Familia mea

Familia mea e la Resita. Ii vad pe ai mei rar si din ce in ce mai rar. Eu n-am “ai mei” in apropiere. Nici cand mi-e bine nici cand mi-e greu. De acteva luni am “a mea”. E femeia mea. O iubesc. E jurul si imprejurul meu. La ea ma raportez si cu ea ma consult. Mi-a dat cele mai frumoase zile si cuvinte si vise din viata mea. Jur ca nu au costat nimic. Nu sunt cumparabile. 

Mihaela e omul care mi-a zambit mai frumos si mai des decat orice ruda, orice aproiat. E, dupa mine omul care are atata optimism si energie poztiva cat sa imparta si la cei din jur. E genul de om care “umple” incaperea in care intra. Cat a tinut valul de scandal, omul asta minunat de care va vorbesc abia isi gasea cuvintele intre suspine, intre lacrimi. Nu am vazut-o asa pe Mihaela si din ce vad prin preajma nu au mai vazut-o vreodata rudele, apropiatii sau colegii de televiziune.

Ce faci, cand toate astea se intampla cu omul pe care il iubesti? Ba nu…nu doar il iubesti…de iubit iti iubesti si bunica, un unchi…de omul asta esti legat emotional, chimic si cand stai mai mult de trei zile fara el simti ca un camion a parcat pe pieptul tau. (e o parte dintr-un sms pe care l-am scris nimanui, intr-o seara oribila…de ce nimanui? pt ca nimeni nu imi putea raspunde)