am invatat pe pielea mea in timp, ca poti incepe un sport/hobby de capul tau, cu info de pe net, sau alaturi de un amic mai priceput…insa peste o perioada s-ar putea sa te prinzi ca faci unele lucruri gresit, dupa ureche sau ai evoluat foarte lent. mustaceam de vreo trei ani ori de cate ori vedeam un kite(zmeu) pe cer, in locuri pe unde umblam. simteam eu ca poate fi ceva intre noi, dar mai mult de un flirt nu s-a intamplat.

vara asta am ales sa ne cunoastem mai bine. si am mai facut cateva alegeri, care deocamdata s-au dovedit destul de intelepte:

1. nu mi-am cumparat echipamente inainte sa stiu cu ce se mananca(cum am facut cu motorul de concurs)

2. nu m-am dus pe un ochi de apa sa incerc de unul singur ce am vazut pe internet

3. n-am ales dintre prietenii care deja se dau, unul cu rabdare putina sau chef de glume pt primele indrumari

dupa ceva cautari pe net, niste pagini citite si cateva recomandari, am ales o zona cu vant constant si aproape zilnic pe toata perioada verii. zona se cheama alacati si e undeva in turcia, nu departe de izmir. legaturile cu avionul sunt atat de bune, incat daca iei primul avion de dimineata spre istambul (pe la 6), esti pe luciul apei pe la 13. exact cand vantul incepe sa bata in directia propice. am plecat cu mainile i buzunare. ma rog, mi-am luat un neopren(am mai recomadat neoprenul de cateva ori), chiar daca e plina vara. asta pt ca a face sport in apa nu e acelasi lucru cu o balaceala de vacanta.

regiunea cesme-alacati e una de turism intern. adica acolo merg turcii sa faca sport in general sau sa manance pesti cu familia. asta inseamna ca poate trece saptamana si nu auzi romaneste. cluburi sau discoteci ca in antalya sau la bodrum nu exista, iar locurile de cazare in general nu depasesc dimensiunea unor case mai mari. ei le numesc boutique hotel, dar in afara de dimensiune si faptul ca sunt simpatice, nu se apropie prea tare de boutique hotelurile din europa de vest.

ora de kite costa in jur de 150 lire turcesti (aprox 60 eur) daca vrei sa faci singur cu instructorul sau se negociaza pt doi, trei elevi. daca alegeti un grup, va bateti joc de bani, pt ca instructorul nu are timp sa va corecteze. revin la importanta instructorului, pt ca am auzit de accidente grave cu kite-ul. numai notiunile de siguranta incap greu in prima ora de curs. nu-ti poti imagina forta unui zmeu, decat daca manuiesti unul, macar de jucarie.

cu un pic de noroc, eu am dat de Ogan, o legenda a locului. un tip uscativ, calm, care face minuni pe placa si e iubit de toata lumea. nu m-am abtinut si seara, dupa primul curs, l-am cautat pe net. a luat ceva premii, e foarte bun si pe apa si pe zapada, dar poate cel mai important, a stat cativa ani in hawaii. cel mia mult mi-a placut la el ca are aceleasi trasaturi cu bunicul meu de la care am invatat sa conduc tractorul si inca o mie de lucruri.

cursurile au decurs normal, ma rog, asta nu e postare despre cat de repede sau lent invat eu, cert e mi-au ramas doua zile in care sa ma perfectionez singur, printre kite-isti mai cunoscatori sau mai incepatori. mai furi de ici, mai copiezi de colo…stiti cum e. daca vrei sa te dai singur si chiar ai venit cu mainile in buzunare, poti inchiria un kite cu aprox 200 TL (cca 80 eur) pe zi. e o optiune si pt cei care au venit cu placa, harnasamentul, dar nu au nimerit marimea zmeului.

aviz ziarelor care vor prelua…eu nu sar in nicio poza…pt cu nu ma pricep…

pentru incepatori, viitori incepatori sau necunoscatori:

-kiteboarding se face in zone cu vant constant, cu directie previzibila (si la noi la mare e vant, dar e un vant imprevizibil, uneori suparator)

-kite-istii sunt uneori imbufnati: cand nu bate vantul. decat vacanta fara vant, ma bine ii pui sa doarma in pat cu soacrele, imbratisati.

