa ajungi la destinatie daca nu apare si un dus intermediar. motorul electric te ajuta sa te deplasezi mai repede, mai usor si deci cu mai putina transpiratie. mai ales cand sacoul o cere :).

DB0 mai are o calitate. e pliabila.

eu o tin mai tot timpul in portbagaj. ocupa foarte putin loc si se desface in mai putin de doua minute. pentru mici comisioane si intalniri in centrul orasului e o solutie mai buna chiar decat motorul. poti parca in fata restaurantului, nu trebuie sa respecti mari reguli si te poti strecura pe trotuar. o bicicleta pliaabila are povestea ei. ar trebui sa umplu pagini depre asta. am observat in bucuersti tot mai multe si asta ma bucura. chiar daca unii ne considera penibili ca folosim roti atata de mici intr-o lume a mountinbike-urilor. eu cred ca gresesc daca trag concluzii inainte sa incerce.

e drept, o bicicleta pliabila cu roti mici, nu are mega performante si uneori e mai obositoare daca te grabesti. aici incepe sa isi faca treaba motorul electric.

cu mentiunea ca bateria se incarca singura, in mers, dar se scoate si se poate duce in casa, unde se incaraca la priza, o data la doua/trei saptamani…pentru mai multe detalii si chiar programarea unui “drive-test” va invit in magazinul online bicicleteelectrice.ro

foto: mihai stetcu

romaniacs e cea mai grea cursa enduro de pe planeta. de fapt, in cazul de fata sportul nu se mai cheama enduro, ci hard-enduro. anul asta ne-am facut loc pe podium, si eu si kristian, colegul de echipa. in doua vorbe, despre cum ne-a mers…pt cei cu care am stat conectat mai mult pe facebook.

prolog. lemne, cauciucuri, rampe si bolovani, in centrul sibiului. cateva mii de privitori, aplauze, ovatii…kristian a terminat pe locul doi in clasa noastra. anul trecut a castigat si n-a fost prea confortabil sa plecam primii in padure. unul din primele 4 locuri ne convenea. doi era brici.

ziua unu. o zi superba, nu ne-a depasit nimeni, de la nicio clasa(nici macar expertii). am avut ritm bun si am trecut usor peste zonele dificile. am ajuns primii la sosire.

ziua doi. traseu usor, de viteza. speriati de abandonurile din anii trecuti, organizatorii au facut traseul mai putin tehnic. mersul cu viteze mari, de peste 100km/h nu numai ca e periculos(mai ales pt meseria mea:)) dar nici nu ne e la indemana. in romania, in general ne antrenam pt pasajele tehnice si foarte dificile.

ziua trei. sibiu-orastie. tot o zi rapida, insa foarte lunga. concurentii ce ne depasisera in ziua doi au lasat-o mai moale.

ziua patru. orastie-sibiu/sosire. o zi destul de lunga, insa cu zone tehnice alternate cu pasaje periculoase. pentru a mai prinde podium aveam de recuperat aproape 20 min fata de locul I, vreo zece fata de doi si 6 fata de locul III. la jumatatea zilei(service point) ii ajunseseram din urma pe cei de pe doi si de pe trei. i-am depasit pe o zona de cobrare cu bolovani, apoi am tras de gaz cat am putut.timp de cateva ore am mers atat de repede incat abia apucam sa duc furtunul a gura pt apa. a fost una din cele mia frumoase zile pe motor din viata mea. am navigat impecabil, nu am pus motocicleta jos(in zielle trecute am cazut si la 90km/h), am trecut in pasajele tehnice fara greseala. inainte de sosire am prin din urma locul I. i-am depasit si asta insemna ca le-am mai furat 9 minute. am castigat ziua, am luat locul III, la doua minute de locul II. aproape frustrant, dar mai repede chiar nu cred ca se putea.

romaniacs e o experienta unica atat pe traseu cat si in afara lui. cei mai buni piloti de pe planeta merg adesea pe acelasi traseu cu tine, mananca la masa ta…ii vezi, ii atingi…

multumesc echipei RedBull pt sustinere si echipei Romaniacs pt organizarea impecabila.

la anul trecem la experti.

tomi e cel mai rezistent om pe care l-am vazut in viata mea, atat la tv cat si pe viu. e un om care face distanta de maraton aproape in fiecare zi a vietii lui.
de un an si ceva am inceput sa strang fortze pt a face un film despre el. tomi e un exemplu, un simbol, un model dar si o peveste de spus. de curand am aflat ca cineva s-a gandit la asta inaintea mea. tare!

anul asta, coincidenta face ca amandoi sa plecam deodata in cea mai grea incercare a anului sportiv. bine, fiecare pe scara lui: eu la ROMANIACS, el la Redbull X-Alps.
eu ma bazez pe corp si motor, el doar pe corp… (nu exista comparatie intre performantele mele si ale lui).

X-Alps e una din cele mai grele competitii de pe planeta. sportivii trebuie sa parcurga aproape 900km prin alpi, pornind duminica din salzburg in incercarea de a ajunge la monaco. nu pot folosi decat parapanta si bocancii. se vor catara, vor alerga si vor zbura. evident, cine zboara mai mult, bazandu-se pe tehnica dar si pe noroc, are un avantaj. tomi e un om care a intrat in istorie pentru ca a supravietuit in conditii greu de imaginat la celelalte editii, reusind sa recupereze in mers ceea ce altii au facut in zbor.
daca vreti sa il urmariti pe Tomi, intrati pe tomacoconea.com

abia astept sa se lanseze filmul.
succes Tomi! cand imi va fi greu pe munte ma voi gandi ca poate tie iti e si mai greu