-in general kiteoarding se face in lagune, golfuri pt ca sunt valuri mai putine si apa e mica la distanta mare de mal(e mai usor sa relansezi zmeul cazut)

-nu e suficient sa iti ai un singur zmeu.in functie de vant, e nevoie de doua, trei marimi

-ca si in alte sporturi, e bine sa nu pleci singur, sau sa anunti exact locul de lansare si ora la care planuiesti sa te intorci(asta daca ii pasa cuiva de tine acasa)

succes si vant din….plin…

detalii in alacati, pe plaja….intrebati de Ogan sau pe http://www.givid.com

sunt un pic berbec uneori (si nu vorbesc de zodie). cand am auzit ca in zona in care imi odihneam oasele dupa romaniacs se face wakeboard pe cablu, am dat din cap si mi-am zis ca sport pentru turisti nu vreau sa fac niciodata.  gresit.

am intrat pe net si am citit putin. mi-am resetat gandurile imediat. cablul ofera o noua dimensiune sportului pe apa. faptul ca lipseste valul barcii, pe care wakeboaderii il folosesc ca pe o trambulina, nu e un impediment. la cable wake(o sa ii spun asa, pe scurt), sariturile se fac cu o alta tehnica(o gasiti oriunde pe net), insa zborul e unul incredibil de frumos. plusul e dat de inaintarea consanta a cablului, tot timpul pe aceeasi traiectorie. in felul asta pregatirea unei sarituri e mai simpla, factorii constanti fiind mai multi. un alt plus, e dat de inaltimea la care se leaga saula de cablu. asta face ca saritura sa fie ampla, plutirea mai lunga, coborarea mai lina. sariturile seamana mai mult cu cele din kitesurfing(sportul ala cu zmeu).

fiind novice in sport, m-am limitat la ale mele. intai am vrut neaparat sa invat sa “decolez” cu saritura. exista doua feluri de a pleca de pe ponton. stilul amator, adica din stand in fund, cu placa in apa…foarte simplu pt cei care au invatat cu barca. se mai poate pleca din saritura, daca ea e executata la momentul potrivit. plus minus, marja de eroare e mai mica de o secunda. mare lucru nu ti se poate intampla, poate cel mult sa rada un ponton intreg de tine. daca sari prea devreme, placa se fa scufunda si saula te va trage pe burta. daca sari prea tarziu, saula va lua atitudine si placa va ajunge probabil ultima in apa.

video

un altu lucru destul de dificil(ca incepator), e sa dozezi tensiunea in saula si sa iei trasa potrivita “la colturi”. cablul formeaza un dreptunghi deasupra apei, nu o elipsa. asadar, “la colturi”, viteza riderului pe apa se dubleaza aproape instantaneu. daca treaba te ia pe nepregatite e destul de greu sa te redresezi. aici intra in actiune o barca ce tine de stabiliment si face ture de recuperare pe lungimea cablului (aprox 150m).

in ultimele zile am reusit sa sar trambulinele, insa fara giumbuslucuri prea complicate. oricum nu cred ca mi-ar fi iesit si ma alegeam doar cu un set de spalaturi cu apa sarata. sa ne vedem lungul nasului…

plusuri cable wakeboarding:

-potential ridicat pt sarituri si trick-uri

-complet eco

-accidentele pot fi tinute sub control

-potential turistic imens(am vazut copii de 6 ani si batrani de 60), bar/restaurant la botul…

-rampe si trambuline montate permanent

-concursuri/competitii internationale usor de organizat

-costuri mici

-si cel mai important amanunt, cablul se poate monta pe lacuri unde barcile NU au voie.

minusuri:

-daca nu esti concentrat pe sarituri, ci pe plimbare ti se poate parea plictisitor si repetitiv

-nu vezi locuri noi, nu poti alege zona

eniueiz, nu ma pricep prea bine, vreau doar sa mai deschid o ferestruica spre un sport care se poate face lejer in romania, tara schijeturilor conduse de manelisti si a barcilor din ce in ce mai mari, care apar pe unde nu te astepti.

am fost vazut pe la mare, prin oras cu o bicicleta un pic mai neobisnuita si am primit o multime de intrebari. banuiesc ca a starnit si curiozitatea unor trecatori ce nu au apucat sa si formuleze…

m-am gandit ca de aia am site/blog, sa mai fac si recomandari

asadar bicicleta se numeste DB0 sau db zero…e desenata de ROBRADY DESIGN-niste tipi geniali care au lucrat pentru corporatii mari de pe planeta si au venit cu solutii ce iti ridica perisorii pe ceafa daca esti macar un pic admirator al inovatiei.

de ce e electrica daca e bicicleta? nu mai bine iti iei scuter? bicicleta nu inseamna sport?

sport cu bicicleta se face oriunde altundeva decat in oras. in oras circuli/te relaxezi/te deconectezi/rezolvi probleme de trafic si parcare. motorul electric nu pedaleaza in locul tau. el te ajuta. ati urcat vreodata  (in bucuresti) podul Grant? in orice oras din tara, cea mai mica panta iti poate taia cheful de mers cu bicicleta in ziua aia. sau te poate face sa transpiri asa tare incat nu prea mai vrei sa ajungi la destinatie daca nu apare si un dus intermediar. motorul electric te ajuta sa te deplasezi mai repede, mai usor si deci cu mai putina transpiratie. mai ales cand sacoul o cere :).

DB0 mai are o calitate. e pliabila.

eu o tin mai tot timpul in portbagaj. ocupa foarte putin loc si se desface in mai putin de doua minute. pentru mici comisioane si intalniri in centrul orasului e o solutie mai buna chiar decat motorul. poti parca in fata restaurantului, nu trebuie sa respecti mari reguli si te poti strecura pe trotuar. o bicicleta pliaabila are povestea ei. ar trebui sa umplu pagini depre asta. am observat in bucuersti tot mai multe si asta ma bucura. chiar daca unii ne considera penibili ca folosim roti atata de mici intr-o lume a mountinbike-urilor. eu cred ca gresesc daca trag concluzii inainte sa incerce.

e drept, o bicicleta pliabila cu roti mici, nu are mega performante si uneori e mai obositoare daca te grabesti. aici incepe sa isi faca treaba motorul electric.

cu mentiunea ca bateria se incarca singura, in mers, dar se scoate si se poate duce in casa, unde se incaraca la priza, o data la doua/trei saptamani…pentru mai multe detalii si chiar programarea unui “drive-test” va invit in magazinul online bicicleteelectrice.ro

supra-oamenii sunt in plina competitie. coconea e pe locul 2.

http://www.redbullxalps.com/live-tracking.html

pe unu e un elvetian. elvetianul se misca bine, are avans consistent desi a trecut in spatiul aerian interzis si a fost blocat la sol 24h. povestea e foarte interesanta si merita urmarita.

intre roman si ceilalti sunt cateva diferente. ele incep cu staful si bugetele. ultima data cand s-au intalnit la recunoasteri, Tomita avea cu el un om, iar Maurer avea aproape 20.

de asta il sustin. (si pt ca zboara cu o aripa facuta special pt el, cu care nu cred ca au multi curajul sa zboare)

foto: mihai stetcu

romaniacs e cea mai grea cursa enduro de pe planeta. de fapt, in cazul de fata sportul nu se mai cheama enduro, ci hard-enduro. anul asta ne-am facut loc pe podium, si eu si kristian, colegul de echipa. in doua vorbe, despre cum ne-a mers…pt cei cu care am stat conectat mai mult pe facebook.

prolog. lemne, cauciucuri, rampe si bolovani, in centrul sibiului. cateva mii de privitori, aplauze, ovatii…kristian a terminat pe locul doi in clasa noastra. anul trecut a castigat si n-a fost prea confortabil sa plecam primii in padure. unul din primele 4 locuri ne convenea. doi era brici.

ziua unu. o zi superba, nu ne-a depasit nimeni, de la nicio clasa(nici macar expertii). am avut ritm bun si am trecut usor peste zonele dificile. am ajuns primii la sosire.

ziua doi. traseu usor, de viteza. speriati de abandonurile din anii trecuti, organizatorii au facut traseul mai putin tehnic. mersul cu viteze mari, de peste 100km/h nu numai ca e periculos(mai ales pt meseria mea:)) dar nici nu ne e la indemana. in romania, in general ne antrenam pt pasajele tehnice si foarte dificile.

ziua trei. sibiu-orastie. tot o zi rapida, insa foarte lunga. concurentii ce ne depasisera in ziua doi au lasat-o mai moale.

ziua patru. orastie-sibiu/sosire. o zi destul de lunga, insa cu zone tehnice alternate cu pasaje periculoase. pentru a mai prinde podium aveam de recuperat aproape 20 min fata de locul I, vreo zece fata de doi si 6 fata de locul III. la jumatatea zilei(service point) ii ajunseseram din urma pe cei de pe doi si de pe trei. i-am depasit pe o zona de cobrare cu bolovani, apoi am tras de gaz cat am putut.timp de cateva ore am mers atat de repede incat abia apucam sa duc furtunul a gura pt apa. a fost una din cele mia frumoase zile pe motor din viata mea. am navigat impecabil, nu am pus motocicleta jos(in zielle trecute am cazut si la 90km/h), am trecut in pasajele tehnice fara greseala. inainte de sosire am prin din urma locul I. i-am depasit si asta insemna ca le-am mai furat 9 minute. am castigat ziua, am luat locul III, la doua minute de locul II. aproape frustrant, dar mai repede chiar nu cred ca se putea.

romaniacs e o experienta unica atat pe traseu cat si in afara lui. cei mai buni piloti de pe planeta merg adesea pe acelasi traseu cu tine, mananca la masa ta…ii vezi, ii atingi…

multumesc echipei RedBull pt sustinere si echipei Romaniacs pt organizarea impecabila.

la anul trecem la experti.

tomi e cel mai rezistent om pe care l-am vazut in viata mea, atat la tv cat si pe viu. e un om care face distanta de maraton aproape in fiecare zi a vietii lui.
de un an si ceva am inceput sa strang fortze pt a face un film despre el. tomi e un exemplu, un simbol, un model dar si o peveste de spus. de curand am aflat ca cineva s-a gandit la asta inaintea mea. tare!

anul asta, coincidenta face ca amandoi sa plecam deodata in cea mai grea incercare a anului sportiv. bine, fiecare pe scara lui: eu la ROMANIACS, el la Redbull X-Alps.
eu ma bazez pe corp si motor, el doar pe corp… (nu exista comparatie intre performantele mele si ale lui).

X-Alps e una din cele mai grele competitii de pe planeta. sportivii trebuie sa parcurga aproape 900km prin alpi, pornind duminica din salzburg in incercarea de a ajunge la monaco. nu pot folosi decat parapanta si bocancii. se vor catara, vor alerga si vor zbura. evident, cine zboara mai mult, bazandu-se pe tehnica dar si pe noroc, are un avantaj. tomi e un om care a intrat in istorie pentru ca a supravietuit in conditii greu de imaginat la celelalte editii, reusind sa recupereze in mers ceea ce altii au facut in zbor.
daca vreti sa il urmariti pe Tomi, intrati pe tomacoconea.com

abia astept sa se lanseze filmul.
succes Tomi! cand imi va fi greu pe munte ma voi gandi ca poate tie iti e si mai greu

in weekend am folosit un fel de “golden ticket”. o sansa unica in viata. am mers cu elicopterul pe probele de wrc.

grecia. tara e superba. asta stiti probabil cu totii. cum e acum insa, cu noua criza? aproape la fel, daca esti turist. in Atena, intr-o piata centrala cateva mii de greci scandau impotriva guvernului si masurilor de criza, iar la 500 de metri mai jos, ospatarii aduceau platouri pline trecand cu greu printre turisti si cantareti la buzuki. taximetristul ne-a zis ca cel mai simplu lucru pt el e sa ne dea un bon de orice suma. explicatia era ca oricum, de vreun an de zile nimeni nu plateste nimic la stat (de asta nu suntem departe nici noi). in benzinarii si magazinele mici e marfa putina, statiunile sunt insa pline. daca ai bani de cheltuit, nimeni nu te refuza. cred ca nici anul asta nu risti, daca alegi un sejur in Grecia, mai ales ca s-au facut deja reduceri mari.

wrc. un sport greu. mai matematic decat pare din fata televizorului. in grecia vin mii de oameni pe probe si pt asta se trezesc inainte de 6 dimineata. sportul e mega iubit aici si desi se imbacseste traficul in zonele de concurs, desi turistii se calca in picioare cu localnicii, cei din urma se pare ca inteleg importanta celorlalti…
pe probe am stat atat de aproape de masini ca am in acele de par ii priveam in ochi pe piloti. nici acum nu imi explic cum se poate intra atat de tare intr-o curba, sau cum se poate merge atat de repede pe un drum ingust cat masina.

loeb. a trait un weekend de cosmar in grecia. a avut ghinion sa plece in doua zile diferite primul. asta pe macadam afecteaza mult timpul total. primul si poate si al doilea pilot “matura” primul strat de praf/nisip/pamant. coechipierul lui Loeb, Ogier…culmea tot Sebastien, a fost foarte rapid si a avut o strategie impecabila (culmea, aprobata tot de echipa lui Loeb, Citroen WRC). asta l-a adus pe primul loc. nu intru in detalii tehnice. imaginati-va insa ca un baiat cu ani multi mai tanar decat Loeb, care probabil are poza lui Loeb cu autograf la loc de cinste in casa in care a crescut, a ajuns sa il bata…

eniueiz, mi s-a parut fantastic ecartul intre cei doi pe ultima proba, Power Stage: 0,009 sec!!!

masinuta pe care am apucat sa o pilotez. “VIE”. Citroen DS3 echipata pt raliu. mica si foarte rapida. cu un pic de ajutor(de la instructor) am reusit chiar sa glisez in cateva curbe. in rest, ceea ce imi parea mie din interior spectaculos, de afara parea “babutza style”. nu ma pricep pe asfalt. apoi a trecut la volan un pilot profesionist. s-a schimbat treaba. am mers si pe doua roti. cele din dreapta mi-a placut. mai putin franarea. nu stiu ce baga in discuri astia la curse. daca ar frana asa masinile de strada, ar fi infinit mai putine accidente. franarea e atat de violenta pe asfalt incat m-am simtit aproape la fel de presat de centuri ca in avionul de acrobatie. vreau macadam data viitoare

dupa cluj, unde am gasit brandul nostru peste tot

am ajuns pe malul marii. constanta arata mult mai bine fara inghesuiala, turisti vesnic grabiti spre ceva, miros de hamsii, porumb, etc.

concurenti buni si foarte buni. povesti interesante, unele fericite, altele triste. oameni care sunt convinsi ca xfactor le poate schimba viata.

unul din concurenti a fost mai norocos. cand s-a intors, a gasit masina asa…

a fost constanta, urmeaza timisoara. 28mai, ora 9.00. sala olimpia.

am umblat mult in ultimul timp cu treaba si concursuri. am adunat cate ceva in telefon:

cand toate instrumentele anti-furt dau gres…

undeva langa Hunedoara…

la marginea saraciei…

si a bunului gust

daca as merge in vizita, nu as sti ce sa duc.

am mai vazut in trafic fani gutza, audi, m-power, fani isus, fani steaua, fani costa rica…dar fani SPP?!????